News

Gimnasta Larisa Iordache, diagnosticată cu coronavirus

Gimnasta Larisa Iordache, diagnosticată cu coronavirus

Se pregătea să reintre în competiţie, dar viaţa i-a făcut o surpriză. Tocmai când viza calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Larisa Iordache a aflat că are coronavirus. Gimnasta va intra acum pentru două săptămâni în izolare.

“Gimnastica m-a învăţat să fiu o persoană... pozitivă! Aşteptam un test pozitiv la verificarea de la Izvorani unde trebuia să concurez pentru prima dată după 3 ani! Pregătită, cu ambiţie şi multă determinare alături de antrenorii mei. Eram gata să mă ridic, să lupt pentru visul meu! Aşa voi face şi acum... după un test pozitiv la COVID-19.  M-am izolat acasă pentru două săptămâni, pentru a ramâne sănătoasă şi pentru a reveni în parametrii normali, pentru a-mi putea relua pregătirea liniştită. Mă simt bine, am o stare generală fără simtome grave, simt doar o mică răceală, pe care o voi trata aşa cum mi-a recomandat medicul. Îmi pare foarte rău pentru acestă veste. Ajunsesem în formă, gata de a arăta tot ce am muncit în aceste ultime luni.
Viaţa mi-e un pic dată peste cap. Dar o gimnastă ştie cum să se dea peste cap şi să aterizeze în picioare, nu?!
O să am grijă de sănătatea mea, îmi doresc linişte! Ceea ce vă doresc tuturor! Sper să ne vedem la Naţionale!”, a scris Larisa pe o reţea de socializare.

 

Modifică Setările