FOTO Primul concert Jack White în România, un show electrizant şi intens!

11 noiembrie, 2014
141109 jwiii bucharest 0170 jpeg

Fostul solist al trupei The White Stripes a concertat în premieră pe 9 noiembrie, la Bucureşti, într-un show de rockstar electric asezonat cu ritmuri country şi veselie de rock'n'roll. Excentricul cântăreţ a demonstrat de ce este unul dintre cei mai talentaţi chitarişti din istorie.

Fostul solist al trupei The White Stripes, Jack White, a concertat în premieră, pe 9 noiembrie, la Bucureşti, într-un show de rockstar electric asezonat cu ritmuri country şi veselie de rock'n'roll. Excentricul cântăreţ a demonstrat încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai talentaţi chitarişti din istorie.

image

Energic, inventiv şi foarte natural, Jack White a strâns la Pavilionul Central Romexpo câteva mii de oameni, deşi un astfel de artist ar fi meritat poate atenţia mai multor români. Câştigător a opt premii Grammy, cântăreţul american în vârstă de 39 de ani, pe numele său real John Anthony Gillis, a urcat pe scenă puţin după ora 20.30 într-o lumină difuză, albastră şi în acorduri puternice de chitară. Publicul, trezit parcă din amorţeala unei zile leneşe de dumincă, a tresăltat, în sfârşit.

image

„Bună seara, Bucureşti. Vă mulţumesc că aţi venit!”, a spus Jack, apoi şi-a început turul de forţă în aplauzele mulţimii extaziate. Publicul a fost rugat, chiar de la începutul show-ului, să nu facă fotografii sau să filmeze cu telefoanele mobile tocmai pentru a lua parte la un concert live în adevăratul sens al cuvântului.

image

„Nu sunteţi pe Youtube acum, sunteţi prezenţi aici, în această sală. Vreau chiar să fiţi aici, nu să urmăriţi concertul live prin ecranul telefoanelor voastre. Aici are loc un concert live, fiţi parte din el!”, a fost mesajul transmis spectatorilor chiar înainte ca artistul să urce pe scenă. Iar publicul a ţinut cont de sfaturile echipei lui Jack White. A luat parte la spectacol, a aplaudat, a cântat şi a dansat pe melodiile coborâte parcă din căştile noastre

image

Citeste mai mult aici:

Mai multe poze aici:

FOTO http://jackwhiteiii.com/



Recente pe Ok! Magazine

+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg
Reghe el (1) jpg