FOTO Prinţul George a ajuns în Noua Zeelandă

7 aprilie, 2014
printii2483142297 0 jpeg

Anul acesta, turneul Ducilor de Cambridge la Antipozi are ceva special. Sau, mai degrabă, pe cineva special. Pe micuţul Prinţ George, care, la doar opt luni, a fost luat de părinţii lui în primul lui turneu mondial, ce va dura trei săptămâni.

Anul acesta, turneul Ducilor de Cambridge la Antipozi are ceva special. Sau, mai degrabă, pe cineva special. Pe micuţul Prinţ George, care, la doar opt luni, a fost luat de părinţii lui în primul lui turneu mondial, ce va dura trei săptămâni.

Astăzi, când trioul regal a aterizat pe aeroportul din Wellington, fotografii au fost delectaţi cu un tablou de familie aproape perfect. Ducesa a purtat o haină roşie, creaţie Catherine Walker, la care a asortat o pălărie retro, a la Jackie O., ducele a fost deopotrivă de elegant în costumul său negru, iar George a fost îmbrăcat într-un costumaş alb, cu pantaloni scurţi.

image

Este a doua ocazie în care bebeluşul regal apare în atenţia presei mondiale, după momentul în care părinţii lui l-au prezentat lumii, la poarta maternităţii din Londra în care a fost adus pe lume.

image

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg