Gina Lollobrigida, agresată sexual de mai multe ori în timpul carierei sale: ''Ar fi trebuit să mă plâng, dar nu am avut curajul''

Actualizat:
2 ginel jpg jpeg

Legendara actriţă a fost agresată sexual de două ori în timpul carierei sale.

Gina Lollobrigida a devenit o celebritate internaţională după ce a jucat în mai multe blockbustere în anii '50 şi '60. A fost considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume.

La 90 de ani, actriţa a reuşit să să găsească puterea şi să-şi spună povestea. În timpul unui interviu la televiziunea italiană, ea a mărturisit că era doar o adolescentă când s-a întâmplat pentru prima dată.

“Am suferit molestări, de fapt mai mult decât atât, şi nu am spus nimic despre asta la momentul respectiv. Ar fi trebuit să mă plâng, dar nu am avut curajul. Prima dată s-a întâmplat când aveam 19 ani şi mergeam încă la şcoală, iar a doua oară când eram căsătorită şi începusem să filmez”.

Ea a refuzat să spună numele atacatorilor, dar a dezvăluit că unul dintre ei era italian, iar altul străin.

Vedeta italiană şi-a început cariera în anii 1950 şi a cunoscut rapid celebritatea. Călătoria sa spre faima de la Hollywood a fost înlesnită de Howard Hughes. Magnatul miliardar a fost cel care a adus-o în America. Ba mai mult, a cerut-o şi în căsătorie, dar ea i-a respins oferta. Actriţa susţine că era un pic obsedat de ea, poate pentru că era diferită de alte actriţe americane. Chiar şi accentul ei italian s-a dovedit a fi un avantaj.

În primul ei film „La Lollo”,  frumoasa brunetă a jucat alături de Frank Sinatra şi dorinţa ei a devenit lege pentru cei de pe platouri. Ulterior, în anii 1970 a devenit pasionată de sculptură şi fotoreportaj.

După zeci de ani de popularitate, actriţa în vârstă de 90 de ani a obţinut în cele din urmă o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Acum, la 93 de ani, Gina este încă admirată de milioane de fani din întreaga lume.



Recente pe Ok! Magazine

dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg
Harper și David Beckham, Profimedia jpg