Lifestyle

I s-a făcut rău la volan! Momente cumplite pentru Cristina Şişcanu!

 I s-a făcut rău la volan! Momente cumplite pentru Cristina Şişcanu!

Epuizarea şi-a spus cuvântul. Cristina Şişcanu a fost la un pas de leşin în trafic. Vedeta de la "Bravo, ai sti!l" a tras pe dreapta şi şi-a sunat soţul după ce a început să acuze o stare de rău.

„Dragii mei, mi-am mai revenit un pic acum dar am avut un moment în care nu m-am simţit prea bine. Conduceam şi la un moment dat am văzut negru în faţa ochilor şi a trebuit să trag pe dreapta, să-l sun pe soţul meu să-mi aducă magneziu. Am luat magneziu, apoi m-am pus pe picioare şi sunt mai bine. Este foarte important să fim foarte atenţi la ce semnale ne transmite corpul nostru şi să avem grijă, că epuizarea asta, la un moment dat, îşi spune cuvântul“, a povestit Cristina pe o reţea de socializare.

Soţia lui Mădălin Ionescu s-a luptat în trecut şi cu depresia.

„Cea mai dificilă etapă pe care am trăit-o a fost depresia. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, a durat aproape doi ani de zile. Totodată, mă bucur că am trăit-o, pentru că am învăţat foarte multe lucruri şi m-am schimbat eu ca persoană, în sensul bun, ca să pot să îmi trăiesc viaţa altfel.  În momentul când a venit, eu eram o persoană care ardea din orice, mă consumam extrem de mult şi eram foarte pasională în orice lucru pe care îl faceam. După ce am trăit acel episod, am învăţat că poţi să faci cu aceeaşi pasiune lucrurile, mă refer la partea profesională, că la mine din zona asta a apărut depresia”, mărturisea Cristina Şişcanu pentru OK!

 

Modifică Setările