News

Interviu Dana Nălbaru: „Dacă unii simt nevoia să fie hateri, nu e treaba mea!"

Interviu Dana Nălbaru: „Dacă unii simt nevoia să fie hateri, nu e treaba mea!"

Dana revine în atenţia noastră pentru a ne vorbi despre căsnicia sa cu Dragoş Bucur, despre proiectele sale în muzică şi campania sa, „Redescoperă iubirea“.

Pe Dana Nălbaru (42) cea din perioada de glorie Hi-Q o ştiam doar de la televizor. Pe Dana cea de acum, care a trecut printr-un profund proces de reconstrucţie, am avut bucuria s-o privesc direct în ochii ei mari albaştri şi să înţeleg mai multe. Nu doar despre campania ei, „Redescoperă iubirea“, ci şi despre viaţa unui om care a renunţat de bunăvoie la succes pentru ceva mult mai preţios, ceea ce ea numeşte succesul personal. Adică familia pe care şi-a întemeiat-o cu actorul Dragoş Bucur, împreună cu care are trei copii: pe Sofia (12), o fiică adoptată pe nume Roxana (7) şi un fiu, Kadri (4).

 Cum s-a născut ideea acestei campanii, „Redescoperă iubirea“, pe care ai lansat-o toamna trecută şi o continui acum?
Dana
În ultimii ani eu n-am mai avut aşa o activitate publică intensă, deşi am făcut o grămadă de lucruri, dar am stat mai ascunsă. Comunicarea în mass-media a fost foarte redusă. Dar cei care mă urmăreau în mediul online ştiau ce fac: proiecte pentru copii, mici proiecte muzicale pentru mine. Aşa au început să-mi scrie din ce în ce mai mulţi oameni legat de echilibrul emoţional pe care vor să şi-l descopere. În urma acestor mesaje şi analizând anumite lucruri care se întâmplă în societatea noastră, mi-am dat seama că există un dezechilibru emoţional puternic în cazul multor oameni cu vârste de la 27-30 în sus. Şi vorbind cu Monica, prietena mea, m-am gândit că aş putea să ajut mai mulţi oameni prin exemplul personal, că pot să le vorbesc altora despre cum m-am redescoperit eu.
Etapa de acum a campaniei vorbeşte despre suferinţa la 40 de ani.
Da, dar este doar unul dintre cele 4 momente din cadrul acestui set de cântece, compuse pentru campanie. Viaţa o văd având patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna, iarna. Copilăria, adolescenţa, maturitatea şi bătrâneţea. Eu am început în ordine inversă. Pentru că bătrâneţea mi se pare cea mai grea perioadă de dus. Şi am ajuns la cea de-a doua piesă, cea dedicată celor de vârstă adultă, 35-40 plus, când oamenii analizează toate lucrurile prin care au trecut, o vârstă la care iei lucrurile cu adevărat în serios.
Pentru tine cum a fost pragul ăsta al vârstei de 40 de ani?
Eu personal nu am trecut printr-o traumă. Pentru că reconstrucţia mea a început în urmă cu mulţi ani, prin nişte suferinţe prin care am trecut. Aceste etape m-au ajutat să nu trec printr-o dramă la vârsta asta. Dar văd în jurul meu oameni care trec prin tot felul de probleme şi îi înţeleg. Şi cumva, având eu însămi 40 de ani, empatizez cu cei de vârsta mea.
Şi cum priveşti bătrâneţea, ţi-e teamă de ea?
Mă gândesc la bătrâneţe ca la o etapă din viaţă care aş vrea să se întâmple frumos. Mi-ar plăcea să fiu o bătrână înconjurată de oameni foarte veseli, de-asta încerc să păstrez lângă mine oamenii care sunt foarte pozitivi şi optimişti. Şi aş vrea ca bătrâneţea să fie la fel, să mă pot bucura de fiecare zi. Chiar dacă vor apărea problemele specifice vârstei.


Când a apărut Dragoş Bucur în viaţa ta, el a fost factorul declanşator al reconstrucţiei sau tu începuseşi deja?
Începusem deja reconstrucţia, dar relaţia cu Dragoş m-a ajutat foarte mult. Şi regăsirea sinelui meu a început odată cu copiii, atunci când s-a născut Sofia şi am devenit mai responsabilă... Anii au trecut, am început să privesc altfel viaţa şi să mă raportez altfel la cei din jurul meu. Deci reala reconstrucţie atunci a început, când am devenit mamă.
Vorbeşti în acest proiect şi despre necesitatea iubirii de sine. Dar cumva, mi se pare că împlinirea ta a venit din mai puţină iubire de sine şi mai multă dăruire pentru cei din jur.
Nu, eu m-am iubit foarte puţin şi asta a fost o greşeală. Dacă nu te iubeşti pe tine, nu ai cum să dai din preaplinul tău celorlalţi. Cred că doar având iubire faţă de tine, respectându-te, având încredere în tine, atunci poţi să oferi iubire şi celorlalţi.
Parte din regăsirea de sine a însemnat şi retragerea din viaţa publică. Nu ai avut momente în care să-ţi fie dor de scenă, de TV?
Nu. Eu nu m-am retras niciodată cu adevărat din viaţa publică. Deşi în mentalul oamenilor, pentru că nu am mai apărut la TV,  s-a înţeles că am dispărut. Dar eu am făcut tot timpul lucruri. Am avut proiecte muzicale. E adevărat, nu le-am mai promovat la TV, dar cei care mă urmăreau ştiau tot ce fac. Am avut proiecte pentru copii. Deci cumva, eu nu mi-am mai încetat activitatea, doar că nu am mai apărut pe sticlă. Nu am mai acordat  interviuri. Nu am mai fost pe prima pagină a revistelor. A fost o alegere datorită faptului că toate aceste lucruri îmi mâncau din timpul pe care am vrut să-l dedic copiilor mei. Eu am trăit epoca de glorie la tinereţe şi mi-a fost foarte bine.
Cum erai în perioada Hi-Q? Erai vanitoasă? Lucrurile materiale contau pentru tine?
Nu, eu nu am avut niciodată structura asta. Şi nu am fost niciodată un om pentru care succesul să fie absolut necesar.
Spuneai într-un interviu că pentru tine succesul cu Hi-Q a fost greu de dus.
Da. Pentru mine succesul personal e mult mai important. Adică felul în care mă raportez eu la mine şi la ceilalţi, decât ceea ce reprezintă succesul la public. Când ai succes la public, oamenii au aşteptări de la tine şi, dacă vrei să rămâi numărul unu, trebuie să satisfaci acele nevoi. Iar de multe ori, nevoile pe care ceilalţi le au nu se confundă cu nevoile tale, ci sunt cu totul altele. Şi aici intervine cumva dezechilibrul. Şi balanţa poate să încline în partea cealaltă, nu înspre nevoile tale, şi astfel să producă o ruptură sufletească. Pentru mine s-a întâmplat lucrul ăsta, fiindcă eu nu mi-am dorit neapărat să am succes. Viaţa a fost foarte bună cu mine şi mi-a oferit lucruri foarte frumoase, însă succesul n-a fost o nevoie. Şi în momentul în care am fost copleşită de cererea celorlalţi s-a produs în mine o ruptură emoţională.
Vorbeam despre campanie, dar întreaga ta viaţă e ca o campanie de spargere a tabuurilor, a prejudecăţilor. Fiecare decizie luată în viaţa de familie a fost diferită. De exemplu, retragerea Sofiei de la şcoală, pentru a primi educaţie acasă, după metoda Montessori. Cum aţi luat decizia asta?
Noi am luat deciziile privind educaţia copiilor noştri în funcţie de nevoile lor. De exemplu, Roxana merge la şcoală şi îi prinde foarte bine sistemul tradiţional. Pobabil şi Kadri va merge, pentru că el are nevoie de un alt tip de educaţie. În cazul Sofiei, a fost o decizie luată de comun acord cu ea şi în funcţie de nevoile ei. Şi merge foarte bine. Am ţinut cont de nevoile copiilor noştri.
O altă decizie a fost şi adopţia Roxanei, o fetiţă de etnie romă.