FOTO Fosta soţie a lui Paul McCartney s-a logodit cu un bărbat mai tânăr cu 17 ani decât ea

Actualizat:
1 heather 1 gettyimages 51486004 jpg jpeg

A fost căsătorită cu Sir Paul McCartney din 2002 în 2008, luptându-se să obţină de cinci ori mai mult la divorţ faţă de suma obţinută. De data aceasta, însă, cine asigură finanţele în relaţia ei?

Heather Mills e o figură controversată în Marea Britanie. Fostul model a pretins că, în zilele ei de glorie, câştiga 250.000 de lire sterline pe an, dar nu există dovezi ale unor astfel de câştiguri. Heather s-a lăudat şi că fiecare bărbat cu care a fost a cerut-o în căsătorie în prima săptămână de relaţie. Apoi, când căsnicia ei cu Paul McCartney a început să se clatine, a povestit că fiica lui, Stella McCartney a fost cea care încercase constant să le strice mariajul. Iar la divorţ, şi-a concediat avocatul şi s-a reprezentat singură, cerând 125 de milioane de lire sterline - dar a primit doar 24,3 milioane. După ce a aflat cât a primit, i-a aruncat un pahar cu apă în faţă avocatei lui McCartney, Fiona Shackleton.

heather 2 jpg jpeg

Acum, Heather, ajunsă la 53 de ani, continuă controversele, logodindu-se cu un bărbat mai tânăr cu 17 ani decât ea (foto sus). Este vorba despre producătorul de film Mike Dickman, de 36 de ani. "Heather şi Mike sunt sunt incredibil de fericiţi. E atât de bine să vedem zâmbetul de pe faţa ei, după nişte ani agitaţi în viaţa ei. Sunt foarte îndrăgostiţi, Heather spune că el este dragostea vieţii ei. Ea oricum are un spirit foarte tânăr, nu simte diferenţa de vârstă, se înţelege excelent cu toţi prietenii lui", a declarat un apropiat de-a ei. Aceeaşi sursă spune, însă, că cei doi nu se grăbesc spre altar, Şi de ce s-ar grăbi?! Pare greu de crezut că Heather s-ar putea mulţumi cu veniturile modeste ale lui Mike. Şi mai greu de crezut că îl va întreţine ea pe Mike, Heather fiind recunoscută ca o mare cheltuitoare. Cândva, a declarat că banii de la divorţul cu McCartney s-au dus. Aşa încât, e foarte posibil ca logodna lor să fie doar un gest făcut pentru a atrage atenţia. De partea cealaltă, Sir Paul McCartney, în vârstă de 78 de ani, s-a recăsătorit în 2011 cu Nancy Shevell, acesta fiind cel de-al treilea lui mariaj.

Foto: Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg