Gabi Cristea, marcată de izolare. I s-a făcut rău la volan

13 mai, 2020
1 gabi jpg jpeg

Perioada de izolare pare să fi lăsat urme asupra Gabrielei Cristea. Pentru a-şi proteja fetiţele, prezentatoarea TV a încercat să se afişeze cât mai puţin în ultima perioadă. Zilele trecute, Gabi a decis însă să meargă la cumpărături, dar în drum spre supermarket a fost încercată de o stare de rău.

“Din momentul în care s-a anunţat stare de urgenţă şi până acum vreo săptămână doar Tavi a mers la cumpărături. Am avut şi noi tot felul de chestii pe care le-am resimţit. Cel mai ciudat mi s-a părut ieri, când am fost eu la cumpărături. Când m-am urcat în maşină, conduceam după foarte mult, am început să am ameţeli. Am avut o stare de ameţeală de nu-mi dădeam seama', a povestit Gabriela Cristea în emisiunea prezentată pe online de Cristina Şişcanu.

Vedeta recunoaşte că a trăit o spaimă teribilă. “Poate am fost deshidratată. Am băut o jumătate de litru de apă aşa, pe nerăsuflate, să fiu sigură că nu sunt deshidratată. Noi avem un hypermarket foarte mare la o distanţă de 300-400 metri, practic, mă pot duce şi pe jos, doar că n-am cum să car de acolo. Mă gândeam: Doamne, o să ajung cu maşina. Nu m-a ţinut prea mult şi mi-am revenit. Nu mai sunt atât de paranoia, când s-a anunţat starea de urgenţă aveam covoraş cu clor la intrare, un întreg circuit”.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG