FOTO&VIDEO Iată-l pe Aurelian Temişan în primul duet cu fiica lui

26 octombrie, 2018
1 aurelian temisan primul duet cu fiica sa dora sala palatului dan spataru 6 jpg jpeg

Nu-i prima oară când Dora îşi însoţeşte părinţii la spectacole, dar de data aceasta a şi urcat pe scenă alături de tatăl ei.

Dora (8) este un copil care are norocul de-a se fi născut într-o familie de artişti de mare calibru, aşa cum sunt Monica Davidescu şi Aurelian Temişan (46). Cei doi actori şi-au luat de la început fiica cu ei la repetiţii, iar mama sa, care predă actoria şi unei grupe de copii de la Acting Dream Academy, a încurajat-o să se alăture micilor actori. Aşa a ajuns Dora să joace într-un spectacol montat la Teatrul Excelsior.

Deunăzi, însă, Dora şi-a testat şi abilităţile vocale în public, nu doar cele actoriceşti, bifând primul ei duet cu tatăl său în spectacolul ”Dan Spătaru Regele Aplauzelor” de pe scena Sălii Palatului.

"Sunt lucruri în viaţă, pe care ţi le doreşti şi la care, oricât ai încerca să le anticipezi reacţia şi starea prin care vei trece, tot nu e de ajuns. Desigur că mi-am dorit să cânt cu fata mea încă din clipa în care a venit pe lume. Dar că voi simţi ce am simţit, atunci când i-am pronunţat numele, când am văzut-o venind pe scenă, spre mine, când a început să cânte şi mai ales când am cântat amândoi... ei bine, pe toate acestea nu le-am putut anticipa", a mărturisit Aurelian Temişan despre primul său duet cu fiica lui.

"Abia duminică seara am înţeles ce a însemnat pentru tata să mă vadă pe scenă sau mai mult, să cânt cu el. Este un sentiment absolut unic.A fost sublim. Mulţumesc Monicăi pentru că mi-a dăruit aşa o minune de copil, mulţumesc publicului pentru căldura şi minunata energie cu care ne-au primit, MULŢUMESC părinţilor mei pentru că eu exist şi pentru că Ei au existat în viata mea şi în special tatălui meu, de la care moştenesc acest har Divin... vocea", a mai spus artistul.



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg