Îndrăgostiţii din "Havana", unul dintre cele mai frumoase cupluri din filme: Robert Redford şi Lena Olin s-au iubit şi în realitate

Actualizat:
1 havana 1 profimedia 0379555163 jpg jpeg

Pelicula din 1990 cu povestea de iubire dintre personajele interpretate de Robert Redford şi Lena Olin rămâne un film clasic de succes. Puţini ştiu, însă, că cei doi actori au trăit şi în culise o poveste de iubire

Extrem de discret cu viaţa personală, legendarul actor Robert Redford, ajuns la 84 de ani, se află la a doua căsnicie. Din 1958 în 1985 a fost căsătorit cu Lola Van Wagenen, care a renunţat la studii pentru a-i deveni soţie. Cei doi au devenit părinţii a patru copii: cel dintâi, Scott, a murit, însă, la două luni de la naştere, în noiembrie 1959. Apoi, Lola i-a dăruit actorului o fiică, pe Shauna, în 1960 - iar doi ani mai târziu, în 1962, un fiu, pe David, care s-a stins din viaţă în 2020. Cel de-al patrulea copil, fiica Amy, s-a născut în 1970. Din 2009, Redford este însurat cu Sibylle Szaggars, care i-a fost vreme îndelungată parteneră de viaţă, încă din anii '90. Însă înainte de ea, Robert a avut o poveste de iubire discretă, care a durat un an, din 1990 în 1991, chiar cu partenera lui din filmul "Havana", Lena Olin. De altfel, sărutul lor surprins la premiera peliculei (foto jos) nu a fost unul pentru publicitate - ci unul cât se poate de real. Regizat de Sydney Pollack, filmul a fost nominalizat la Oscar pentru coloana sonoră semnată de Dave Grusin.

5 havana2 profimedia 0379555158 jpg jpeg

După încheierea filmărilor, cei doi au încercat timp de un an să-şi construiască relaţia, dar lucrurile nu au funcţionat între ei. Toată viaţa lui se desfăşura în America, unde avea cea dintâi familie - iar ea era în continuare foarte legată de Stockholmul natal, având un copil dintr-o relaţie anterioară. De altfel, Lena este fiica actriţei suedeze Britta Holmberg şi a actorului Stig Olin, având rădăcini puternice în Suedia. Astfel că în realitate, Lena nu s-a putut adapta în America - asta deşi la început, părea că are lucruri în comun cu Redford, întrucât nici el, nici ea nu erau mari fani ai vieţii la Hollywood şi iubeau discreţia. După un an de încercări, şi-au luat adio şi nu au povestit despre anul lor de iubire. Cele trăite de ei au avut acelaşi final ca în film - personajele lor nu rămân împreună, iar unda tristă a poveştii din film s-a răsfrânt şi asupra destinului dragostei lor. După despărţirea de Redford, actriţa suedeză s-a întors în Stockholmul natal şi a luat viaţa de la capăt, în 1994 căsătorindu-se cu regizorul suedez Lasse Hallstrom, căruia i-a dăruit o fiică, Tora, devenită şi ea actriţă. Lena, acum în vârstă de 66 de ani, a recunoscut, însă, într-un interviu că este extrem de nostalgică atunci când aude despre filmul "Havana" sau revede secvenţe.

Foto: Profimedia

6 havana3 profimedia 0138518605 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Reese Witherspoon, Profimedia (2) jpg
Ana de Armas se distrează în vacanță   FOTO Instagram (1) jpg
James Bond Pierce Brosnan   GettyImages 1146554 jpg
Faye Dunaway, Warren Beatty  foto   profimedia 0971833589 jpg
Magic Mike Manganiello jpeg
FotoJet (73) jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233784 jpg
Rebel Wilson   Instagram (6) jpg
Ben Affleck foto profimedia jpg
Motanul Larry la Trooping the Colour   Instagram jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233470 jpg
FotoJet (72) jpg
Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg
Prietenii tăi  foto   Getty jpg
Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg