Imagini rare cu Prinţul William în Israel. A fost fotografiat în timp ce purta kipa

26 iunie, 2018
The Duke Of Cambridge Visits Jordan, Israel And The Occupied Palestinian Territories jpeg

Primul membru al familiei regale britanice care întreprinde o vizită oficială în Israel şi în Teritoriile Palestiniene a ajuns luni la Tel Aviv. Este vorba despre Prinţul William, care a fost cazat la Ierusalim, după care a început vizitele oficiale.

Prinţul William, la Memorialul Holocaustului „Yad Vashem“

Printre primele locuri în care a ajuns Ducele de Cambridge s-au aflat Memorialul Holocaustului „Yad Vashem“ şi mormântul prinţesei Alice a Greciei, străbunica lui, ale cărei merite pentru adăpostirea evreilor în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial au fost recunoscute de Israel.

Odată ajuns la Memorialul Holocaustului „Yad Vashem“, Prinţul William a depus o coroană de flori şi a purtat kipa, simbolul evreiesc tradiţional care înseamnă supunere faţă de Dumnezeu, în semn de respect pentru victimele Holocaustului.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg
Pippa, Carole și Kate Middleton, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton și Louis  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
Printesa Isabella a Danemarcei Foto Getty Images jpg
Wallis Simpson și Ducele de Windsor   GettyImages 3430676 jpg
Prințesa Charlene de Monaco la campionatul de rugby  GettyImages 2147944792 jpg
Regina Camilla Foto profimedia (6) jpg
FotoJetdeKent jpg
regele charles si william si harry jpg
Meghan Markle cu Kelly McKee Zajfen pt Alliance of Moms   FOTO Instagram (1) jpg
Regina Mary, GettyImages jpg
Sofia Ducesa de Huescar și Letizia Foto profimedia jpg