Iată cum arată părinţii lui Hanne de la „Insula iubirii“! Nu apar în nicio poză alături de Bogdan

3 decembrie, 2018
1 hannelore si bogdan insula iubirii jpg jpeg

Anul acesta, „Insula iubirii“ a adus în atenţia telespectatorilor cea mai confuză concurentă care a participat vreodată la celebra emisiune de la Antena 1: Hannelore Ulrich.

După ce le-a spus tuturor că Bogdan, bărbatul alături de care a ajuns în Thailanda, este cu mult sub nivelul ei şi l-a comparat cu o găină, în timp ce ea este cocoşul în casă şi se comportă ca o divă, Hanne s-a simţit atrasă de inspita Andi şi a făcut tot posibilul să se apropie de acesta fără ca nimeni să îşi dea seama de acest lucru.

Hanne a dat dovadă de o inventivitate ieşită din comun şi a comunicat cu Andi prin semne, în colţuri în care ea credea că nicio cameră de filmat nu îi vede. Mai mult decât atât, şi-a folosit brăţara pe care era trecut numele emisiunii pentru a-i transmite acestuia mesaje codate şi pe care doar ei doi le puteau descifra.

Când a simţit că îi fuge pământul de sub picioare, Hannelore a făcut un pas în spate şi a spus că Andi este cel care o hărţuieşte, însă mişcarea făcută de ea nu a fost una înţeleaptă. În acel moment, ispita de la „Insula iubirii“ a început să le spună producătorilor toate detaliile de care aceştia aveau nevoie pentru a demasca sentimentele pe care Hanne le are pentru Andi.

Deşi totul a fost făcut public, iar Bogdan, iubitul ei a spus că se va despărţi de Hanne, cei doi au făcut nuntă în vara acestui an, iar la ceremonia focului concurenta de la „Insula iubirii“ nu a recunoscut nimic din ce a făcut cu ispita, cu toate că avea în faţă înregistrările cu ea.

În cea mai recentă ediţie „Insula iubirii“, cei de la Antena 1 au difuzat şi câteva cadre în care Hanne vorbeşte la telefon cu părinţii ei şi le spune acestora că Bogdan s-a apropiat prea mult de o ispită şi că ea a stat cu un bărbat al cărui tată este mecanic, la fel ca şi tatăl ei.

image

La auzul acestor vorbe, părinţii concurentei i-au spus să se întoarcă singură în România şi să îi dea ea „papucii“ lui Bogdan, pentru a nu-i lăsa acestuia satisfacţia de a se despărţi el de ea. Mai mult decât atât, tatăl lui Hanne i-a spus acesteia că, dacă nu este sârb sau moldovean, Andi ar trebui să fie luat acasă de fiica lui.

Discuţia dintre Hanne şi părinţii ei demonstrează ceea ce Bogdan le spusese producătorilor de la „Insula iubirii“ în urmă cu doar câteva ediţii: tatăl şi mama iubitei lui nu îl au deloc la inimă şi ar prefera ca ei să nu mai fie împreună.

În GALERIA FOTO puteţi vedea mai multe fotografii cu părinţii lui Hannelore



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg