News

Gal Gadot este însărcinată cu al treilea copil. Prima apariţie a actriţei cu sarcina la vedere

Gal Gadot este însărcinată cu al treilea copil. Prima apariţie a actriţei cu sarcina la vedere camera-retro icon Vezi galeria 6 poze

E actriţă, e celebră în lumea întreagă, dar acasă e cea mai bună soţie şi mamă. Actriţa gal Gadot este însărcinată cu al treilea copil! Cum a dat vestea?

În vârstă de 35 de ani, frumoasa Gal Gadot a trezit suspiciuni când a apărut la festivitatea de decernare a Globurilor de Aur de acum câteva zile într-o rochie foarte vaporoasă, albă, care îi lăsa la vedere doar picioarele lungi, tonifiate. A ştiut de ce nu a purtat o rochie mulată! Aşa îşi punea sarcina în evidenţă. Este însărcinată pentru a treia oară, curând va aduce pe lume încă un copil. 

Celebra actriţă a dat vestea pe reţelele de socializare. "Iată-ne din nou", a scris Gadot în dreptul unei fotografii de familie cu ea, soţul ei Jaron Varsano şi fiicele lor, Alma, 9 ani şi Maya, 3 ani.

Pare că are o familie frumoasă care curând se va mări!

Cum arăta Wonder Woman când a câştigat titlul de Miss Israel?

Gal Gadot este frumoasa actriţă de 35 de ani care a obţinut faima odată cu rolul din Wonder Woman/Femeia Fantastică. Ei bine, sunt mai multe de ştiut despre vedeta născută în Israel, în afara faptului că este o actriţă talentată, cu o siluetă divină şi o frumuseţe remarcabilă. Fost model în ţara ei natală, frumoasa Gal a participat chiar şi la un concurs de Miss, în 2004, pe când avea 18 ani.

Mai mult decât atât, a şi câştigat concursul şi şi-a reprezentat, apoi, ţara la celebra competiţie Miss Universe. Gal îşi aminteşte astăzi că nu era pregătită pentru responsabilitatea de a-şi reprezenta ţara la acest prestigios concurs şi că şi-a dorit foarte tare să nu câştige. Atât de mult, încât atunci când unul dintre juraţii competiţiei, Paula Abdul, a întrebat-o ceva, Gal a răspuns sec: "Me no speak English, so sorry".

Foto: Instagram, Profimedia

 

Modifică Setările