Frankfurt din „Vacanţa Mare“, de nerecunoscut la 46 de ani! Actorul are o barbă mare şi pare foarte îmbătrânit

15 octombrie, 2019
1 frankfurt vacanta mare 646x404 jpg jpeg

În urmă cu aproximativ 20 de ani, la Pro TV debuta un show de umor care reuşea să-i ţină pe români în faţa televizoarelor seară de seară, devenind rapid lider de audienţă: „Vacanţa Mare“.

La acea vreme, din echipa show-ului făceau parte Mugur Mihăescu (Garcea şi Leana), Radu Pietreanu (Costel), Florin Petrescu (Axinte), Iulian Ilinca (Frankfurt), Emil Rădinoiu (Mitică), Mirela Stoian (Lila) şi George Robu (Romică), cei mai cunoscuţi fiind însă primii trei. Chiar şi aşa, cu toţii au reuşit să scrie istorie în televiziune şi nu numai, însă acum au dispărut din lumina reflectoarelor şi puţină lume mai ştie ce fac personaje ca Frankfurt, Lila sau Mitică.

8 iulian ilinca frankfurt vacanta mare jpg jpeg

O prezenţă constantă pe reţelele de socializare, Iulian Ilinca (Frankfurt) este de nerecunoscut în prezent. Ajuns la 46 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în luna februarie a acestui an, actorul are o barbă mare şi pare foarte îmbătrânit. Cele mai recente fotografii în care apare au fost postate de Frankfurt din „Vacanţa Mare“ chiar în această lună, iar fanii şi prietenii i-au dat sute de like-uri.

Mai multe fotografii pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg