Helmuth Duckadam a primit un ultimatum de la medici

10 februarie, 2015
5413622 mediafax foto adrian boioglu jpeg

La 55 de ani, fostul mare fotbalist are trei operaţii la activ, dar sănătatea sa este tot mai precară. Şi, din păcate, viciul la care nu vrea să renunţe cu niciun chip i-ar putea fi fatal.

La 55 de ani, fostul mare fotbalist are trei operaţii la activ, dar sănătatea sa este tot mai precară. Şi, din păcate, viciul la care nu vrea să renunţe cu niciun chip i-ar putea fi fatal.

Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al Stelei, a suferit în ultimii ani, nu mai puţin de trei operaţii.

În septembrie 2012, a avut parte de o intervenţie chirurgicală complicată, care a durat aproximativ 9 ore. Echipa de medici condusă de Şerban Brădişteanu i-a eliminat „eroului de la Sevilla“ un anevrism arterial „absolut gigant“, cum declara, la vremea respectivă, reputatul chirurg.

Din păcate, Duckadam nu a fost la prima experienţă, problemele cardiace fiind mai vechi. Iar fumatul, la care nu poate renunţa de niciun chip, complică şi mai mult lucrurile.

„Cu sănătatea e ca şi cu vremea. Când mai bine, când mai puţin bine. Iau medicamente, îmi fac controalele periodice, cele totale de două ori pe an, iar când este nevoie şi mai des. Pastilele pentru tensiune sunt tot timpul la mine. Mai greu e cu ţigările, nu reuşesc să le las definitiv. Fumam maximum un pachet pe zi când lucram la vamă, dar, după ultima operaţie, am reuşit să ajung la şapte-opt ţigări pe zi. Uneori mă abţin şi două-trei zile, dar recunosc că îmi este greu“, a declarat Duckadam pentru ziarul „Ring“.

image

Deşi medicii nu i-au impus un regim alimentar strict, sfatul lor a fost să slăbească pentru a ajuta organul vital. Nici lupta cu kilogramele nu a fost, deocamdată, câştigată.

„Trebuie să mai slăbesc, am dat ceva kilograme jos, dar nu atât cât ar trebui. Cântarul este inamicul meu numărul unu. Îl am la mine în cameră, însă de ceva timp nu m-am mai urcat să văd cum stau cu greutatea. Simt că am slăbit, dar nu pot spune cât. Nu ţin un regim special, însă evit cât pot mâncarea grasă şi mănânc salate. Nu pot renunţa chiar la toate, însă, în comparaţie cu anii trecuţi, mi-am schimbat radical stilul de viaţă“, a continuat preşedintele de imagine al echipei Steaua pentru ziarulring.ro.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg