Hugh Jackman, tratat de cancer a cincea oară

9 februarie, 2016
Hugh Jackman RTX13AVL jpeg

Actorul australian Hugh Jackman a mărturisit că a suferit, recent, o a cincea intervenţie chirurgicală de îndepărtate a unor celule canceroase din zona nasului. Amintim că actorul a fost diagnosticat cu acest tip de cancer în noiembrie 2013.

Vremuri grele pentru actorul Hugh Jackman! Starul din ”Wolverine”, în vârstă de 47 de ani, a postat ieri o fotografie pe contul său de Instagram în care apare cu un bandaj pe nas, post-operaţie.

A postat o fotografie post-op

”Un exemplu de ce se poate întâmpla dacă te expui la soare fără protecţie. Carcinom bazal celular. O formă comună de cancer de piele, însă o boală extrem de serioasă. Folosiţi, vă rog, loţiuni cu protecţie solară şi mergeţi regulat la control”, a scris actorul în dreptul fotografiei respective.

Desigur, nu este prima dată când actorul le vorbeşte fanilor internauţi despre boala de care suferă, aceasta fiind a cincea intervenţie pentru el, potrivit DailyMail.co.uk.

Hugh a fost tratat pentru prima dată în noiembrie 2013, după ce soţia sa, Deborra-Lee Furness, l-a încurajat să-şi controleze o aluniţă. ”Deb mi-a spus să mă duc să controlez aluniţa de pe nas. Şi a avut dreptate. Am fost diagnosticat cu cancer de piele”, spunea pe atunci actorul.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg