Incident jenant pe covorul roşu! Dakota Johnson, în centrul atenţiei

4 februarie, 2016
How To Be Single World Premiere jpeg

Sunt lucruri pe care fanii nu le trec cu vederea. Iar o astfel de apariţie pe covorul roşu a celebrei actriţe intră cu siguranţă în acea categorie.

Dakota Johnson, la premiera mondială a peliculei 'How To Be Single'

Dakota Johnson a fost prezentă ieri la premiera mondială a celei mai noi pelicule ale sale, respectiv ”How to be single”. Actriţa a fost aşteptată, ca de obicei, de numeroşi fotografi, gata să surprindă cele mai inedite cadre cu celebra actriţă.

Un amănunt inestetic

Din păcate, oricât de spectaculoasă ar fi fost rochia pentru care a optat actriţa, un amănunt inestetic a ieşit la iveală, iar fotografii de ocazie nu l-au ratat. Ne referim la petele de transpiraţie, pe care actriţa n-a reuşit să le ascundă, şi care au anulat efectul ”glamorous” al ţinutei sale diafane.

Petele de transpiraţie au anulat efectul glamorous al ţinutei

Ştim, este un lucru care i se putea întâmpla oricui, însă asta nu înseamnă că e mai puţin jenant. Mai ales când vorbim de o celebritate de la Hollywood, care păşeşte pe covorul roşu, la un eveniment urmărit de toată lumea. În plus, ştim deja că multe celebrităţi recurg la diferite trucuri pentru a evita o asemenea situaţie.

Alături de familia sa. Jesse, Melanie, Dakota şi Don Johnson

Totuşi, actriţa s-a distrat şi s-a bucurat de momentul unic alături de cei apropiaţi ai săi. La eveniment a fost prezentă mama actriţei, respectiv Melanie Griffith, tatăl ei, Don Johnson, dar şi fratele actriţei, Jesse Johnson.

Alături de co-starurile sale

Pe covorul roşu al acestui eveniment au păşit şi ceilalţi actori care au făcut parte din distribuţia filmului ”How to be single”: Rebel Wilson, Allison Brie şi Leslie Mann însoţită de soţul ei, Judd Apatow.

Sursa foto: Getty Images / Hepta



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg