FOTO Michelle şi Barack Obama au fost ajutoarele Moşului pentru copiii dintr-un spital din Chicago

7 decembrie, 2021
1 michelle si barack obama ajutoarele mosului pentru copiii din chicago 2021 1 jpg jpeg

Fostul cuplu prezidenţial al Americii a dus cadouri celor mai mici pacienţi, care nu se pot întoarce acasă de Sărbători.

Nu mai sunt nici la Casa Albă, nu sunt nici în campanie electorală. Şi, totuşi, sunt la fel de implicaţi social ca atunci când toate reflectoarele erau pe ei.

La aproape 5 ani de când au părăsit Biroul Oval, Barack Obama şi soţia sa, Michelle, continuă să fie văzuţi luând poziţie în diverse probleme şi organizând evenimente sociale prin fundaţia lor. Zilele trecute, fostul preşedinte şi fosta Primă Doamnă ai Statelor Unite au mers să-i viziteze pe copiii internaţi în spitalul Comer din Chicago, ale căror probleme medicale îi împiedică să fie acasă, de Sărbători, precum ceilalţi copii.

Michelle şi Barack Obama s-au gândit să le facă o bucurie celor mici şi, îmbrăcaţi precum ajutoarele Moşului, au împărţit zâmbete şi daruri chiar în Ajun de Sfântul Nicolae. Ba chiar au stat şi de vorbă şi s-au fotografiat alături de copii, pentru ca ei să înţeleagă că darul cel mai de preţ este a fi împreună de Sărbători.

4 michelle si barack obama ajutoarele mosului pentru copiii din chicago 2021 5 jpg jpeg

Cunoscuţi pentru spiritul lor umanitar şi misiunile lor de voluntariat, Michelle şi Barack Obama îşi continuă proiectele sociale prin intermediul Fundaţiei Obama, înfiinţată în 2014 pentru perpetuarea activităţii filantropice depuse în timpul celor două mandate prezidenţiale. Şi să nu credeţi că este vorba despre vreun ONG de mică importanţă, ca unele "hobby-uri sociale" ale bogaţilor. În 2017, Fundaţia Obama reuşea să atragă donaţii în valoare de 232,6 milioane de dolari pentru cauzele sale: ajutorarea tinerilor de culoare prin programele Girls Opportunity Alliance şi My Brother's Keeper Alliance (MBK Alliance), bursele şcolare oferite anual unui număr de 25 de studenţi americani şi altor 12 studenţi străini instruiţi în leadership (Global Leaders Program) şi investirea în zona de sud a oraşului Chicago (Hometown Fund).

Chiar zilele trecute, în conturile Fundaţiei Obama au intrat alte 100 de milioane de dolari, donaţi de către miliardarul Jeff Bezos, mogulul de la Amazon. Aceasta este cea mai mare contribuţie individuală pe care a primit-o vreodată fundaţia. „Sunt încântat să îi sprijin pe preşedintele şi pe doamna Obama şi fundaţia lor în misiunea de a forma şi inspira liderii de mâine”, a spus Jeff Bezos, a cărui condiţie a fost ca piaţeta din Centrul prezidenţial Obama, aflat în prezent în construcţie în Chicago, să poarte numele fostului congresman John Lewis, un activist pentru drepturile civile din anii 1960.

FOTO: obama.org



Recente pe Ok! Magazine

Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg