FOTO&VIDEO Soţia fostului preşedinte, Maria Băsescu, îşi duce nepoţii la echitaţie

Actualizat:
11 maria basescu 16 jpg jpeg

Cei trei copii ai Elenei Băsescu sunt răsfăţaţi de bunica lor şi, din programul lor, nu lipsesc lecţiile de călărie.

Maria Băsescu se bucură din plin de timpul petrecut cu Sofia Anais, Traian Jr. şi Anastasia, cei trei nepoţi ai săi născuţi de fiica ei cea mică, Elena Băsescu. Dintotdeauna, cei trei copii au fost plimbaţi, ţinuţi în aer liber şi încurajaţi să facă sport: înot, paddleboarding, schi şi chiar kating şi călărie. Mai cu seamă că şi mezina soţilor Băsescu este o fire sportivă şi este mereu văzută pe pârtie, în timpul iernii, la schi sau snowboarding, sau făcând sporturi de apă, pe timpul verii.

Deşi Elena Băsescu este o mamă dedicată şi se ocupă îndeaproape de creşterea şi educaţia copiilor săi, era firesc ca ea să apeleze şi la ajutorul mamei sale, care petrece destul de mult timp cu cei mici.

Pasionată, la rândul său, de cai, Maria Băsescu a fost filmată de către fiica sa în mai multe ocazii în care mergea cu nepoţii săi la cursurile de echitaţie. Dacă în toamnă o vedeam plimbându-i prin pădure, de data aceasta o vedem la boxe, cu cea mai mică dintre copii, Anastasia, în şaua unui cal destul de mare pentru vârsta ei - ceea ce înseamnă că fetiţa a prins repede gustul călăriei şi se descurcă cu mânuirea calului.

Imaginile postate de Elena Băsescu au fost surprinse la centrul de echitaţie Eden Ranch din Baloteşti, Ilfov, unde şi-au dus copiii şi Monica Anghel şi Mihai Morar.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg