Frumoasele din Epoca de Aur. Cele mai sexy actriţe din comunism

24 aprilie, 2017
ana szeles jpeg

Făceau furori cu trăsăturile lor fizice desăvârşite atât pe marele şi micul ecran, cât şi pe scenele teatrelor din întreaga ţară. Iată câteva dintre cele mai frumoase femei din comunism!

Ioana Pavelescu

image

Născută în 1955, în Bucureşti, este fiica actriţei Corina Constantinescu şi a lui Mihai Pavelescu, un binecunoscut medic pediatru la acea vreme, şi este mama Mariei Marinescu.

image

Crescută în preajma scenei şi într-un anturaj select al acelor timpuri, Ioana şi-a făcut debutul cinematografic în 1969, când a fost distribuită în comedia “Pantoful cenuşăserei”. Notorietatea o cunoaşte cu adevărat după ce a jucat în “Osânda” (1976), de Sergiu Nicolaescu. Au urmat alte pelicule şi piese de teatru care i-au confirmat telentul actoricesc în România şi în ţările comuniste din jurul nostru, însă nu numai talentul ei a contribuit la faima de care a beneficiat ani în şir, ci şi frumuseţea sa incontestabilă.

image

După 1992, s-a stabilit în America, la New York, urmându-şi peste Ocean soţul ambasador. A fost căsătorită cu medicul Ion Marinescu, cu care are doi copii, pe Ionuţ şi pe Maria Marinescu. După aceea şi-a legat destinul de Mihai Bujor Sion, ambasadorul României în Thailanda. În prezent, face naveta între New York şi Bucureşti.

Anna Széles

image

Cea de-a doua soţie a lui Florin Piersic, Anna Széles este o altă frumuseţe a cinematografiei române care a părăsit ţara (în 1989), pentru a-şi găsi împlinirea peste graniţă (în Ungaria, în cazul ei). Actriţa de origine maghiară s-a născut în 1942, iar debutul pe marele ecran şi l-a făcut când încă era studentă. Liviu Ciulei a distribuit-o în “Pădurea Spânzuraţilor”, iar după rolul Ilona, interpretat în acea peliculă, au urmat mai multe filme, printre care „Tinereţe fără bătrâneţe”, „De bunăvoie şi nesilit de nimeni”, „Masca de argint”.

image

În memoria publicului a rămas, însă, mai mult ca soţia lui Florin Piersic, căruia i-a oferit, în timpul mariajului lor de 10 ani, un fiu, pe Daniel Piersic.

Cu Florin Piersic

Violeta Andrei

image

A venit pe lume în 1941, în Braşov, şi a debutat la Teatrul Odeon, fostul Giuleşti, continuându-şi apoi cariera actoricească pe scena teatrului Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti. S-a căsătorit încă din facultate cu Ştefan Andrei, fostul ministru de Externe al lui Nicolae Ceauşescu, alături de care a trăit peste 50 de ani.

image

După ce soţul ei s-a stins din viaţă, în 2014, Violeta Andrei s-a retras din viaţa publică, locuind şi-n momentul de faţă, în vila ei din Snagov, unde este îngrijită de fiul ei, Călin Andrei.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg