Harrison Ford, investigat pentru un nou incident aviatic

Actualizat:
1 harrison ford gettyimages 107985635 jpg jpeg

Nici la 77 de ani actorul nu renunţă la adrenalină - doar că pasiunea lui pentru aviaţie vine la pachet şi cu probleme pentru el

Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a comunicat faptul că un incident de luna trecută provocat de Harrison Ford se află acum în cercetare. Actorul pilota un avion de mici dimensiuni cu care a traversat, din greşeală, o pistă pe care ateriza un alt avion. Astfel, cele două aeronave au fost la 1.000 de metri distanţă una de alta în cadrul aeroportului Hawthorne din Los Angeles. Şi deşi distanţa a fost suficient de mare pentru a nu exista pericol de coliziune, Ford a comis o eroare care pune sub semnul întrebării capacitatea lui de a mai pilota în siguranţă pe viitor. Actorul şi-a recunoscut greşeala şi şi-a cerut scuze, explicând că a înţeles greşit o instrucţiune a turnului de control.

Nu este prima dată când starul din Indiana Jones este implicat într-un incident aviatic. În 2017, el a zburat la joasă altitudine chiar pe deasupra unei aeronave American Airlines cu 110 de pasageri la bord, înainte de a ateriza pe aeroportul John Wayne, din California. Iar în 2015, Ford a fost rănit când s-a prăbuşit cu avionul pe un teren de golf din Los Angeles. Actorul şi-a luat brevetul de pilot după ce a împlinit 55 de ani - la acea dată deţinând doar calificarea de pilot de elicopter şi având deja la activ un accident. Ford a şi povestit cum a avut noroc să supravieţuiască unui accident de elicopter în 1999, în urma căruia "aparatul de zbor nu a rămas tocmai intact".

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg
Sydney Sweeney, Profimedia (2) jpg
Sergiu Celibidache, profimedia 0418277397 jpg
FotoJet (66) jpg
Emily Ratajkowski  sursa foto   Instagram jpg
Marian Godină   arhiva personală (3) JPG
FotoJet (67) jpg
Machiaj mireasa jpg
   Carmen Brumă a terminat sesiunea și e fericită că se pregătește de vacanță
John Zambetti și Jane Seymour, Profimedia (1) jpg
Katy Perry Justin Trudeau, Profimedia (2) jpg