George & Amal Clooney: probleme în mariaj?

10 ianuarie, 2019
4 gettyimages 865187936 george clooney amal clooney jpg jpeg

Zvonuri care clătinau din te­melii căsnicia celor doi au mai existat, dar parcă nici­odată aşa grave.

Publicaţia US Reporter relatează că, în această toamnă, Amal chiar şi-a făcut bagajele, părăsind locuinţa conjuga­lă. Aceasta ar fi închiriat un apartament în Lon­dra. „În absenţa lui George, Amal şi-a strâns o parte din lucruri şi a părăsit casa din Berkshire în care locuiau amândoi, spunând că ar vrea să îşi limpezească gândurile departe de stresul cu copiii“, a relatat un prieten al cuplului. Se pare că standardele lui Amal sunt foarte ridicate şi s-au înmulţit după venirea pe lume a gemeni­lor. Clooney este un bărbat relaxat, glumeţ, dar ea este o fire sobră şi de multe ori vine aca­să cu starea ei tensionată din sala de judecată şi armonia căminului se strică. Aceeaşi sursă menţionează că George înţelege că ea nu se va schimba şi, dacă vor să-şi mai acorde o şansă, va trebui să dansese cum cântă ea. Însă une­le dintre cerinţe sunt absurde pentru un fost burlac de „rang înalt“. Avocata pare să fi făcut un pact cu menajera, iar actorul are amenajată o cameră pentru a se muta ori de câte ori sfo­răie şi o deranjează, deoarece refuză să poarte un aparat special în timpul somnului sau să se opereze. Mai mult decât atât, Amal decide ce se mănâncă la mesele în familie, cum trebuie să se îmbrace atunci când iese alături de ea, ce prie­teni au voie să îi viziteze şi, mai nou, trebuie să facă yoga.

„Recent l-a înscris într-un program de yoga pentru seniori şi trebuie să facă şi aca­să 30 de minute de yoga pe zi împreună cu ea. Iar George urăşte yoga“, a povestit apropiatul, spunând că actorul este sătul de regimul aces­ta impus, în condiţiile în care face eforturi să ia mai puţine proiecte ca să fie prezent în viaţa gemenilor. De altfel, la începutul lunii decem­brie, Amal a fost surprinsă împreună cu copiii Alexander şi Ella, în vârstă de un an şi jumă­tate, ieşind din hotelul Four Seasons, însă nici urmă de soţ. George se teme, însă, că în cazul în care ruptura dintre ei se va adânci, divorţul l-ar îndepărta de copii. „Se gândeşte că un pro­ces pentru custodie va fi foarte greu, deoarece Amal cunoaşte toate metodele legale pentru a obţine controlul total al vieţii acestora.“

image

Însă George refuză pe cât posibil ca după atâţia ani de celibat „notoriu“ să se supună acestor reguli absurde. Chiar înainte de Săr­bători, acesta a „încălcat“ regulamentul impus de soţie şi a zburat la Las Vegas împreună cu echipa Casamigos, brandul de tequila pe care îl deţine împreună cu bunul său prieten, Ran­de Gerber. Aceştia şi-au răsplătit angajaţii cu o petrecere pe cinste, un bal mascat la care au fost invitate şi numeroase vedete. Şi, în timp ce Rande a fost însoţit de Cindy Crawford şi fiica lor, Kaia, George a venit fără consoartă şi s-a distrat până în zori. Un alt semn al declinului iminent. Dar chiar dacă acum multe lucruri indică o perioadă glacială între ei, sperăm ca diplomaţia lui Amal şi stilul jovial al lui George să-i readucă pe drumul cel bun.

LISTA LUI AMAL

PETRECERILE CU PRIETENII

Încă de la începutul relaţiei, Amal a interzis petrecerile asezonate cu alcool şi cu... prieteni, pe care ea nu le consideră benefice pentru educaţia copiilor sau pentru viaţa de cuplu. Cei doi s-au certat de numeroase ori pentru a evita petrecerile date de Rande Gerber (56), soţul lui Cindy Crawford şi vechiul lui prieten.

ADIO, CARNE!

Soţia i-a impus să renunţe la carnea de porc, pe care, de alfel, ea nu o consumă, fiind musulmană. Pentru a nu fi nevoită să vadă această carne pe masă, ea l-a convins că nu este sănătoasă din cauza grăsimii şi trebuie evitată.

FITNESS À LA AMAL

30 minute de yoga pe zi, cardio şi regim alimentar, asta şi-ar dori soţia lui George să se „implementeze“.

CĂMINUL DISCORDIEI

Actorul şi-a dorit foarte mult să se întoarcă în Los Angeles, deoarece este departe de proiectele cinematografice, dar Amal a insistat să locuiască în Anglia. Însă, odată mutaţi acolo, pretenţioasei avocate nu i-a plăcut deloc cum era decorată locuinţa din Berkshire şi a schimbat aproape totul.

ADIO, MOTOCICLETĂ!

După accidentul petrecut în vară în Italia, George a avut interdicţie de-a se mai sui pe motocicleta lui, Harley Davidson, Amal susţinând că ar trebui să fie mai responsabil acum, că are familie. În cele din urmă, acesta a donat motorul pentru o licitaţie caritabilă.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg