În culisele vieţii lui Jimmy Kimmel, regele comediei americane

23 martie, 2018
jimmy kimmel si sotia GettyImages 645769406 jpeg

Este un fel de George Clooney al comediei, pentru că şi el, ca şi celebrul actor, a îmbătrânit ca vinul bun. Ajuns la 50 de ani, comediantul este o variantă îmbunătăţită a tânărului Kimmel, un tip pe care vei fi surprins să îl descoperi, în înregistrări vechi, mult mai durduliu şi mai puţin cool decât în prezent. Un alt caz Chris Pratt, cum ar veni.

Jimmy Kimmel

În 2005, alături de bomba sexy Pamela Anderson

Probabil că această estetizare i-a pavat drumul către jackpotul din domeniul divertismentului: prezentarea a două ediţii ale Premiilor Oscar. Bine, cu ediţia din 2017 va intra în istorie, căci numele lui se va lega, indirect, de cea mai mare gafă văzută vreodată, live, la Oscaruri: proclamarea unui alt câştigător al trofeului pentru cel mai bun film. Sau, mai pe scurt, momentul cu plicul greşit.

Din fericire, la ediţia de pe 4 martie a Premiilor Oscar, n-au mai existat genul acesta de gafe. Oricum, din toată acea situaţie demnă de comedia absurdului, Kimmel a ieşit cel mai puţin şifonat, replica lui spontană detensionând situaţia.

“Îl acuz pe Steve Harvey pentru asta!”, a spus el, cu aluzie la altă gafă monumentală, prin care acel comediant a greşit câştigătoarea concursului Miss Universe.

Dar nu cu acest incident l-a pus viaţa la încercare pe Kimmel în 2017, ci cu o suferinţă personală, peste care comedinatul a trecut, din fericire, cu bine.

Billy Kimmel, mezinul lui născut pe 21 aprilie 2017, a venit pe lume cu o malformaţie cardiacă numită Tetralogia Fallot, bebeluşul fiind supus unei operaţii pe cord deschis pe când avea doar trei zile. Operaţia a fost una reuşită, din fericire, iar mezinul lui Jimmy este, astăzi, un băieţel care creşte fericit. Este al doilea copil pe care Kimmel îl are cu actuala lui soţie, Molly McNearney (39), scenaristă în cadrul show-ului Jimmy Kimmel Live, cea care i-a mai dăruit şi o fiică, pe Jane, în 2014.

Cu soţia lui, Molly McNearney, şi cei doi copii ai lor

Jimmy a mai fost căsătorit o dată, din 1988 până în 2002, cu designerul Gina Maddy, mama celor doi copii mai mari ai acestuia: Katie (27) şi Kevin (25).

Jimmy Kimmel s-a născut în Brooklyn, New York, într-o familie de clasă de mijloc, tatăl lui, James, fiind director la o reprezentanţă IBM. Chiar dacă originile vedetei TV sunt majoritar italieneşti şi irlandeze, numele de familie este preluat de la strămoşii germani, cu o mică diferenţă: Kümmel cel nemţesc a devenit Kimmel.

Chiar dacă Kimmel a crescut într-o familie mare şi zgomotoasă (mixul italo-irlandez este unul extreme de temperamental), copilul Jimmy a fost mai degrabă unul solitar, petrecând ore întregi scriind, desenând şi colorând propriile lui benzi desenate cu supereroi şi pierzându-se în lumile lui imaginare. Cu toate acestea, Jimmy cel de azi se creiona încă din copilărie şi nu prin preferinţa lui pentru solitudine.

Kimmel era prieten încă de-atunci cu leadrul bandului

Cleto Escobedo, alături de care punea la cale cele mai nebune farse pe seama altora. O dată, cei doi au urmat acest scenariu: Escobedo a pretins că este femeie şi i-a dat un telefon, la nimereală, unui bărbat din cartea de telefoane, începând o convorbire romantică cu acesta.

"Am ajuns la punctul în care am stabilit o întâlnire cu acest tip şi am apărut amândoi, doar pentru a-l urmări cum aşteaptă aşa-zisa femeie. Până la urmă, ne-am simţit vinovaţi şi ne-am dus la ei să-i spunem că suntem, de fapt, băieţi. Poate că, acum, chestia asta pare un pic sadică, dar atunci ni s-a apărut amuzantă“, îşi aminteşte Kimmel.

Obsesia lui pentru farse crude a fost moştenită, probabil, de la mama lui, care obişnuia să se întindă pe podea şi să se prefacă că este moartă, până când micuţul Jimmy începea să plângă.

Jimmy a avut bine stabilită în minte cariera în televiziune şi a studiat în acest sens la Universitatea din Nevada, statul Las Vegas. După studii, Jimmy s-a orientat către joburi în radio şi a primit destule, însă problema lui a fost să le păstreze. Concediat de la un post de radio din Phoenix, de la unul din Tampa, altele din Palm Springs,Tucson sau aiurea, Jimmy îşi aminteşte azi că acele calităţi căutate de unele posturi radio erau tocmai cele care-l băgau în bucluc în alte staţii.

"Îmi spuneau că voiau ca show-urile mele să fie îndrăzneţe, dar fără să primească reclamaţii de la ascultători sau de la sponsori.“ Jimmy avea 29 de ani şi doi copii din primul mariaj când a primit, în 1997, oferta ce i-a pavat drumul în televiziune: cel de co-prezentator al emisiunii Win Ben Stein's Money, difuzată pe Comedy Central. Un job pe gustul lui Jimmy, dar nu şi al buzunarului său, căci salariul lui era de doar 500 de dolari pe show.

Jimmy, alături de soţia Molly McNearney şi fosta lui iubită, Sarah Silverman (foto dreapta)

Dar anul de graţie 2003 i-a adus lui Kimmel show-ul care avea să-l facă mare, difuzat pe canalul ABC: Jimmy Kimmel Live!. Este interesant cum viaţa lui personală a conlucrat cu cea profesională, astfel încât pe atunci încă necunoscutul Kimmel să primească un plus de popularitate. Şi aici intervine celebra comediantă Sarah Silverman, cu care Jimmy s-a iubit din 2002 până în 2009. Încă din primele ediţii ale show-ului său, Kimmel anunţa cum Matt Damon, care-şi trăia pe atunci apogeul celebrităţii, urmează să apară în emisiune. Numai că, spre finalul ediţiei, apărea aceeaşi problemă: Kimmel nu mai avea timp pentru a-l primi şi intervieva pe actor, o glumă pe care prezentatorul TV avea s-o reia în fiecare show. Acest lucru a dus la celebrul clip realizat de iubita lui, Sarah, şi difuzat chiar când aceasta a fost invitată în emisiunea lui Kimmel. Titlul lui, I’m fucking Matt Damon, bănuim că vorbeşte de la sine. Pe scurt, în acest clip, Silverman şi Damon apar cântând şi dansând şi declarându-i lui Jimmy că şi-o trag pe la spatele lui.

O glumă, bineînţeles, aşa cum avea să fie şi răspunsul lui Kimmel, tot video şi cu titlul I’m fucking Ben Affleck. În sensul că el şi… Ben Affleck se iubesc pe ascuns.

Au trecut nouă ani de la acest duel video şi personal între Jimmy şi iubita lui de-atunci, dar clipurile respective rămân printre cele mai bune produse vreodată la emisiunea acestui Jimmy.

Foto: guliver/getty images



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG