Iată care este acum starea Regelui Mihai

13 noiembrie, 2017
Regele Mihai I jpeg

După o săptămână complicată, plină de emoţii, scandaluri şi controverse, avem primele informaţii despre starea de sănătate a Majestăţii Sale.

image

TVR a anunţat că Principesa Moştenitoare Margareta a ieşit din reşedinţa privată a Regelui din Aubonne, dar a refuzat să dea un interviu, precizând că nu îşi doreşte nici ca Regele Mihai să fie filmat, aşa în suferinţă, pentru că Majestatea Sa vrea să rămână în amintirea românilor aşa cum a fost în cei 96 de ani, în putere, demn.

Totuşi, conform aceleişi surse, Regele Mihai se află încă sub supravegherea medicilor elveţieni, trei infirmiere şi un terapeut vin la domiciliu, zilnic, pentru diverse proceduri medicale. După câteva nopţi grele, în care a fost mai agitat, a primit un tratament care-l ajută să doarmă, ceea ce l-a întremat.

Aşa cum se zvonea deja în presă, Regele a fost stabilizat acum patru zile, este conştient, vorbeşte şi recunoaşte persoanele din jurul său.

Alteţa Sa Regală Margareta a povestit că a întrebat ce s-a întâmplat, de ce este atât de multă lume în jurul Majestăţii Sale.

Întrebată de ce nu l-a primit pe Nicolae să îşi vadă bunicul, Principesa Margareta a spus că aceasta este dorinţa Majestăţii Sale. După ce Nicolae şi-a pierdut titlul de Principe, a mai existat o întâlnire între acesta şi Regele Mihai, întâlnire care nu i-a făcut bine Majestăţii Sale şi după care a cerut să nu se mai întâlnească cu nepotul său.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Louis  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
Printesa Isabella a Danemarcei Foto Getty Images jpg
Wallis Simpson și Ducele de Windsor   GettyImages 3430676 jpg
Prințesa Charlene de Monaco la campionatul de rugby  GettyImages 2147944792 jpg
Regina Camilla Foto profimedia (6) jpg
FotoJetdeKent jpg
regele charles si william si harry jpg
Meghan Markle cu Kelly McKee Zajfen pt Alliance of Moms   FOTO Instagram (1) jpg
Regina Mary, GettyImages jpg
Sofia Ducesa de Huescar și Letizia Foto profimedia jpg
Regele Charles și Regina Camilla, în Franța, pe 22 septembrie (10) jpg
Sarah Ferguson, GettyImages jpg
Infanta Sofia Foto Getty Images (2) jpg
Kate Middleton jpg
Prințul Nikolaos al Greciei și Prințesa Tatiana Foto GettyImages (3) jpg
diana si harry   profimedia jpg
Carole Middleton si Michael Middleton la Bucklebury Manor, Berkshire  GettyImages 106909323 jpg