INTERVIU EXCLUSIV Iulia Albu: "Nu exista altă posibilitate pentru ca relaţia să continue". Decizia radicală pe care a luat-o iubitul Iuliei Albu
O iubeşti sau o urăşti, e limpede că Iulia Albu are cele mai slabe şanse să te lase indiferent. Cam aşa i s-a întâmplat şi ei însăşi cu iubitul Mike, cel care i-a produs o impresie puternică de la prima întâlnire, aşa cum ne-a mărturisit. “Iar din momentul în care cineva îţi produce o impresie puternică, sunt doar două direcţii: dragoste sau ură”, după cum spune ea. Între ei a fost indubitabil dragoste, pentru că Iulia ne vorbeşte deja despre nuntă. Iar acum din ce în ce mai mult pare să fie dragoste şi între Iulia şi publicul său, care o urmăreşte pe social media, dar şi la Antena Stars, cu cele două emisiuni, I.A. cu stil şi Poliţia modei. Din vremurile când şoca cu apariţiile ei din proiectul flapper girl şi până acum, mulţi dintre haterii ei au dezertat în tabăra fanilor. Despre Iulia cea de azi, care este gata să mai dea o şansă căsniciei (după ce în 2013 a încheiat un mariaj de nouă ani cu designerul de pantofi Mihai Albu) şi care pentru mulţi pare o altă Iulia decât cea din era celebrei găini, am vorbit pe îndelete la început de an.
Iulia, te-ai lansat cu aplomb în showbiz. Cum ai făcut faţă hate-ului? Cel puţin la început, pentru că pe parcurs cu siguranţă ai căpătat un exerciţiu.
Eu separ foarte clar lucrurile: partea profesională de ceea ce sunt eu în particular. Atunci când comentez cum se îmbracă anumite persoane care au toate premisele să aibă apariţii de neuitat, dar nu o fac, voi fi acidă – pentru că eu consider că cei care lucrează în televiziune sunt datori publicului să fie un exemplu măcar din punct de vedere al imaginii, dacă nu şi moral. Dar asta nu are nicio legătură cu cine sunt eu ca persoană. În acelaşi timp este de subliniat că nu joc un rol. Eu fiind prin pregătirea iniţială avocat definitiv - ulterior am făcut şi Facultatea de Arte şi am devenit critic de modă şi designer, este acelaşi lucru pentru mine ca un exerciţiu în faţa instanţei.
Dar s-a întâmplat să te împrieteneşti cu vreo vedetă pe care ai criticat-o?
Este fascinant cât de mult se pot ataca unii pentru faptul că cineva îndrăzneşte să comenteze într-un fel negativ despre cârpele pe care le poartă. Este încă o dovadă a faptului că există o lume mică pe aceste scene mari ale showbiz-ului românesc. Însă nu am căutat niciodată să am prietenii în showbiz. Consider că este total contraproductiv. Nu văd cum ar putea lucrul acesta să fie pozitiv în viaţa mea. Prieteniile se consolidează între oameni cu interese comune, nu neapărat între oameni care apar pe aceleaşi scene.
Când mi-ai spus de temeri, pe primul loc au fost cele legate de Mikaela. Cum e vârsta ei de 12 ani, e dificilă în lumea asta? Copiii din ziua de azi sunt mult mai maturi decât noi.
Eu cred că a fost la fel şi cu noi pentru părinţii noştri. Nu cred că a fost vreo diferenţă între ce se întâmplă azi şi ce era atunci. Cred, în acelaşi timp, că a existat pericolul înstrăinării şi există. Poate mai puţin în pandemie, pentru că acum, forţaţi de împrejurări, oricum petrecem mult mai mult timp alături de ei, mai ales în perioada în care nu au şcoală. Aşadar, consider că acum e mult mai uşor să petrecem timp cu ei. Şi lucrul ăsta e important. Da, îmi este teamă că Mikaela ar putea fi influenţată, de aceea o ţin departe de social media, sunt foarte rare momentele în care ea apare. Şi oricum acele momente sunt sub stricta supraveghere a noastră. Îmi dau seama că n-o să pot fi lângă ea tot timpul şi nici nu sunt unul dintre acei părinţi care să-şi controleze copilul. Dar fireşte că-mi doresc să-i pot fi un sprijin şi îmi doresc să avem întotdeauna relaţia pe care o avem acum. Şi care nu este neapărat o relaţie clasică mamă-fiică. Noi suntem cele mai bune prietene.
Ce înclinaţii are, ţi-ai dori să lucreze în showbiz?
Nu vreau să mă pronunţ asupra carierei pe care o va alege Mikaela. Această alegere îi va aparţine în totalitate. Cred că expunerea pe care eu o ofer o va ajuta, dar nu pentru că o împing în faţa camerelor, ci pentru că am grijă să o iau cu mine şi să vadă ce se întâmplă în spatele unei emisii. Şi cred că ăsta e un lucru care îi poate construi caracterul.
Tu ce-ţi doreai, când aveai vârsta ei, să te faci când vei fi mare?
Am trecut prin foarte multe etape. Am vrut să fiu o variantă feminină a lui Bruce Lee, am vrut să fiu medic veterinar, apoi medic de oameni. Sunt destul de sigură că am avut o perioadă în care am vrut să fiu genetician. După care am vrut să fiu avocat. Şi, într-un final, mi-am dat seama că, de fapt, tot ce am vrut toată viaţa a fost să fiu eu.
Ce anume din tine vezi în Mikaela?
Încăpăţânarea şi ambiţia. Şi cred că aceste două atribute sunt extrem de importante. Nu sunt una dintre acele mame care va spune că fetiţa mea este cea mai frumoasă şi nici una dintre mamele care va încerca să îi spună cu ce să se îmbrace. Şi cred că, lăsându-i libertatea să facă lucrurile mici, va învăţa să aibă curaj să facă ea singură lucrurile mari în viaţă.
Ai avut emoţii atunci când Mikaela l-a cunoscut pe iubitul tău, Mike?
Nu am avut, pentru că nu a fost una dintre acele situaţii în care Mikaela să-l cunoască după ce ne-am mutat împreună ori după ce ne-am hotărât să ne logodim. Iubitul meu şi cu mine ne-am cunoscut la un blind date organizat de o prietenă comună, iar eu eram cu Mikaela. Ea l-a văzut din prima secundă.
Te-ai dus la blind date cu fiica ta! Cum se înţeleg acum Mike şi Mikaela?
Au o relaţie ca orice tată vitreg-fiică. Ea îl adoră, el o adoră, dar mai sunt şi momente în care, fiind două pietre tari amândoi, există un mic conflict, ceea ce este normal, toţi l-am avut cu părinţii noştri.
Tu o răsfeţi pe ea?
Nu există aşa ceva. Îmi doresc tot ce e mai bun pentru ea, dar asta nu înseamnă că o voi încuraja vreodată să fie lacomă sau să nu acorde lucrurilor valoarea pe care o au. În acelaşi timp, are parte de lucrurile pe care şi le doreşte. Încercăm să o învăţăm că trebuie să le şi merite, în schimb. Pentru că atunci când îi dai totul unui copil şi lucrul ăsta nu e condiţionat, consider că asta afectează dezvoltarea caracterului. Iar noi ne dorim ca ea să aprecieze oamenii din jur, dar să şi aibă o stimă de sine bazată pe realitate.
Tu ai povestit că nu l-ai plăcut la acea întâlnire pe Mike. Dar a revenit după o lună, când v-aţi reîntâlnit şi de atunci aţi rămas împreună. Cum de ţi-ai schimbat opinia?
Din acel punct în care cineva ţi-a produs o impresie puternică, lucrurile pot merge doar în două direcţii. E dragoste sau ură. Nu există altă posibilitate. Iar când m-a sunat şi mi-a propus să ieşim, mi s-a părut că merită această încercare pentru că, aşa cum am spus, îmi făcuse o impresie puternică.
Când te-a cunoscut, el nu ştia nimic despre tine. După acea lună, a revenit informat?
N-aş putea să spun pentru că mie nu mi-a spus niciodată. Dar cu siguranţă a fost iconic momentul în care a văzut găina…
Cu ce se ocupă Mike?
A studiat vioara la Londra. A plecat la vârsta de 13 ani cu bursă. Dar ulterior, din cauza unei probleme la un umăr, a trebuit să renunţe la această pasiune şi a lucrat foarte mult în publicitate şi marketing.
Ai povestit că poartă şosete colorate. În afară de asta, îţi place cum se îmbracă sau îi mai dai sfaturi?
Culmea este că nu. Pentru că felul în care el se îmbracă nu este deranjant niciodată. Nu este întotdeauna extrem de elegant, câteodată se îmbracă sport, dar niciodată cu branduri la vedere sau în ţinute de prinţişor de Dorobanţi. Iar eu cred că un bărbat trebuie să arate a bărbat, nu a piţigoi.
În schimb, el îţi spune ţie când mai greşeşti şi tu îl asculţi.
Da, îl ascult atunci când este vorba de multe ori despre discursul meu. El a fost prima persoană care a spus: „Trebuie să pleci din Pro”. El a fost şi prima persoană care mi-a spus: „Trebuie să pleci din Kanal D“. De multe ori îmi ia ceva timp până să accept ceea ce îmi spune el, însă aproape întotdeauna are dreptate.
Acum ai obţinut ce ţi-ai dorit la Antena Stars?
Eu am proiecte atât pe Antena Stars, cât şi pe Antena 1. Din punct de vedere profesional consider că am făcut cea mai bună alegere. Pe Antena Stars am cele două emisiuni, I.A: cu stil şi Poliţia modei, iar pe Antena 1 am fost jurat la Splash! Vedete la apă şi urmează alte proiecte, pe care nu le pot discuta deocamdată.
Ai spus că Mike a trăit la Londra mai mult timp. Dar el s-a hotărât să se restabilească aici şi datorită ţie?
Da, el n-a dorit niciodată să se întoarcă în România până în momentul în care ne-am cunoscut. Apoi, relaţia avansând, nici nu ar fi fost decât două posibilităţi: să mă mut eu acolo sau să vină el aici. Eu nu aveam cum să plec din cauza faptului că fostul meu soţ nu mi-ar fi dat niciodată acceptul ca eu să plec cu Mikaela din ţară. În plus, aveam o carieră înfloritoare aici şi eram încă studentă la a doua facultate, trebuia să-mi termin studiile. Drept pentru care s-a mutat el aici. Nu exista altă posibilitate pentru ca relaţia noastră să continue. Nu i-am dat un ultimatum, dar lucrurile erau evidente.
Dar tu n-ai fost chiar deloc tentată să pleci?
A existat această tentaţie de mai multe ori în decursul ultimilor zece ani. Doar că eu cred că România este un loc, cu toate problemele care sunt aici, în care trebuie măcar noi să credem. Şi eu cred în România. Eu am făcut lucruri frumoase aici. Am putut să le fac fără să am oprelişti. Deşi am pornit de la zero. Pentru că asta e realitatea…
Dar tu ştii ce va spune lumea la această afirmaţie: că nu e adevărat, n-ai pornit de la zero. Ai pornit de la numele Albu.
Hai să o luăm aşa: aş fi putut să plec de la numele Sacerdoţeanu, care a fost cel mai mare istoric arhivist al acestei ţări. Sau aş fi putut să plec de la numele Vochiţa, numele meu de fată, pentru că părinţii mei au avut întotdeauna o situaţie financiară foarte bună. Eu cred că, într-o oarecare măsură, toate lucrurile m-au ajutat să ajung unde sunt. Dar dacă stăm să facem o listă de foste soţii care au făcut ceva pe propria valoare şi putere, va fi o listă foarte tristă şi scurtă. Şi mai cred, de asemenea, că sunt foarte puţine care au reuşit să-şi contureze o carieră. Nu vorbim de bani, pentru că bani pot să facă mulţi oameni.
Cum te mai înţelegi acum cu fostul soţ?
Mi se pare important ca Mikaela să aibă o relaţie foarte bună atât cu mine, cât şi cu fostul meu soţ. Asta e ceea ce mă interesează. Atât.
Povestind despre relaţia ta cu Mike, spuneai că vă doriţi cel puţin…
Doi copii. Da. Este valabil. Cred că ar fi realist să ne gândim la tripleţi în acest moment. (râde) Nu văd nicio problemă în a face un copil la această vârstă. Nu am văzut nicio problemă nici în a face un copil la 29 de ani, cum a fost Mikaela. Fireşte, aş dori, dacă se poate, să nu fac al doilea copil la 60, dar… (râde)
Dar un termen limită pentru a deveni din nou mamă ţi-ai pus? Mi se pare că eşti genul de om care îşi planifică viaţa.
Toată lumea are această senzaţie, dar nu este adevărat. Nu, de fapt mie îmi place ca lucrurile să curgă firesc. Din punct de vedere profesional sunt o tipă foarte calculată, dar din punct de vedere personal nu am fost niciodată. Mi s-ar părea trist să încercăm să controlăm absolut totul în viaţa asta.
Dar nici măcar nunta nu o planifici?
Ah, este o discuţie foarte lungă despre nuntă. Această pandemie a dat multă lume peste cap. Cu siguranţă în momentul în care ne vom căsători vom face ceva special, iar asta nu înseamnă neapărat ceva grandios. Pentru că o nuntă grandioasă nu este, din punctul meu de vedere, ceva de marcat. De exemplu, de Crăciun, am făcut o campanie în cadrul proiectului Tabu cu Iulia Albu, în care am dus 10 brazi la 10 case de copii şi bătrâni, inclusiv la Căminul Bălăceanca. Mi se pare important ca, prin ceea ce faci, să laşi o urmă, chiar dacă urma asta e făcută din gesturi mici. Nu grandioase. Aşa şi cu nunta. Avem ceva în minte, dar ne dorim foarte tare ca ceea ce vom face să fie o surpriză.
Cât de apropiată eşti de părinţii tăi?
Îmi iubesc foarte mult părinţii, dar relaţia dintre noi nu este una aşa strânsă cum mi-aş dori. Această relaţie s-a distrus când eu am acceptat să mă căsătoresc cu fostul meu soţ. Atunci când am făcut acest pas, părinţii mei au ales să facă un pas înapoi, ei nesusţinând niciodată această relaţie.
Ce ai învăţat din experienţa asta?
Eu niciodată nu mă voi îndepărta de Mikaela, indiferent ce alegeri va face.
Care este defectul tău care te enervează cel mai tare şi ai vrea să-l corectezi?
Câteodată sunt foarte încăpăţânată. Asta e şi o calitate şi un defect. Mă ambiţionez pe anumite subiecte pe care ar trebui să fiu mai relaxată, dar asta vine şi din faptul că sunt o perfecţionistă. Nu ştiu dacă aş vrea să corectez asta la mine, dar îmi dau seama că nu e uşor de suportat de către cei din jur. Poate de aceea nici nu am atât de mulţi prieteni.
Gelozie există în relaţia ta?
Nu, din fericire pentru mine. E ceva specific majorităţii bărbaţilor care trăiesc în România, mă refer la gelozia exacerbată. Norocul meu e că iubitul meu n-a trăit atât de mult în România şi cumva are altă mentalitate. Nu mă înţelege greşit, şi românii sunt oameni extraordinari, doar că era greu ca eu să-mi fi găsit o persoană din această ţară care să mă înţeleagă. Ăsta e adevărul. E vorba de faptul că au fost crescuţi cu anumite mentalităţi de care e foarte greu să se debaraseze. Iar faptul că în seara asta pot să apar cu o rochie sexy şi mâine cu un look extravagant şi o gaină pe umăr nu e uşor de acceptat pentru oricine.
Dar mulţi pot gândi că te-ai mai potolit cu apariţiile extravagante pentru că ai un bărbat lângă tine.
Realitatea e că atât găina Lulu, cât şi cocoşul meu au murit. Iar faptul că a fost total neprevăzut, deşi aveau toate vaccinurile făcute, a fost un fel de traumă pentru mine şi mi-a fost greu să le înlocuiesc. Este acelaşi sentiment ca atunci când îţi moare un câine. Nu e nimic diferit. Este oricum fascinant cât de exotică a putut să pară o găină unui popor care a văzut toată copilăria găini.
Da, dar nu având acest rol…
Cred că animalele, în general, sunt tratate în România ca animale şi atât. Sunt puţini oameni care îşi iubesc cu adevărat animalele şi puţini care pot înţelege că un animal de companie nu trebuie neapărat să fie un câine sau o pisică.
Ai ajuns la vârsta asta rotunda: 40 de ani. Cum o simţi? Îţi e teamă de trecerea timpului?
Îmi e teamă de momentul în care nu voi mai avea foamea aceea de nou, de a face ceva nou, de a munci la un proiect nou. Realist vorbind, în această lumea a showbiz-ului, poţi avea o carieră până la 80 de ani. N-ar putea fi un impediment nici că am părul alb sau riduri. Nu mi se pare că astea sunt lucruri de care trebuie să-ţi fie frică în viaţă.