Gwen Stefani a ajuns de urgenţă la spital. Ce i s-a întâmplat?

3 mai, 2017
gwen stefani hepta 2891521 jpg jpeg

Zilele trecute, Gwen Stefani a fost nevoită să-şi anuleze apariţia din cadrul galei anuale Power of Love, ce a avut loc în Las Vegas, din cauza unei probleme medicale. Cântăreaţa a emis un comunicat oficial prin care anunţa că nu va putea participa: ”Îmi pare atât de rău că nu pot participa în seara aesta, dar am vrut să transmit un mesaj de felicitare pentru Andre Agassi şi pentru bunul meu prieten Ronald Perelman”.

Gwen Stefani, la cumpărături, acum două zile

Acum, am aflat şi noi care este motivul pentru care Gwen a fost nevoită să anuleze o apariţie publică. Se pare că aceasta a fost dusă de urgenţă la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, pe 25 aprilie, după ce, în timpul unui zbor, şi-a fisurat timpanul.

Blake a făcut un upate despre starea de sănătate a artistei

Cumplita veste a fost confirmată şi de Blake Shelton, iubitul artistei, care a confirmat şi faptul că Gwen se recuperează în prezent. ”Se simte mai bine. Ceva de genul se tratează în timp, mai ales că vorbim de un timpan rupt. Nici măcar nu ştiu cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Dar ea spune că poate auzi acum”, a menţionat Blake, într-un interviu acordat celor de la Entertainment Tonight, zilele trecute.

foto: Hepta, arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg