Harvey Weinstein: "Jennifer Aniston ar trebui să fie ucisă!"

13 martie, 2020
1 weinstein deschidere jpg jpeg

La două zile de la sentinţa dată în cazul mogulului hollywoodian acuzat de agresiuni sexuale, ştirile despre trecutul lui sordid continuă să apară

Miercuri, Harvey Weinstein a primit condamnarea la 23 de ani după gratii - o sentinţă în urma căreia credeam că se va aşterne liniştea. Presa de peste Ocean mai are însă, de scris în continuare poveşti despre infamul producător. Una dintre ele tocmai a fost publicată de New York Times, care a dezvăluit că Weinstein a scris într-un e-mail că actriţa Jennifer Aniston ar trebui să fie ucisă. Potrivit unor documente obţinute de publicaţie, acesta a fost răspunsul lui Harvey atunci când un reporter l-a chestionat despre acuzaţia lui Aniston că producătorul a pipăit-o. Furios la culme, Weinstein a izbucnit, scriind că ar trebui să fie omorâtă pentru că spune asemenea minciuni, reacţia lui legându-se şi de faptul că mai multe actriţe ar fi profitat de scandalul din jurul numelui lui, pretinzând că au fost victime. 

Purtătorul de cuvânt al lui Aniston nu a reacţionat în niciun fel. Însă alte vedete au reacţionat imediat după ce s-a dat sentinţa în cazul Weinstein. Cea mai lungă postare în social media vine de la Kate Beckinsale, care şi-a amintit despre premiera din octombrie 2001 a filmului produs de el, Serendipity. Era la doar o lună după 9/11 şi totuşi, Weinstein a insistat să se facă o premieră de gală, cu tot cu covor roşu, pe care, din respect pentru victimele tragediei, Beckinsale a ales să fie stylish dar decentă, purtând un costum masculin alb. Weinstein, care considera că are un cuvânt de spus în tot, a chemat-o a doua zi la el acasă, urlându-i: "Mi-ai stricat premiera, p**dă proastă. Dacă eu întind covorul roşu, tu faci bine şi apari într-o rochie strâmtă şi îţi fâţâi fundul şi ţâţele, nu apari ca o lesbiană, p**dă proastă ce eşti!". "M-am uitat la el şocată. Şocul m-a făcut să izbucnesc în lacrimi", şi-a amintit Kate. "Faptul că a primit 23 de ani în închisoare este o mare uşurare pentru mine, în numele tuturor femeilor pe care le-a hărţuit sau violat."

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg