FOTO Prinţii George & Charlotte: Viaţa lor la ţară!

13 iunie, 2015
6 anmer hall renovata spl886576 004 jpg jpeg

După ce-am mai citit o filă din basmul nostru preferat, am ajuns la acel capitol care-ar trebui să prefaţeze cuvintele „Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Căci zilele tihnite pe care le trăiesc în sanctuarul lor de la Anmer Hall promit un curs liniştit al poveştii lor.

După ce-am mai citit o filă din basmul nostru preferat, am ajuns la acel capitol care-ar trebui să prefaţeze cuvintele „Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Căci zilele tihnite pe care le trăiesc în sanctuarul lor de la Anmer Hall promit un curs liniştit al poveştii lor. Vă invităm, aşadar, să-i decoperim pe prinţi departe de intrigile de la Palat

Micuţa prinţesă Charlotte Elizabeth Diana a fă­cut, ce-i drept, furori cu venirea sa pe lume, într-o frumoasă zi de 2 mai, însă aniversarea unei luni de viaţă a fetiţei a fost una cât se poate de discretă, departe de lumea dezlănţuită, în liniştea peisaju­lui de ţară în care s-au retras Ducii de Cambridge. Ei bine, imediat după naşterea surioarei lui Geor­ge, William, Kate şi cei doi copii ai lor au părăsit Londra, dispărând cu această ocazie şi din ochii publicului, undeva în regiunea Norfolk. Dacă le-am face acum o vizită surpriză la reşedinţa lor în stil georgian, cu zece camere, dăruită de Regina Elisabeta, celebra Anmer Hall, probabil că am fi întâmpinaţi de următorul tablou de familie: Du­cesa Kate o leagănă şi alintă pe micuţa Charlotte, în grădină, prinţul George, care va împlini doi ani pe 22 iulie, chinuie o maşină de pompieri în mini­atură (febleţea sa, conform apropiaţilor), în timp ce cockerul spaniel Lupo îşi ascute colţii pe mobila de epocă. Dar tatăl William? Ei bine, chiar dacă prinţul şi-a reluat jobul de pilot de elicopter în re­gim de ambulanţă, misiunile lui se vor desfăşura în apropierea casei, astfel încât prinţul să ajungă la timp în sânul familiei, pentru a le citi celor mici poveşti de adormit copiii. Nu-i aşa că-i idilic?

image

Să facem cunoştinţă, aşadar, cu reşedinţa de vară a familiei Cambridge! Anmer Hall este si­tuată cum nu se poate mai bine pentru ducii cei discreţi, într-un sătuc cu doar 63 de locuitori, pe domeniul regal Sandringham, de 20.000 de acri. Acelaşi pe care şi-a imprimat paşii, odată, însăşi Prinţesa Diana, pe când era copil. „Această par­te din Norfolk este foarte liniştită. Nu auzi zgo­mot de avioane, ca în Londra. Este un loc în care poţi trăi foarte plăcut şi în siguranţă. Şi este locul perfect în care să creşti un copil“, îşi promovează, mândră, sătucul Marie Therese Viney proprie­tara unui Bed&Breakfast din apropiere, citată de revista People. Nici Kate însăşi n-ar fi făcut o re­clamă mai bună colţului de rai în care s-a retras vara aceasta, acolo unde chiar are curaj să-l lase pe George în societate. Ei bine, da, tot localnicii au dezvăluit că ducesa l-a dus pe neobositul ei băie­ţel la un loc de joacă pentru copii, din apropiere de casă: „Toţi băieţii şi fetiţele s-au jucat cu Prinţul George, fără ca nimeni să ştie cine este. Era şi el un copil ca toţi ceilalţi“.

Iar William şi Kate sunt şi ei, la rândul lor, niş­te părinţi ca toţi ceilalţi, ba chiar lăsaţi baltă de super-bunica Carole Middleton, cea care, în mod surprinzător, nu i-a însoţit la Anmer, aşa cum vuia presa britanică. Ei bine, domnul şi doamna Middleton au fost zăriţi conducându-şi Range Rover-ul pe şoselele din Bucklebury-ul natal. Ceea ce poate înseamna că ducii au, la Anmer Hall, un singur ajutor de care ştim cu toţii: pe bona spaniolă a lui George, Maria Turrion Bor­rallo. Şi pe ei înşişi, desigur. „Prinţesa Charlotte îl cam ţine treaz pe duce şi probabil că de aceea ochii lui arată cam obosiţi“, a dat din casă Steph Houghton, cel care a făcut echipă cu William la un meci recent de polo.

E drept că orice basm frumos cu­noaşte un sfârşit. La fel şi viaţa lipsită de griji sau de responsabilităţi a ducilor, la ţară, căci urmează cel puţin două evenimente importante care îi vor trezi din reverie. Mai întâi, pe 13 iunie, Will, Kate şi poate chiar şi cei doi copii se vor alinia la parada care marchează aniversarea oficială a Reginei Elisabeta (alta decât cea din buletin), tradiţionala Trooping the Colour. Urmează, evident, pregătiri­le pentru botezul Charlottei, despre care se zvoneşte că va avea loc când­va, în următoarele două luni, înainte ca suverana să se retragă la reşedinţa ei de vară din Scoţia, şi anume Castelul Balmoral. Până atunci, însă, Will, Kate, George şi Charlotte trăiesc „la dolce vita“ în variantă britanică, lăsând grijile şi titlurile la porţile ferecate ale reşedin­ţei Anmer Hall.



Recente pe Ok! Magazine

Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg