Ian Somerhalder şi Nikki Reed vor deveni părinţi!

5 mai, 2017
nikki jpeg

Starul din serialul ”Vampire Diaries” şi soţia sa, actriţa Nikki Reed, au anunţat, prin intermediul conturilor de socializare, că urmează să devină părinţi. Cei doi sunt căsătoriţi de doi ani.

Nikki şi Ian vor deveni părinţi

Acum o săptămână împlineau doi ani de mariaj, iar acum au anunţat că vor fi părinţi pentru prima dată. Fericitul anunţ a fost făcut de pe contul de Instagram al actriţei în vârstă de 28 de ani. ”Te cunosc, dar doar pentru că te simt. Cum e posibil să iubeşti atât de mult pe cineva, deja? Tot ce ştiu este că e cel mai puternic sentiment pe care l-am avut vreodată. Împărţim deja de-o vreme acest corp, şi deja am trecut prin atât de multe. Abia aşteptăm să te cunoaştem. Cu dragoste, părinţii tăi”, a fost mesajul emoţionant prin care Nikki a făcut publică fericita veste că va deveni mămică.

Cu această ocazie, Nikki a dat publicităţii şi prima fotografie cu ea însărcinată, afişând o burtică destul de proeminentă. Cât despre sexul copilului sau data naşterii acestuia, Nikki şi Ian au păstrat tăcerea. Totuşi, faptul că actriţa purta în acest shooting o rochie blue ciel, mulţi s-au grăbit să speculeze că ar fi vorba de un băieţel. Ei bine, nu ne rămâne decât să aflăm. Felicitări cuplului!

În ziua nunţii, Nikki şi Ian

Amintim că Nikki şi Ian s-au căsătorit în 2005, în cadrul unei ceremonii boho-chic, pusă la cale chiar de fericita mireasă. Cei doi au o relaţie fericită încă din iulie 2014, iar acesta va fi primul lor copil.

foto: arhivă / Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png