Fotografii inedite din copilăria şi adolescenţa lui Barack Obama

2 august, 2016
barack si bunicul jpeg

Acum că unul dintre cei mai populari preşedinţi americani din toate timpurile se pregăteşte să părăsească Casa Albă în favoarea unuia dintre cei doi candidaţi la funcţia supremă, Donald Trump sau Hillary Clinton, parcă regretăm că ne despărţim de acesta.

Barack costumat, alături de mama sa

În vârstă de 54 de ani, Barack Obama a venit pe lume în Honolulu, Hawaii, într-o familie formată dintr-un cuplu mixt: Ann Dunham şi Barack Hussein Obama Sr, cel din urmă cu origini kenyene. Părinţii lui au divorţat când Barack avea dor trei ani şi s-au recăsătorit cu alţi parteneri, de unde cei opt fraţi de tată sau de mamă pe care i-a căpătat, în timp, cel de-al 44-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Tatăl lui Barack a decedat în 1982

Barack, un copil simpatic şi adorabil, aşa cum a fost descris de cunoscuţi, a crescut alături de mama sa, Ann, şi de bunicii lui materni. Într-o familie de albi, aşadar.

În 1971, la numai 10 ani, Barack avea să îşi vadă pentru ultima dată tatăl, acesta decedând ulterior în urma unui accident de maşină.

Barack, al treilea din rândul de sus, într-o fotografie din clasa a V-a

Cu mama lui, tatăl vitreg şi sora vitregă

Alături de bunicul matern, de care a fost foarte apropiat

Anii au trecut, iar Barack s-a mutat împreună cu mama sa în Indonezia, locuind cu noua familie pe care Ann şi-a format-o acolo, alături de cel de-al doilea soţ al acesteia, Lolo Soetoro.

Din păcate, şi mama viitorului preşedinte american a murit înainte de vreme, în 1995. Obama şi-o aminteşte ca pe figura dominantă în formarea lui ca tânăr avocat ambiţios din Chicago.

Foto: Historia



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png