Gabriel Cotabiţă s-a căsătorit

29 septembrie, 2016
Alina si Gabriel Cotabita jpeg

Îndrăgitul artist a mers din nou la altar, având-o la braţ pe mult mai tânăra lui parteneră de viaţă, Alina.

Alina şi Gabriel Cotabiţă.

Zi plină de emoţii pentru Gabriel Cotabiţă (60) care a semnat din nou în cartea de căsătorii. După marele hop din luna mai a anului trecut, el a decis să renunţe la burlăcie. Cea care l-a convins să facă pasul cel mare este Alina Gabriela Munteanu (33), iubita cu care are o relaţie de 5 ani încoace şi care l-a ajutat să depăşească cele mai grele momente.

"Am cerut-o când am ieşit din comă, chiar de aniversarea ei", povestea artistul. "Pot spune că sunt extrem de liniştit şi fericit lângă Alina. Sunt uşor uimit de faptul că am făcut asta, că i-am cerut să se mărite cu mine… Femeia acesta a stat lângă mine în spital zi şi noapte, ce dovadă mai mare de iubire mi-ar mai trebui? În plus, arată foarte bine!”, a mai spus el.

Aşa se face că, astăzi, Alina şi Gabriel Cotabiţă s-au căsătorit civil la Primăria sectorului 1, în prezenţa mamelor lor şi a doi prieteni foarte apropiaţi, Cătălin Căţoiu (Ţeavă) şi soţia sa, care le-au fost şi martori.

Din păcate, naşii Delia şi Răzvan Munteanu n-au putut fi de faţă, ei fiind plecaţi din ţară.

image

Alina a ales să poarte o rochie albă, mulată, la care a accesorizat o pereche de pantofi argintii şi un buchet cu flori albe. La rândul lui, Gabriel Cotabiţă a optat pentru un costum clasic, la care nu a purtat cravată. Căsătoria religioasă urmează să aibă loc pe 9 octombrie.

Gabriel Cotabiţă a mai fost căsătorit timp de 19 ani cu Ioana Nagy (58), o profesoară de limba italiană, cu care are trei fete - Aela (35) şi gemenele Eliza şi Milena (28) - şi de care a divorţat în 1997.

Foto: Spy News



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle  foto   profimedia jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg