Interviu

Interviu Andrei Pavel: „Au fost nişte ani foarte grei în viaţa mea“

Interviu Andrei Pavel: „Au fost nişte ani foarte grei în viaţa mea“

Fostul tenisman vorbeşte, pentru prima dată, despre schimbările din viaţa lui personală.

C-aşa-i tenisul. Iubeşti să-l urăşti, urăşti că nu-l mai iubeşti, apoi ţi-e dor şi-l iubeşti din nou. Se împlinesc aproape şase ani de când Andrei îşi juca ultimul meci, ca tenisman profesionist, la Bucureşti, iar noi îl pierdeam pe unul dintre cei mai pasionali jucători ai noştri, de la Ilie Năstase încoace. Fostul număr 13 mondial a învăţat ce este viaţa în Germania, acolo unde a trăit 20 de ani, pentru a începe, apoi, o aventură americană împreună cu fosta soţie, Simone, şi cei doi copii ai săi. N-a fost să fi e, iar rădăcinile l-au adus înapoi în România, acolo unde l-am întâlnit şi noi... pe noul Andrei. Un Andrei eliberat de constrângeri şi păreri de rău, care a luat viaţa de la capăt, ca antrenor de tenis şi bărbat care iubeşte. Şi este iubit.

Andrei, pe unde te poartă tenisul zilele astea?

Andrei Momentan nu lucrez cu nimeni ca antrenor, sunt doar căpitanul echipei României de Cupa Davis. Am lucrat până acum o lună cu tenismanul Patrick Ciorcilă, din Cluj, dar el s-a decis ca, pentru o perioadă, să se axeze pe şcoală. Iar eu sunt, acum, în aşteptări. Am petrecut o perioadă foarte frumoasă la Cluj, cu Patrick, un băiat extraordinar, şi cu familia lui. Dar tenisul este câteodată nesigur şi, mai ales la vârsta asta, de 18 ani, este importantă şi şcoala. După aceea, va vedea ce vrea să facă.

Te-ai mutat defi nitiv în România sau locuieşti aici temporar?

Locuiesc în Bucureşti şi mă simt ca acasă, aici, în complexul rezidenţial Stejarii. Iar country clubul acesta este unul dintre cele mai frumoase pe care eu le-am văzut vreodată. Dar, în ultima perioadă, am stat destul de puţin în ţară, am fost foarte mult plecat, mai ales în America. Înainte de asta, am făcut naveta foarte mult, la Cluj. Şi pe semne că, pe viitor, tot aşa o să-mi arate viaţa. Tot pe drum.

Şi nu ţi-e greu să n-ai un loc stabil, o casă în care să te aşezi mai mult?

Câteodată e greu, dar eu aşa m-am obişnuit. Asta mi-e viaţa. Mă aflu într-o perioadă de regăsire a mea, n-am crezut c-o să-mi fie atât de greu. Sunt aproape şase ani de când m-am retras din circuitul profesionist şi a fost o tranziţie dificilă. Şi încă este destul de grea.

Pentru că-ţi lipsesc anii în care jucai...

Sincer îţi spun că mi-e foarte dor de acea perioadă. Îmi lipseşte foarte mult. Dar şi ceea ce fac acum, antrenoratul, este o pasiune care prinde contur din ce mai în ce mai mult. Însă e un lucru mai greu decât aş fi crezut, atunci când eram jucător. Ca antrenor, trebuie să formezi jucătorul, să te gândeşti 24 de ore din 24 cum să-l ajuţi. În plus, ca jucător, atunci când făceai un lucru bun, răsplata era a ta. Acum, ca antrenor, răsplata e a jucătorilor şi trebuie să te obişnuieşti cu chestia asta. Dar asta nu mă deranjează, însă este o schimbare cu care trebuie să te obişnuieşti.

Plănuieşti să-ţi deschizi o academie de tenis în România, cum a fost cea din Arizona?

Nu, deoarece nu vreau încă să mă leg, mai ales că trec printr-o perioadă mai grea din viaţa mea. De fapt, am trecut, acum încep să mă simt din ce în ce mai bine. Am nevoie de ceva mai multă claritate în viaţă, apoi, cine ştie?

Să înţeleg că întoarcerea în România nu-i, totuşi, definitivă?

Ba da. Acum aici locuiesc. Bineînţeles că viaţa de antrenor îmi cere flexibilitate, iar copiii mei sunt în America şi asta înseamnă că fac multe drumuri acolo. Chiar acum două săptămâni m-am întors din Phoenix, de la ei, după o perioadă de aproape trei luni de când nu i-am văzut. Mi-a fost destul de greu. În vară, ne va fi mai uşor, căci ei îşi vor petrece vacanţa în Germania, unde se ajunge mult mai uşor. Apoi, vor veni şi-n România pentru câteva săptămâni, poate că mă vor însoţi chiar şi la anumite concursuri. Va fi mult mai simplu.

Copiii tăi sunt deja la vârsta adolescenţei, nu-i aşa?

Caroline face deja 16 ani anul acesta, iar Marius, 13 ani.

Sunt curioasă în ce limbă conversaţi voi. Germană, română sau engleză, având în vedere că ei trăiesc, acum, în State?

Acum este mai uşor, căci mixăm două limbi, engleza şi germana. Cât despre limba română, tot timpul când vin în ţară, ei au nevoie de o perioadă de adaptare de o săptămână, apoi îşi dau drumul şi o vorbesc destul de bine. Mai ales cu părinţii mei. Dar este greu, căci uiţi o limbă dacă nu o vorbeşti frecvent.

Cum te-ai readaptat la viaţa din România după atâţia ani petrecuţi în Germania? Câţi au fost, 15 ani?

Mai mulţi, au fost aproape 20 de ani. Dar eu am avut tot timpul contact cu România, însă mai mult ca un oaspete. Am venit la turnee, la Cupa Davis, mi-am vizitat părinţii. Acum, m-am mutat defi nitiv şi le mulţumesc prietenilor de aici, care m-au ajutat să mă simt ca acasă. M-am simţit extraordinar de bine şi de asta am făcut şi acest pas, să mă reîntorc. Şi mă bucur că l-am făcut.

De cum ai revenit în ţară, acum mai puţin de un an, presa ţi-a luat în vizor relaţia cu fosta ta elevă, jucătoarea de tenis Tamira Paszek. Te-a deranjat să-ţi vezi analizată, pentru prima dată, şi viaţa personală?

E greu ca, atunci când treci prin nişte momente sensibile, să le împarţi cu toată lumea. Dar, în acelaşi timp, era de aşteptat şi a trebuit să mă adaptez. Dar nu am nimic de ascuns, viaţa merge înainte, indiferent ce se întâmplă. Să vedem ce va aduce viitorul.

Cum s-a schimbat viaţa ta după divorţ? Sau nu s-a ajuns încă la divorţ, sunteţi doar despărţiţi?

Da, suntem despărţiţi, încă n-am divorţat oficial. Dar ne înţelegem foate bine, încercăm să facem totul cât mai bine pentru copii. La început a fost destul de greu, dar acum am reuşit să facem să existe o armonie între noi. Am petrecut atâţia ani împreună... Am fost cu fosta mea soţie de la 18, 19 ani şi am avut o căsnicie foarte frumoasă, de 20 de ani. Dar asta e viaţa...

Până la urmă, nu ştii cum este mai bine, să te căsătoreşti de foarte tânăr sau mai târziu...

M-au întrebat mulţi asta, dar eu nu cred că există o regulă. Sunt multe întrebări de genul: ce s-a întâmplat, cum, de ce ş.a.m.d. La fiecare este diferit. În cazul meu, important este ca cei mici să fi e bine. Şi să te simţi şi tu bine. De aceea spun că au fost nişte ani foarte grei în viaţa mea, dar acum încep sămi revin.

Ţi-ai refăcut şi viaţa alături de Tamira.

Da, suntem împreună şi ne înţelegem foarte bine. Nu mai lucrăm împreună, pentru că era imposibil în condiţiile date. Are un antrenor nou, foarte bun, din Brazilia, fostul antrenor al lui Guga Kuerten, care a fost odată numărul 1 mondial. A avut şi ea o perioadă grea, şi din cauza asta, dar şi din cauza unor accidentări. A avut hernie de disc. Acum începe să joace din nou, iar eu cred în ea, c-o să ajungă iar în primele 50 de jucătoare, poate şi mai sus.

Dar e o relaţie la distanţă, având în vedere că ea locuieşte în Austria?

Da, e o relaţie la distanţă, dar ne vedem cât putem noi de des. A fost şi în România de atâtea ori. Şi anul trecut, şi anul acesta. Ne-am antrenat chiar şi aici, la Stejarii. A vizitat şi Constanţa, şi Clujul, deci a colindat prin ţară şi i-a plăcut foarte mult. Singurul lucru difi cil de înţeles pentru ea sunt câinii vagabonzi, ea iubeşte enorm animalele. De la Bucureşti până la Cluj a plâns de trei ori, văzând câini loviţi de maşini. Pentru ea era sfârşitul lumii. Am fost şi eu, la rândul meu, în Austria. Ea stă exact la graniţa dintre Austria, Germania şi Elveţia. Alpii sunt Alpi, dar eu nu ştiu să schiez, nu ştiu să mă dau cu placa. Îmi place să fi u la munte, îmi place zăpada, dar n-am avut timp să practic aceste sporturi.

Vorbeai mai devreme despre nişte ani foarte grei în viaţa ta. Au legătură şi cu altceva decât despărţirea de fosta soţie?

Cred că foarte mulţi dintre foştii sportivi profesionişti trec printr-o perioadă destul de grea, mai ales dacă nu-ţi doreşti să se termine cariera ta, ci eşti mai degrabă nevoit să pui punct. Primul an după ce m-am lăsat de tenis a fost OK. Nu mai trebuia să mă antrenez, puteam să mă relaxez şi să fac alte lucruri pe care, până atunci, nu leam făcut. Dar, mai târziu, am început să nu mă simt în largul meu, să nu-mi găsesc locul. Satisfacţia pe care mi-o dădeau alte lucruri nu era la fel de mare ca aceea pe care o aveam când jucam.

Treceai prin stări de depresie?

Da, am avut şi anumite perioade de depresie. Sau mai degrabă o stare de insatisfacţie. Dar, da, au fost anumite perioade în care pur şi simplu nu mă regăseam deloc.

Şi acum eşti mai bine, ai depăşit aceste stări?

Da, sunt mult mai bine, perioada aceea a trecut. Sunt mai calm şi mă accept pe mine însumi mult mai uşor acum.

Ştiu că un sportiv profesionist care se retrage, după o viaţă întreagă de sport, este predispus la îngrăşare. Tu văd că te menţii şi arăţi foarte bine.

Mulţumesc, dar nu, m-am îngrăşat şi eu, sunt departe de greutatea pe care o aveam când jucam. Iar eu am fost, oricum, tot timpul un pic mai compact. Aş juca tenis aproape în fi ecare zi, dar nu pot să fac asta, mai ales când antrenez pe cineva. Tot timpul mi se spunea că, de la o vârstă, oricât de mult sport aş face, tot se va depune. Iar eu am început să cred asta, mai ales că am 41 de ani. Aş vrea să am un pic mai puţine kilograme, să am forţa de a merge mai des la fi tness, să fi u mai strict cu mine, cum eram înainte. Nu mănânc extraordinar de mult, dar, pe de altă parte, îmi plac restaurantele bune. De exemplu, de curând am fost cu Horia Tecău şi cu doctorul Ştefan Irimia la un restaurant libanez foarte bun. Şi, ştii cum e, după aceea îţi mai permiţi să bei şi un pahar de vin, înlocuieşti apa cu berea... Dar încerc să mă menţin, ce pot să spun?!

FOTO: SORIN STANA, GULIVER/GETTY IMAGES, BRUCE RACINE. MULTUMIM STEJARII COUNTRY CLUB, STR. JANDARMERIEI, NR. 14, SECTOR 1, BUCURESTI