News

FOTO Ileana Badiu şi soţul ei şi-au reînnoit jurămintele

FOTO Ileana Badiu şi soţul ei şi-au reînnoit jurămintele

2014 a fost, cu adevărat, un an senzaţional pentru vedetă. A schimbat prefixul, lucru marcat printr-un chef de zile mari, şi şi-a dorit încă o cununie religioasă cu soţul său, medicul Cătălin Badiu.

Încă din primăvară, Ileana Badiu plănuia să organizeze o ceremonie de reînnoire a jurămintelor, atât pentru a marca întoarcerea lui Cătălin acasă, după mulţi ani petrecuţi în Germania, cât şi aniversarea ei de 40 de ani.

vezi aici mai multe fotografii

„În această vară am avut parte de cele mai intense momente… pentru că viaţa mea, acum, se află într-un moment de schimbare… schimbare bună şi profundă. Din acest motiv ne-am dorit să facem o slujbă de refacere a jurămintelor, slujbă care în confesiunea ortodoxă se cheamă slujba de mulţumire“, a explicat ea într-o postare pe Facebook.

„Ne-am îmbrăcat cu toţii la fel ca la nunta de acum 6 ani, fericiţi că ne încap încă ţinutele de atunci , am organizat totul ca şi atunci pe malul mării şi, tot ca şi atunci, familia noastră extinsă, compusă din aceiaşi prieteni care ne-au fost alături de când ne ştim, ne-au fost alături şi acum… singurul lucru diferit acum este mulţimea de copii care au crescut în vieţile noastre“, îşi continuă ea mesajul ce însoţeşte galeria foto de la ceremonia de reînnoirea jurămintelor.

„Acum 6 ani, eu nu puteam rămâne însărcinată, la fel şi Andreea, prietena mea şi domnişoara de onoare, iar naşa mea, Aura, trecuse prin câteva pierderi de sarcină dureroase… Dumnezeu, însă, ne-a ajutat pe toate trei să avem copii minunaţi şi sănătoşi, iar pe ceilalţi să-şi vadă copiii mari şi frumoşi. De aceea, am simţit cu toţii nevoia unei slujbe de recunoştinţă, să mulţumim pentru iubire şi pentru că ne avem unii pe alţii aproape şi pentru că ne putem creşte împreună copiii fericiţi“, s-a confesat ea.

Ileana Badiu s-a căsătorit iî 2008 cu Cătălin Badiu şi are un băieţel de patru ani.

Foto: pagina personală