În filme, sunt Supereroi. În realitate, aceste vedete dau numai chix-uri!

30 ianuarie, 2017
astaaa jpeg

Sunt Superman sau Batman numai pe marile ecrane, pentru că, în viaţa de zi cu zi, n-au deloc un comportament lăudabil. Iată ce grozăvii au făcut actorii care au jucat în blockbusterele cu Supereroi! 

Robert Downey Jr.

Robert Downey Jr. ca Iron Man

Înainte de a îmbrăca costumul de Iron Man, starul hollywoodian a purtat uniforma de puşcăriaş. Robert a făcut închisoare în 1997, pentru posesie de cocaină şi heroină. Însă acel episod regretabil din viaţa lui nu a fost nici pe departe cel mai dificil. În 1999, Downey Jr. a fost trimis după gratii pentru trei ani, după ce a încălcat regulile de eliberare condiţionată. După eliberare, actorul a fost distribuit în serialul Ally McBeal în 2000, însă a fost concediat în aprilie 2001 din simplul motiv că nu putea să stea departe de droguri. Din fericire, s-a internat într-un centru de reabilitare şi a reuşit, de atunci, să nu mai... exagereze cu drogurile. Iar succesul imens de care se bucură în prezent nu a întârziat mult.

Olivia Munn

Olivia Munn în X-Men: Apocalypse

Cică frumuseţea exterioară a actriţei nu o dublează deloc şi pe cea interioară. Vedeta din X-Men: Apocalypse (2016) ţine mult la felul în care arată (asta-i evident!), făcând atâta caz, la un moment dat, din cauza unei fotografii cu ea publicate într-un tabloid, în care era comentată faţa ei relativ schimbată, adică întinerită şi înfrumuseţată. Ea a susţinut, via Instagram, că buzele voluminoase, pomeţii mult prea evidenţi şi spâncenele ridicate sunt rezultatul machiajului, nicidecum al vreunei intervenţii estetice. Dar asta nu e nimic pe lângă comentariile ei din 2010, când şi-a arătat adevărata faţă. “Doar cu ajutorul talentului şi a muncii mele susţinute am ajuns unde sunt astăzi!”, a declarat Olivia pentru Hollywood Life. “Cred că cineva care încearcă să critice pe altcineva care a reuşit ar trebui să închidă naibii calculatorul, să-şi ia din gura aia spurcată sandvişul cu care se îndoapă şi să iasă naibii la o plimbare, să facă paşi, ce mai! Pleacă, nenorocito, pleacă! Nenorocita naibii!”, a continuat Munn spre stupoarea jurnalistului care o intervieva şi a întregului public. Auci!

Henry Cavill

Henry Cavill a jucat în Batman v Superman: Dawn of Justice

Nu poţi fi Superman zi şi noapte, normal, dar nici să dai chix de fiecare dată când îţi deschizi gura nu e OK. Interpretul binecunoscutului personaj s-a lăudat, culmea, într-o revistă destinată femeilor, că ieşea cu o tipă de numai 19 ani, când el avea binişor vreo 32 de ani. La fel de deplasat ne-a părut şi atunci când a vorbit nonstop despre sex în timpul emisiunii lui Jimmy Fallon. OK, Henry, faci sex, am înţeles, mesajul a fost înţeles, nu-ţi fă griji! “Atunci când merg pe stradă şi-mi strigă câte o tipă dacă vreau să fac sex cu ea, nu pot să nu mă întreb cum s-ar simţi ea dacă un muncitor i-ar spune ei asta. Eu bineînţeles că nu m-am simţit în pericol, cum s-ar simţi ea dacă i s-ar întâmpla una ca asta”, şi-a periat el orgoliul în timpul unei emisiuni live.

Halle Berry

Halle Berry a fost Storm în X Men 2

Frumoasa actriţa a jucat în X-Men, însă n-a învăţat nimic din scenariul acela şi ce înseamnă să faci cuiva un bine. Sau măcar să nu-i facă rău... În 2000, Halle a fost implicată într-un accident-auto şi a părăsit locul acidentului, cu toate că celălalt şofer era rănit, avea încheietura mâinii ruptă şi alte câteva răni. Mai mult de-atât, Berry a fost cea care a provocat accidentul, după ce a trecut pe roşu în SUV-ul ei şi a intrat direct în alt autoturism. Drept urmare, a luat o amendă de 13.500 de dolari şi a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Tobey Maguire

Tobey Maguire a fost Spiderman

“Spider-Man” nici vorbă să sară în ajutorul semenilor săi în viaţa reală! Actorul este, în viaţa de zi cu zi, chiar opusul personajului jucat în blockbusterul american. El a umilit un dealer de poker de la Hollywood, Molly Bloom pe numele ei, care a fost nevoită, la cererea clientului VIP, să facă tot felul de chestii ridicole. Adică să facă sunete ca o focă, pentru 1.000 de dolari, şi să fie la dispoziţia lui prin casino, de parcă îşi luase om bun la toate.

Scarlett Johansson

Scarlett Johansson, ca Văduva Neagră

Actriţa care a jucat rolul de Văduva Neagră a fost ambasador Oxfam în 2008, însă a renunţat la onoare odată ce i-a fost înmânat un cec dolofan din partea SodaStream, adică un fel de oponent de-al firmei iniţiale. ScarJo şi-a explicat schimbarea de macaz într-o postare lungă pe blog. Ce atâtea principii, banii sunt mai importanţi!

Ben Affleck

Ben Affleck în Batman

Actorul din “Batman” are un istoric destul de bogat în comportamente care lasă de dorit. Păi, în primul rând, a provocat ruperea logodnei cu Jennifer Lopez - cu patru zile înainte de nuntă! - după ce s-a apropiat nepermis de mult de nişte striperiţe. Apoi, s-a însurat cu Jennifer Garner, pe care a înşelat-o cu bona copiilor, Christine Ouzounian. Dar înainte de dădacă, se pare că domnul ar fi fost interesat de Blake Lively, în timp ce filmau împreună “The Town” (2009). În plus, nici Emily Ratajkowski nu-i e străină lui Ben... Şi nu numai femeile reprezintă slăbiciunea lui Affleck. Individul a fost alcoolic şi adoră jocurile de noroc. Un adevărat erou, nu?



Recente pe Ok! Magazine

Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg
Livia Graur și fiica sa, Renata, pe podiumul de modă la Soirees de la Mode de Alin Gălățescu   FOTO Remus Nicolaescu (1) jpg
Regele Juan Carlos, Regina Sofia, amanta Corinna Larsen   Profimedia jpg
poza Dan Bălan jpg
Gwen Stefani și Blake Shelton, GettyImages (2) jpg