INEDIT Ce numere definesc viaţa lui Tom Cruise

10 ianuarie, 2015

Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuţi actori de la Hollywood, iar viaţa lui este atent monitorizată de presa de scandal. Aşa se face că noi am găsit câteva informaţii inedite şi am alcătuit un top al lucrurilor mai puţin ştiute despre celebrul actor. Iată, aşadar, ce am găsit!

330 km/h

Este incredibila viteză cu care actorul de 52 de ani a condus o frumoasă maşină de curse Hendricks Motorsports R&D, când a filmat blockbusterul „Days of Thunder“, la Daytona International Speedway, în 1990.

3 nominalizări

Din păcate, doar atâtea şanse la Oscaruri a avut Tom, peliculele sale având un mare succes comercial mai degrabă. Nominalizările au venit în 1989 pentru „Born on the Fourth of July“, în 1996 pentru „Jerry Maguire“ şi în 2000 pentru „Magnolia“.

Anul 1981

Perioada în care a avut primul său rol – mic, dar memorabil, alături de frumoasa actriţă Brooke Shileds, în „Endless Love“. Personajul lui, Billy, a fost o apariţie de neuitat când a rămas la bustul gol!

75 mil. dolari

Un salariu fabulos pe care actorul scientolog l-a primit atât pentru rolul său în partea a doua, cât şi cel din a treia, ale seriei „Misiune imposibilă“. De altfel, este suma cea mai mare primită de el ca plată!

1,70 metri

Este înălţimea lui Tom, una care-l face mai scund decât propriile sale soţii, Nicole Kidman (1,80 m) şi Katie Holmes (1,75).

15 şcoli

Greu de crezut că marele Tom Cruise a trecut prin atât de multe centre de învăţământ. Într-un final, starul a absolvit liceul Glen Ridge din New Jersey, în 1980. Familia lui a fost nevoită să se mute frecvent din cauza carierei tatălui său în ingineria electrică.

7 mil. dolari

Atât l-a costat pe actor să cumpere avionul particular cu care Suri, fiica sa de şapte ani să îl viziteze după divorţul de mama acesteia, Katie Holmes.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg