Greşeala din tinereţe a soţului Serenei Williams. De ce are un venit de "doar" 9 milioane de dolari?

20 noiembrie, 2017
nunta 2 jpeg

Unii zic c-ar fi multimilionar, alţii merg până acolo şi-l fac miliardar, comparându-l, probabil, cu grei ai tehnologiei precum Bill Gates sau Mark Zuckerberg. Este vorba despre Alexis Ohanian, soţul în vârstă de 34 de ani al Serenei Williams, un antreprenor de succes de pe piaţa tech şi co-fondator al platformei Reddit.

150 de milioane vs 9 milioane de dolari

Cât valorează, el, de fapt? Ei bine, se zvoneşte prin piaţă că Ohanian ar avea un venit net de 9 milioane de dolari, bani pe care i-ar fi făcut după ce el şi partenerul lui, Steve Huffman, au vândut Reddit, în 2006, către compania Condé Nast.

Între timp, cei doi fondatori şi-au dat seama că vânzarea Reddit a fost o greşeală, potenţialul extraordinar al acesteia făcând-o să valoreze, azi, circa 1,8 miliarde de dolari.

Astăzi, acţionarul majoritar al platformei este compania Advance Publications, cea care deţine şi Condé Nast, dar fondatorii ei, Alexis Ohanian şi Steve Huffman, s-au întors pe poziţii de conducere în cadrul  afacerii IT. Soţul Serenei este director executiv, iar Steve Huffman este CEO.

Ei bine, din cauza unei greşeli din tinereţe (Ohanian avea 23 de ani când a vândut Reddit), Alexis a ajuns să deţină, azi, mult mai puţini bani decât celebra lui soţie. În 2016, Serena Williams deţinea un venit net de 150 de milioane de dolari, căruia i s-au alăturat banii câştigaţi în 2017, mare parte din parteneriate sportive.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg