Imagini inedite cu Vladimir Putin pe motocicletă. Cu ce i-a iritat pe ruşi VIDEO

14 august, 2019
32 vladimir putin avere branduri lux 29 jpg jpeg

A vrut să se facă plăcut, dar mai mult şi-a atras antipatia. Cu ce a greşit liderul de la Kremlin.

Weekendul trecut, Vladimir Putin a fost invitat să participe, în provincia anexată Crimeea, la întâlnirea anuală a clubului de motociclişti Lupii Nopţii - o grupare naţionalistă care se numără printre cei mai înflăcăraţi susţinători ai lui Putin.

Preşedintele rus a condus o motocicletă cu ataş, însoţit de doi membri din garda sa de corp, şi a deschis coloana alături de şeful clubului, poreclit Chirurgul. Alături i-au fost şi Serghei Aksyonov, premierul Republicii Crimeea, şi Mihail Razvožaev, guvernatorul de la Sevastopol.

Însă, după ce imaginile au fost difuzate de televiziunile din Rusia, cel puţin 2 persoane au depus plângeri împotriva lui Putin, acuzând faptul că a condus motocicleta fără să aibă cască pe cap, încălcând astfel legea, scrie Moscow Times. 

Una dintre reclamaţii a fost făcută de un avocat din Extremul Orient al Rusiei, iar alta, de un politician dintr-un consiliu regional. Nici Kremlinul, nici poliţia din Sevastopol, care ar putea să-l amendeze pe Putin, nu au comentat situaţia.

Criticile adresate preşedintelui vin pe fondul nemulţumirilor crescânde din Rusia şi al protestelor de la Moscova.

FOTO&VIDEO: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg