Gestul pe care vrea să-l facă fiica lui Tom Cruise, Suri, pentru copiii săraci!

2 decembrie, 2015
suri cruise jpeg

A moştenit, cu siguranţă, de la părinţii ei spiritul binevoitor, aşa că nu ne miră iniţiativa fetiţei de nouă ani a lui Tom Cruise şi a lui Katie Holmes.

Katie Holmes şi-a implicat fiica, pe Suri Cruise, în proiectele ei umanitare

Marţi, Katie Holmes se afla în platoul emisiunii ”Today Show” pentru a vorbi despre proiectele ei umanitare, iar, la un moment dat, actriţa a dezvăluit audienţei şi faptul că fiica sa Suri se implică în toate aceste cauze.

Katie a lansat campania umanitară ”GladtoGive”

Potrivit mamei sale, Suri este o fetiţă sensibilă şi generoasă, care îşi doreşte ca şi alţi copii să se bucure de viaţă aşa cum o face ea. ”Micuţa mea este foarte, foarte generoasă şi extrem de sensibilă. Aşa că, mereu îmi spune: << Mamă, hai să donăm toate jucăriile mele celor care au nevoie de ele>>, aşa că mereu facem treaba asta”, a declarat Katie Holmes.

Katie a mărturisit că şi Suri s-a implicat în campania umanitară ”GladtoGive”

Aşa că, înainte de sărbătorile de iarnă, Katie şi Suri vor avea din nou o acţiune umanitară, în cadrul căreia Suri îşi va dona jucăriile, iar Katie se va de peste cap pentru a face câteva pachete generoase pentru copiii din familii defavorizate.

Tot în acest interviu, Katie a mărturisit că-şi vor petrece sărbătorile de iarnă în familie, neprecizând, însă, dacă şi tatăl fetiţei, actorul Tom Cruise, le va fi alături în vacanţa de iarnă.

Sursa foto: Hepta / Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg