Interviu EXCLUSIV cu Alexandra Stan şi iubitul ei, Bogdan Stăruială: „America este raiul artiştilor“

„America este raiul artiştilor“ e gândul care a făcut-o pe Alexandra să se mute la 10.000 de kilometri depărtare de casă şi unde speră că va da lovitura. La patru ani de la ultimul nostru interviu, am găsit-o pe Alexandra Stan (29) mult mai matură, dar şi mult mai relaxată, în noua ei casă din Santa Monica, unde s-a mutat din septembrie cu iubitul ei, Bogdan Stăruială (30).

Practic, un apartament închiriat într-o clădire amplasată fix pe plajă, cu vedere la renumitul Santa Monica Pier şi la celebrele posturi de salvamar, unde s-a filmat îndrăgita serie Baywatch. Aşa că, dacă tot aveam legenda în faţă, am pus-o pe Alexandra să schimbe câteva ţinute de plajă, iar pe Bogdan să poarte costumul de surfer, pentru un pictorial perfect pentru vară. Am vorbit despre alegerea lor de-a se muta în America, noile proiecte în care sunt implicaţi, dar şi cât de serios se gândesc la căsătorie şi copii.

Care a fost magnetul care te-a atras în America? Alexandra În primul rând, partea artistică, faptul că sunt multe oportunităţi din punctul acesta de vedere. Nu se compară cu industria muzicală din România. Aici chiar sunt toţi producătorii, toţi writerii, America e raiul artiştilor. Până şi pe stradă vezi oameni cum cântă la chitară, la tobe… Pe de altă parte, nu e uşor să iei decizia să pui totul în bagaj şi să pleci. Nu, dar chiar asta am făcut. (râde) Prima oară am zis să venim să stăm două-trei luni, să vedem cum e, dar până la urmă am închiriat locul ăsta pe opt luni şi am rămas aici. Şi nici nu am stat nonstop de atunci, pentru că am mai venit în ţară, am fost în Japonia… Am tot călătorit, nu am apucat să stau niciodată mai mult de o lună şi jumătate.

Acum nu mai sunt chiar aşa şi pentru că de aici ajung mai repede în Japonia, unde sunt solicitată des, dar şi pentru că m-am schimbat eu ca om, în sensul că prefer să am evenimente mai puţine, dar mai calitative. Am vrut să stau mai mult în studio, să compun piese, pentru că asta îmi place să fac cel mai mult. Înainte, managementul pe care îl aveam voia să am cât mai multe concerte. Eu îmi doresc să fac muzică bună şi apoi vin şi concertele. Plus că vreau să mă odihnesc, să stau cu familia, să mă bucur de vară, să ies la evenimente…

Exact. Orice om are nevoie de echilibru. Asta e cel mai greu la artişti, să găsească acest echilibru între a sta în studio, a merge în concerte, a sta şi cu prietenii şi a avea viaţă personală.

Da. Dar, de obicei, dacă vrei să fii bine în viaţă, trebuie să alegi calea echilibrului, săţi faci o oarecare disciplină, nu să alergi mereu.

Ooo! (râde)

Când m-a cunoscut el eram întradevăr într-o perioadă mai agitată, în care nu eram împlinită profesional, pentru că lucram cu nişte oameni care mai mult profitau de mine şi mă limitau.

Cu foarte multă lume. Am contacte şi cu români, de exemplu Sergiu Gherman, un orădean foarte talentat, care a lucrat cu artişti mari (Kendrick Lamar, Her + Sza) şi care a fost nominalizat la Grammy.

Când vii în L.A. ca român, mai ales în industria muzicală, ne sunăm unii pealţii. El m-a sunat pe mine, după ce a văzut că sunt în L.A. şi mi-a propus să ne întâlnim. Cu străinii, pe mulţi dintre ei îi ştiam pentru că am mai lucrat împreună, i-am întâlnit în nişte tabere de muzică şi mi-au rămas nişte contacte. Pe urmă, îmi scrisese o fată de aici, apoi ne-am întâlnit la un party şi, prin ea, am cunoscut o altă fată, care şi compune, e şi ea cântăreaţă şi are multe conexiuni. Ea m-a ajutat să cunosc mai multă lume. Aşa e aici, ţine de networking, trebuie să te împrieteneşti cu multă lume, să mergi la evenimente unde să-ţi faci cunoştinţe – pe asta se bazează mult din industria de aici.

Nu neapărat numele, cât piesele. Lumea e foarte deschisă să te cunoască, să facă sesiuni de muzică, dar nici nu-şi pierde timpul cu tine, pentru că viaţa e foarte grea aici, e scumpă, totul costă de zece ori mai mult.

Îmi este bine. Evident că e un stres cu cheltuielile lunare, dar am noroc că sunt oameni peste tot în lumea asta care vor să mă vadă în concerte, plus că am compus foarte mult şi îmi vin mereu bani din drepturi de autor.

Am avut în trecut nişte business-uri în ţară. Acum nu le mai am, le-am vândut. Când am cunoscut-o pe Alexandra, eram şi continuu să fiu şi acum preşedintele unui ONG care are la bază ecologia şi educaţia. Între timp, am început să lucrez şi cu Alexandra şi suntem într-un parteneriat de co-management. Deocamdată aştept să vedem cum se încheie negocierile cu nişte case mari de discuri care sunt interesate de noul album al Alexandrei şi, după ce terminăm cu munca asta, mă voi ocupa mai mult şi de proiectele mele.

Totul e foarte diferit aici: apa, mâncarea, oamenii, taxele… Cumva, ai impresia că nu te lasă să-ţi faci treaba, că ai parte numai de piedici, dar tocmai asta te motivează.

Am avut multe momente! Dar în România n-am plecat decât de Crăciun, de Paşte, când s-a îmbolnăvit tata, din păcate…

Nu mi-e frică de eşec. Şi nici de ce spune lumea. Ştiu foarte bine ce-mi doresc să fac în viaţă, ştiu cine sunt, ştiu ce pot. M-am maturizat în ultimii ani.

Da.

A fost omul potrivit la momentul potrivit. Noi ne ştiam mai demult, dar chiar a apărut în momentul potrivit, când aveam nevoie de cineva care să-mi deschidă ochii şi să mă ajute să trec peste probleme, mai ales că eram şi într-o situaţie profesională destul de proastă.

Lucrul foarte important pe care l-am învăţat de la ea a fost să mă port mai frumos cu mine însumi. Eram mult mai dur cu mine.

Eh, mai are unele momente când stă toată ziua în picioare să-şi vândă o placă de surf. (râde)

Păi, am avut patru, am vândut trei, mi-am luat alta nouă. E o pasiune de-a mea de când eram mai mic, numai că în România, până de curând, nu se putea face surf.

Da, stau foarte bine pe ea. Pentru începători, plăcile sunt până în tavan de lungi, cele mai scurte sunt pentru avansaţi. Dar există şi nişte plăci foarte lungi pentru un altfel de surfing, se merge pe ea în faţă, în spate.

Cred că în jur de 3.000 de dolari. Aveam patru plăci aici şi două în România.

Ies cam de cinci-şase ori pe săptămână, în mod normal. Pot sta până la cinci-şase ore, asta pentru că, la 30 de ani, am 24 de ani de sport. Dar, în timpul săptămânii, merg doar vreo două ore dimineaţa. Mă trezesc la 06.00 şi, cât mai doarme Alexandra, eu deja mi-am făcut porţia.

Eu prefer să merg la sală. El a mai tras de mine, m-a convins să-mi cumpăr şi costum…

…i-am cumpărat şi o placă specială pentru începători.

Da, dar nici vremea nu prea a ajutat, pentru că n-a fost atât de cald cât ne aşteptam noi. Noi am zis că aici e vară, dar de unde, erau 12 grade, deci o iarnă mai blândă.

Da, e adevărat. Dar zona, în sine, are şi neajunsuri.

După Venice Beach, de exemplu, sunt case şi clădiri fix pe plajă. Noi aici avem o promenadă şi, mai ales în weekend, e foarte multă gălăgie.

Mi-aş dori să stau într-o vilă! (râde)

Păi, dacă albumul merge bine şi japonezii te plac în continuare… Cu Japonia chiar am avut noroc. Chiar am rezonat cu cultura lor şi, din fericire, sunt în continuare solicitată acolo, am fani dedicaţi şi chiar am fost norocoasă, pentru că e foarte greu să creezi un fan base. În iunie mă duc iarăşi acolo.

Nu am două zile la fel. Uite, astăzi, după ce am shootingul cu voi, mănânc ceva şi o să mă duc la 16.00 la o sesiune, deja lucrez la un alt album cu un alt gen muzical – dar încă nu vreau să spun nimic. Am şi zile în care mă trezesc devreme, mă duc la sală, cât timp Bogdan e la surf, apoi mâncăm, eu merg la studio…

Eu pe amândoi, pentru că eu sunt Mami (aluzie la piesa ei, n.r.) în casa asta. (râde)

Deşi la început era invers, nu?

Nu, n-a fost invers. (zâmbeşte) Ce, găteai tu la început?

Eu sunt raw-vegan, mănânc doar vegetale, mâncare de năut, de linte…

Adică îşi făcea linte fiartă goală, nu ştia să pună un condiment, o roşie, usturoi, nimic… Când m-a descoperit pe mine, a descoperit şi mâncarea cu gust. (râde)

Într-adevăr, mâncarea pe care o face ea e mai bună.

Nu, mănânc doar peşte. Îmi place mult, doar sunt din Constanţa. În plus, pentru că nu mănânc carne, dar fac sport, trebuie să îmi iau de undeva proteinele, iar dacă aş mânca fasole, linte, mazăre ca Bogdan, corpul meu ar depune.

Da, că m-am îngrăşat. Când am venit în America, m-am îngrăşat şase kilograme într-o lună. Nu mai făceam sport şi mănâncam numai prostii, dulciuri de toate felurile, îngheţată. Şi tentaţia e mare, pentru că dacă mergi pe stradă aici, miroase peste tot a copane prăjite, a burgeri. Eu sunt foarte mâncăcioasă şi, când am ajuns aici, n-am putut să mă abţin. Acum am mai slăbit.

Bogdan, arată mai bine acum Alexandra?

Mie îmi place şi când are câteva kilograme în plus, şi când e aşa cum vrea ea.

Eu da, de la început.

Eu de-abia acum mă simt, poate şi pentru că, adunat, am stat aici doar trei luni. Şi cumva am făcut şi un compromis, pentru că eu n-aş fi locuit chiar în zona asta, ci mai aproape de studiouri. La început mi-a plăcut să stau atât de aproape de plajă, dar toate studiourile sunt foarte departe de noi şi avem de parcurs distanţe considerabile, facem 45 de minute atunci când nu e trafic şi o oră şi jumătate când e aglomerat. Iar până în Hollywood facem şi două ore şi jumătate.

Vrei să ne întrebi dacă ne luăm?

Eu am 26. (râde)

Da.

Şi eu o să copilăresc mereu, adică o să fac mereu ce vreau, cum vreau, când vreau. Chiar şi când voi avea o familie, dacă voi vrea să mă duc la Disneyland o să mă duc la Disneyland, dacă vreau să stau în studio o să stau în studio, la fel o să mă dau cu skate-ul, cu bicicleta… N-o să-i iau copilului din mine bucuriile astea doar pentru că o să am copii, voi copilări alături de ei. Dacă aş avea copii, aş fi mai copil decât ei. Cred că aş fi genul care ar merge peste tot cu ei şi ei ar ajunge să spună: „Mamă, mă faci de râs!“. (râde)

Da, cam asta s-ar întâmpla, iar fix acum am finalizat albumul la care am lucrat doi ani şi am planuri mari cu el. Sunt cea mai mândră de el, cred că e cel mai bun din ultimii ani. Avem un feedback bun de la toate label-urile.

Nu ştiu. Deocamdată nu simt să fac asta. Îţi ia cam un an, după ce naşti, nu te poţi întoarce imediat la muncă. Sora mea s-a întors la serviciu când fiica ei, Sofia, avea trei luni. Şi e greu, pentru că simţi că pierzi multe din viaţa copilului. Eu îmi doresc să fac copii, chiar vreau să experimentez maternitatea şi cred că aş fi o mamă super.

Şi mie mi-ar plăcea să fiu tată şi cred că l-aş lua cu mine cu placa de surf, dar acum avem atâtea lucruri de făcut, de terminat proiecte pe care tocmai le-am început, eu am proiectele mele pe care vreau să

le îndeplinesc, încât nu stau să mă gândesc la acest aspect. Nu vreau să pierd startul ăsta de aici şi nici alte starturi. Eu mă simt foarte tânăr, mă bucur de viaţă şi nu stau să mă gândesc acum că timpul trece.

Eu cred că la Bogdan e vorba şi despre altceva. Uite, eu călătoresc de la 19- 20 de ani. Am văzut multe ţări, am avut multe experienţe şi, la un moment dat, ajung sămi doresc să mai stau şi acasă. El, în schimb, a lucrat pentru comunitate, s-a gândit mereu la alţii, nu şi-a oferit lui atât de mult, iar de când am început să călătorim şi mai ales de când a venit aici, a început nebunia cu surful. Şi e ca un copil într-un magazin de jucării, n-ai cum să-l iei şi să-i spui: „Gata, de mâine eşti tată şi soţ“.

(râde) Da. Dar nu merge aşa, avem alte viziuni despre căsătorie şi copii.

Noi suntem mai deschişi, mai liberi. Căsătoria e un pact.

Nu.

Numai că lui îi e frică. (râde)

Nu e frică, dar nu consider că e atât

de importantă.

Ia, întreab-o!

Nu aştept să mă ceară. Nu e ceea ce-şi doreşte el şi, dacă ar face-o, ar face-o

pentru mine. Important e să ne înţelegem şi să reuşim să facem ceea ce ne dorim.

Mulţumim! Eu chiar consider că suntem nişte oameni norocoşi, că ducem o viaţă foarte frumoasă şi suntem recunoscători pentru ce ne este dat să trăim.

Foto: Sorin Stana