Gerard Butler, la răscruce de iubiri. Actorul în vârstă de 51 de ani nu duce lipsă de pretendente după recenta despărţire

20 februarie, 2021
1 gerard butler 2 jpg jpeg

Fostul sex simbol se luptă cu depresia după un accident de motocicletă suferit în urmă cu trei ani, dar nu duce lipsă de pretendente după recenta despărţire.

An de an, în perioada aceasta, Gerard şi Morgan Brown, iubita de care s-a despărţit vara trecută, petreceau în Tulum, Mexic, vacanţa de iarnă. La momentul separării, actorul a recunoscut că nu prea i-a priit izolarea şi s-a pierdut cu firea, lucru care a pus punctul final unei relații de aproape şapte ani: „Am avut o cădere psihică în timpul izolării şi am pierdut un om drag într-un alt mod decât pierdem de obicei. A fost mult mai greu decât mi-am imaginat. Cred că e decizia corectă pentru amândoi. Dacă stau şi privesc partea pozitivă, ştiu că voi ieşi mai puternic din asta. Şi deşi am tendinţa de a dramatiza totul pe moment, privind per ansamblu sunt o fire optimistă“, declara el în presa de peste Ocean, imediat după despărţire.

gerard butler 1 jpg jpeg

De altfel, cei doi trecuseră prin mai multe despărţiri după ce starea de spirit a lui Gerry s-a schimbat în urma multiplelor operaţii suferite în urma accidentării. Morgan a încercat să fie înţelegătoare, dar comportamentul lui a fost din ce în ce mai agresiv, ajungând la depresie, gândindu-se chiar la a se retrage de la Hollywood, în 2017.

Cele cinci fracturi la piciorul drept l-au dus pe masa de operaţie: „În ultimii ani, în urma problemelor de sănătate, m-am gândit să renunţ la actorie. Am avut o operaţie nereuşită, care a dus la alte şapte operaţii şi atunci mi-am dat seama cât de preţioasă este viaţa“, declara, anul trecut, actorul de origine scoţiană pentru news.com. Începutul de an, dar şi finalul lui 2020, l-au prins într-un soi de hăţiş amoros. Dacă înainte de sărbătorile de iarnă, presa americană îl surprindea alături de Sofia Harmanda, un model de origine greacă, ce ar putea fi foarte bine asemuită cu Afrodita, recent, pozele surprinse de paparazii arată altceva.

În vârstă de 24 de ani, Sofia ar fi petrecut ceva vreme încă din iulie anul trecut la reşedinţa actorului din Glasgow, cunoscând-o chiar şi pe mama acestuia. Însă luna ianuarie l-a prins pe Don Juanul de altă dată exersându-şi abilităţile de cuceritor în compania unei noi frumuseţi, în Tulum, chiar acolo unde obişnuia să o ducă pe fosta iubită. El şi misterioasă brunetă au petrecut o zi pe plajă, alături de prieteni, dar şi singuri, într-un separeu, au făcut baie împreună şi au vorbit ore în şir. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu tânăra grecoaică, dar se pare că pe plan amoros, Gerry nu stă chiar rău. În plan profesional, însă, lucrurile nu merg tocmai bine, cel mai recent film al său, The Plane, nu mai are susţinerea casei de producţie Lionsgate.

Filmările erau programate în Malaezia, însă pandemia a dus la sistarea lor şi la retragerea fondurilor. În această producţie, Gerard joacă rolul unui pilot de avion care îşi salvează echipajul în timpul unei furtuni, dar ajunge într-o zonă de conflict. Până la noi veşti, el se pare că pune accentul pe viaţa personală, încercând să se trateze de depresie.



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png