FOTO&VIDEO Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au făcut Nunta de Argint

Actualizat:
14 margareta si principele radu casatorie 25 de ani nunta de argint 11 jpg jpeg

La 25 de ani de la căsătoria de la Lausanne, cuplul regal a primit din nou binecuvântarea, la Castelul Săvârşin.

Pe 21 septembrie 1996, la trei luni după ce-şi anunţase logodna de la Versoix şi la două luni după căsătoria civilă (24 iulie 1996), fiica cea mare a Regelui Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, se căsătorea religios cu actorul Radu Duda, în faţa familiei şi prietenilor de suflet.

Cei doi se cunoscuseră în 1994, cu ocazia vizitei Principesei într-un orfelinat din România unde, la acea vreme, Radu Duda coordona un program de terapie prin artă, desfăşurat de Ion Caramitru prin intermediul fundaţiei patronată de Principesa Moştenitoare.

Căsătoria religioasă a fost oficiată de mitropolitul ortodox Damaskinos al Elveţiei, care participase şi la nunta Reginei Ana şi a Regelui Mihai din 1948, când era un tânăr diacon. Mitropolitul a participat la toate evenimentele speciale din viaţa familiei regale precum botezul Majestăţii Sale Margareta şi a surorilor ei, Elena şi Irina, care au avut loc tot în Biserica Ortodoxă Grecească din Lausanne. Acesta este şi locul unde a avut loc înmormântarea Reginei-Mamă Elena a României.

În cadrul slujbei religioase, Margareta a fost însoţită de regele Mihai, care i-a fost şi naş în prima parte a ceremoniei verighetelor, alături de regele Constantin al II-lea al Greciei, care i-a fost naş in cadrul ceremoniei coroanelor de aur, potrivit ritualului regal.

La ceremonie şi la petrecerea ce a urmat au participat peste 250 de invitaţi, membrii ai familiilor regale din întreaga lume printre care s-au numărat Regina Sofía a Spaniei, Infanta Elena a Spaniei, ducesă de Lugo, Henric, Marele Duce de Luxembourg alături de Maria Teresa, Principele Alexandru şi principesa Catherine ai Serbiei, Împărăteasa Farah a Iranului, Regele Constantin al II-lea al Greciei si Regina Anne-Marie, Prinţesa Irene a Greciei şi Danemarcei, Principele Hassan şi principesa Sarvath ai Iordaniei, Maximilian, Mare duce de Baden, principesa Chantal a Franţei, alături de români veniţi cu autocarele din toată Europa.

Luna de miere şi-au petrecut-o în Iordania la Amman, dar şi la Aqaba, pe malul Mării Roşii şi Mării Moarte, timp de 18 zile, la invitaţia Familiei Regale Iordaniene.

Anul acesta, la împlinirea a 25 de ani de la acel moment, cuplul regal a sărbătorit Nunta de Argint, ocazie cu care au primit o nouă binecuvântare din partea preoţilor de la arhiepiscopia Aradului, chiar la Castelul Săvârşin, locul preferat al Regelui Mihai. Ceremonia a avut un caracter privat şi s-a desfăşurat în Grădina Ascunsă din Parcul Regal, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Sofia şi a profesorului doctor Dan Duda (ambii prezenţi la nunta din septembrie 1996, la Lausanne).

FOTO: Alain Morvan - GAMMA, 1996/Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Edward John Spencer, tatăl Prințesei Diana, cu Regina Elisabeta a II a la nunta Dianei cu Charles   profimedia 0048779835 jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
4 printesa diana si john travolta 3 jpg jpeg
Prințesa Charlene de Monaco în alb și negru la Octombrie Roz   Palatul Princiar jpg
Regele Haakon, Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra a Norvegiei, Profimedia (1) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Daniel Ducruet și Stephanie de Monaco GettyImages 1319064281 jpg
Nunta Prințesa iordaniana  Aisha (4) jpg
Cora Pearl  Profimedia png
Meghan și Harry, GettyImages 1026697240 jpg
Prințul Carl Philip al Suediei e tot mai activ   Casa Regală suedeză jpg
Regina Mette Marit și Regele Haakon la nunta lor profimedia 0069160664 jpg
Prințesa Charlene de Monaco Prințul Albert și președintele Italiei Facebook2 jpg png
Prințesa Charlene de Monaco și Gabriella profimedia 1140035173 jpg
FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
moza jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg