News

FOTO Zoli Toth, vacanţă de vis pe pârtiile austriece

FOTO Zoli Toth, vacanţă de vis pe pârtiile austriece

Zoli Toth, fostul lider al trupei Sistem, şi-a petrecut noaptea dintre ani pe Valea Salardului, în judeţul Mureş, unde a petrecut împreună cu soţia sa, Ioana (care este din Târgu Mureş), şi cu o gaşcă de prieteni, la o cabană unde nu aveau acces la internet, dar nici la radio sau TV. Lucrul acesta a fost tocmai ceea ce i-a plăcut cel mai mult, căci, astfel, Zoli a reuşit să se deconecteze de tot ceea ce se întâmplă în jur.

Ultima parte a vacanţei o petrece chiar acum, la schi în Sölden, în Alpii austrieci. Nu este prima dată când Zoli merge în faimoasa staţiune de schi, unde sunt pârtii foarte lungi şi la înălţime - se schiază la peste 3.000 de metri. Până acum, în Austria, Zoli a avut noroc de vreme foarte frumoasa şi şi-a petrecut fiecare zi pe pârtie, împreună cu Ioana şi alţi prieteni.

„Profit din plin de această perioadă pentru a-mi încărca bateriile pentru un an ce se anunţă foarte plin din punct de vedere profesional: festivalurile Pro Istoria Fest, implicarea în cauzele pe care le susţin, de mediu sau sociale, EcoFrecvenţa şi, nu în ultimul rând, muzica“, spune Zoli.

Şi, într-adevăr, chiar dacă trupa Sistem va lua o pauză pe termen nedefinit, Zoli promite să revină cu proiecte noi, mai ales că mai mulţi compozitori români consacraţi au scris piese special pentru el.