În război cu fratele preşedintelui! Mary-Kate Olsen, prizoniera lui Sarkozy

31 ianuarie, 2021
2 sarco3 jpg jpeg

Actriţa şi fratele vitreg al fostului preşedinte francez se află, încă din luna mai, în plin război pentru averea de milioane de dolari.

Pe 15 decembrie, Mary Kate (34) şi Olivier Sarkozy (51) aveau progra­mată o nouă audiere în procesul de divorţ. Amânările suferite din cau­za situaţiei pandemice nu au făcut decât să accentueze conflictul dintre cei doi. În ziua audierii, actriţa a fost surprinsă ieşind din bi­roul ei din New York. Mary Kate şi Olivier tre­buie să stabilească cum împart proprietatea de 13,5 milioane $, pe care o deţin împreună în The Big Apple. „Olivier insistă că merită cel puţin jumătate din valoarea acestei case, mai ales că a suportat toate costurile de renova­re, care s-au ridicat la aproape 3 milioane $“, susţine un apropiat pentru revista america­nă Star. Însă o prietenă a actriţei a poves­tit că „Mary Kate refuză această propunere pe motiv că pe parcursul căsniciei lor s-au întreţinut mai mult din banii ei“. Şi nu vor­bim de o sumă mică, căci afacerile şi filmele ei au ajutat-o să agonisească o avere de 250 milioane $, protejată, însă, de un contract prenupţial solid. Cei doi au fost împreună timp de opt ani și sunt căsătoriți de cinci, omul de faceri cerând-o de soţie cu un inel Car­tier de 81.000 $, însă ea a refuzat constant să îi ofere un moştenitor.

Diferenţa de vârstă dintre ei a fost un alt aspect care i-a făcut să se separe. Odată cu debutul pandemiei, Olivier i-a mutat pe cei doi copii ai lui şi pe fosta soţie, scriitoarea Charlotte Bernard, în reşedinţa lor din Hamptons, lucru care a înfuriat-o teribil pe geamăna Olsen și a de­terminat-o să înainteze actele de divorț.

În zadar a încercat Sarkozy s-o convingă că el are o relaţie amiabilă cu mama copiilor lui şi că în Europa aşa se fac lucrurile, căci actriţa a ales să-şi mute toate bunurile şi lucrurile în casa surorii ei, Ashley, şi a propus închirierea costisitorului apartament din New York, pe al cărui tavan este inscripţionat, parcă pre­monitoriu, mesajul: „Pierzătorii de azi sunt învingătorii de mâine“. Însă Olivier a refuzat să lase pe cineva să locuiască în luxosul apar­tament de 8.000 metri pătraţi, cu cinci dor­mitoare, o sală de petreceri, şapte şemineuri şi un garaj privat. În plus, un alt măr al discordiei este chiar casa din Hamptons, în care afaceristul a ales să-şi mute fosta familie, iar Mary Kate doreşte să se stabilească cât mai repede procentul cu care ea va rămâne şi din această proprietate.

Apropiaţii spun că foştii parteneri şi avocaţii lor au schimbat sute de email-uri din mai şi până acum, iar „dueliştii“ tot nominali­zează martori care le vor susţine cauzele în faţa judecătorilor la proxima înfăţişare. „La început voiau să se despartă ami­abil, însă felul lui de a pune proble­ma a enervat-o teribil pe Olsen. Încăpăţânarea şi faptul că nu îi mai înţelege pasiunile şi nici implicarea în afacerea ei cu haine The Row au dus la ruptură“, a adăugat sursa pentru publicaţia Star. Aşadar, cei doi încă aşteaptă o decizie a curţii şi se pare că războiul va fi unul rece şi de lun­gă durată pentru o avere deloc de lepădat, la care Sarkozy nu vrea să renunţe cu una, cu două.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg