Gerard Butler: „Nu mai sunt băiatul rău de altădată!“

Tocmai şi-a lansat pelicula „Mereu în offside“ (care rulează şi pe marile noastre ecrane de pe 7 decembrie). Arată încredibil de bine, iar în această

Tocmai şi-a lansat pelicula „Mereu în offside“ (care rulează şi pe marile noastre ecrane de pe 7 decembrie). Arată încredibil de bine, iar în această poveste, Gerard Butler (43) e curtat de femei numai una şi-una: Jessica Biel, Uma Thur­man, Catherine Zeta-Jones. În viaţa reală, Mădălina Ghenea le-a învins pe toate – fără să se grăbească să se afişeze cu relaţia lor înainte ca starul să se simtă pregătit pentru asta. „Suntem de şapte luni împreună“, a recunoscut mândru Gerry, pe 3 de­cembrie, la emisiunea lui Jay Leno, după ce acesta s-a arătat surprins de câte ori o tot pomeneşte pe iubita lui în relatările sale. O declaraţie scumpă! Îşi apără în continuare povestea de iubire cu o discre­ţie maximă, parând întrebările directe, prea iscodi­toare, referitoare la Mădălina. Dar vorbele, privirea şi gesturile lui respiră a dorinţă de statornicie. Să-l cunoaştem pe noul Gerard Butler.

Arăţi foarte în formă în acest film. Ca şi acum. Joci un fost fotbalist. Ai urmat antrenamente speciale?

Gerard Butler Se pare că fac ce fac şi aleg filme care-mi cer un pic de efort aparte. Da, am făcut niş­te antrenamente speciale, fiind un film cu scene de fotbal, ca şi la cel cu spartani, „300“, şi la cel despre surfing, „Chasing Mavericks“.

Şi cum te întreţii după ce se termină filmările?

Nu mă întreţin. (râde) Mă duc să mă relaxez pe o insulă. Nu, serios vorbind, depinde. Uite, cum se întâmplă acum, după ce tocmai am terminat „Olympus Has Fallen“, care e un film de acţiune intens, cu multe bătăi şi scene în care eu mă lovesc de pereţi sau cad violent la pământ. Am făcut exer­ciţii fizice intense, foarte grele, pentru pelicula asta şi când s-a terminat, am zis că nu mai vreau să mă apropii o vreme de sala de sport. Aşa că sunt într-o pauză acum, nu m-am mai antrenat de două luni.

În acelaşi timp, „Mereu în offside“ e şi o poveste în care joci rolul de tată. A trezit sentimente paterne în tine?

Da, da. Aşa se întâmplă de câte ori petrec timp cu copii simpatici. Că dacă sunt cu vreun răsfăţat, mă gândesc „Slavă Domnului că nu sunt tată!“. Dar puştiul din filmul ăsta, Noah, e fantastic şi chiar mi-am zis că mi-ar plăcea la nebunie să am aşa un copil şi aşa o relaţie cool tată-fiu.

Pelicula asta mai e şi despre a doua şansă. În acest moment, Gerry, ai vreun regret că ai pus punct vreunei relaţii sau că n-ai făcut eforturi să meargă una anume?

Dumnezeule, cred că în viaţa asta, am tot fost propulsat dintr-o greşeală în alta, iar acum sunt în punctul în care am ajuns să privesc în urmă şi să spun că trebuia să fac toate acele greşeli ca să fiu aici şi să învăţ din ele.

Şi să te maturizezi?

Da, să mă maturizez. Dar sigur, ca orice om, am momente când mă gândesc: „Mi-ar fi plăcut ca acel lucru să-mi reuşească sau... ar fi fost mai bine să nu fac cutare lucru pentru că ar fi urmat asta“. Deci există regrete şi suferinţă în legătură cu trecutul. Dar în ansamblu, cred că tot ce s-a întâmplat tre­buia să se întâmple. Iar suferinţa ştii cum e: te uiţi în urmă la ce-a fost minunat în viaţa ta, iar acele amintiri devin triste fiindcă ştii că le-ai trăit dar acum sunt o nălucă. Iar eu mă uit la cele mai bune momente din viaţa mea cu un uşor zâmbet trist şi le fac cu ochiul.

Deci eşti genul de tip care priveşte în urmă?

Nu suficient, dar îmi place s-o fac uneori. Sau, dacă mă gândesc mai bine, probabil că privesc mult în urmă, fiindcă cineva mi-a spus cândva: „Eşti cu un picior în ziua de mâine, cu celălalt în ziua de ieri şi faci pipi pe asta de azi“. Şi mi s-a părut că are dreptate.

Asta e tot ce avem, de fapt.

Da, prezentul.

În filmul ăsta, eşti un magnet pentru femei. Toate tipele vor o relaţie cu tine. Cum a fost experienţa asta pentru tine?

A fost amuzant. Şi puţin ciudat, când vezi toate aceste femei frumoase şi talentate că ţi se aruncă la picioare. Şi a fost foarte amuzant cum o fac: se cui­băresc în patul tău când nu eşti acolo, te trezeşti cu ele la uşă, sar pe tine pe terenul de fotbal, fac orice ca să pună mâna pe tine. Da, elementele astea spu­moase m-au atras la filmul ăsta. Dar doar atât n-ar fi fost suficient. Îmi place că, din toate astea, iese la iveală o fantastică poveste despre un tată şi un fiu, o poveste de dragoste şi una despre maturizare.

Ideea asta că ajungi la o vârstă şi la o etapă la care te maturizezi şi trebuie să devii responsabil ai internalizat-o?

Ah, ştiam că aşa o să se întâmple. (

)

Fiindcă ai 43 de ani...

Da, da, ştiam că o să se întâmple asta... E ciudat cum ţi se spune: „Oh, dar eşti încă tânăr!“ şi peste o săptămână îi auzi: „Ai început să îmbătrâneşti!“.

Ai spus că ţi-ai dori un copil...

Da, fii atent: la un moment dat, mi-a plăcea asta, fără îndoială, dar, până atunci, îmi trăiesc pur şi simplu viaţa şi-mi văd de treaba mea. Aşa că voi fi relaxat şi voi lua lucrurile aşa cum vin. Dacă îmi surâde ideea de a mă aşeza în sfârşit la casa mea şi a-mi întemeia o familie? Absolut! E o imagine foar­te frumoasă.

Deci simţi că te apropii de momentul în care poţi spune că te-ai distrat destul?

Da, cu siguranţă. Simt asta de ceva timp. Cred că am şi depăşit faza asta şi nu vreau să spun că nu-mi place să mă distrez în continuare, dar nu mai sunt băiatul rău de altădată. De fapt, de multe ori, stau, de exemplu, singur în pat şi citesc o carte şi mă gândesc: „Aş vrea să mă vadă lumea acum!“. Ştii?! O, da, nebunul afemeiat Gerard Butler stă în pat şi... citeşte! Ca să vezi!

Deci zici că avem o imagine greşită despre tine?

Nu sunt înger, dar nici demon. Distracţia are păr­ţile ei mişto, dar poţi să faci şi alte lucruri cu timpul tău. Fiecare alege. Şi fiecare trebuie să se privească în oglindă şi să se accepte aşa cum e, la un moment dat – fiindcă şi despre asta este „Mereu în offside“.

Din nou, maturizarea. Eşti gata să finalizezi acest proces de maturizare?

Da, simt că mă maturizez şi sunt gata de asta, dar, în acelaşi timp, mă simt în continuare ca un puşti mare. Şi, uite, am făcut deja câteva roluri de tată. Şi când meditez la această misiune, la provo­cările pe care ţi le aduce acest statut, mă face ne­răbdător la gândul că într-o zi voi deveni şi eu tată, că într-o zi mă voi aşeza la casa mea. Dar în acest moment e plăcut şi amuzant să analizez acest arc în timp, această trecere de la crai la tăticul aşezat la casa lui.

Interviu: Lily Rogers/famous; foto: guliver/getty images, hepta