FOTO Seară fantastică pentru tânăra soprană Laura Bretan, alături de José Carreras, la Oradea

Actualizat:
1 jose carreras si laura bretan la oradea 4 jpg jpeg

Un duet remarcabil, care l-a readus pe celebrul tenor spaniol în România, după 4 ani de la ultima sa vizită.

Mult aşteptatul concert al tenorului José Carreras şi al invitatei sale, Laura Bretan (19), câştigătoarea sezonului 6 al concursului "Românii au talent", a avut loc aseară, în Piaţa Unirii din Oradea. Acompaniaţi de orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijorului spaniol David Gimenez, cei doi artişti au susţinut un concert de două ore în care au delectat publicul cu piese cunoscute. 

„Prieteni pentru totdeauna”, a scris Laura Bretan pe pagina ei de socializare, amintind de numele piesei "Amigos para siempre", pe care cei doi artişti au interpretat-o în finalul spectacolului, care a avut patru bis-uri!

"Ne place să venim în România. Ne place să venim datorită căldurii pe care o simţim din partea publicului şi pentru că aveţi un public educat. Foarte important pentru un artist. Ultimul concert în România a fost, cred, în 2017, la Bucureşti şi la Cluj. Ne bucurăm foarte mult să fim aici", a declarat José Carreras sâmbătă, la conferinţa de presă.

"Tinerii precum Laura sunt viitorul muzicii şi cea mai importanţă obligaţie pe care o avem este să le împărtăşim experienţa şi cunoştinţele noastre. Mă bucur că pot să cânt alături de un artist atât de tânăr, o doamnă în devenire şi cred că responsabilitatea noastră ca generaţie mai veche de artişti este să putem să ne împărtăşim experienţele, pentru ca în acest fel să menţinem şi să ducem pe mai departe un nivel de calitate al actului cultural", a mai declarat tenorul, la Oradea.

"M-am simţit foarte, foarte bine! Chiar aş vrea să îi mulţumesc pentru că mi-a acordat o asemenea şansă şi onoare. Cum m-am simţit? "Amigos para siempre". Domnul Carreras este foarte "welcoming" şi îi mulţumesc din suflet pentru iubirea pe care mi-a dăruit-o. A fost foarte deschis. Mi-a plăcut foarte tare şi sper că va mai reveni în România. Şi să mai concertăm împreună. Despre orchestră pot să spun că este una dintre cele mai bune cu care am lucrat. Am simţit o conexiune între noi şi asta e foarte important pe scenă", a declarat, pentru AGERPRES, Laura Bretan.

este unul dintre cei mai proeminenţi tenori ai generaţiei sale. Devenit celebru datorită rolurilor sale în spectacole de operă pe cele mai importante scene ale lumii, Carreras a devenit şi mai popular prin concertele şi înregistrările în formula

, alături de Luciano Pavarotti şi de Placido Domingo. Repertoriul său include peste 60 de opere, cu o discografie de peste 150 de înregistrări, a colaborat cu cei mai renumiţi dirijori ai lumii, printre care Herbert von Karajan, Claudio Abbado, Riccardo Muti, cu mari regizori, precum Franco Zeffirelli, Jean Pierre Ponnelle sau Giorgio Strehler. Vestitului tenor i-au fost decernate numeroase discuri de aur şi platină în întreaga lume, fiind răsplătit cu multe premii şi distincţii naţionale şi internaţionale.

Foto: Miu Aurelian, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg