Interviu

Interviu exclusiv! Mihaela Rădulescu: „Cei care nu ne dădeau nicio şansă mie şi lui Dani n-au fost niciodată la fel de fericiţi ca noi“

Interviu exclusiv! Mihaela Rădulescu: „Cei care nu ne dădeau nicio şansă mie şi lui Dani n-au fost niciodată la fel de fericiţi ca noi“

Toamna aceasta a început în forţă pentru ea: pregăteşte o nouă carte, s-a implicat într-o campanie de combatere a violenţei asupra copiilor şi este noul jurat de la emisiunea „Românii au talent“.

Nicio întâlnire cu Mihaela nu poate fi banală sau plictisitoare. La fel cum nicio discuţie cu ea nu poate fi mono­tonă, oricât de discretă este cu viaţa personală. Şi pentru că toamna aceas­ta are mai multe noutăţi decât m-aş fi aşteptat, am provocat-o la o discuţie. Mihaela a păşit în acest sezon atât ca jurat al uneia dintre cele mai de succes emisiuni de divertisment, „Ro­mânii au talent“, cât şi ca ambasador al campaniei de combatere a violenţei asupra copilului, derula­tă de către Salvaţi Copiii România. Este un rol pe care nu şi l-a asumat întâmplător, fiindcă se poate spune că Mihaela a absolvit cu brio cei zece ani de „şcoală“ în calitate de mamă a lui Ayan, despre care am aflat cu surprindere că îi place să cânte la pian şi chitară, să se dea cu parapanta, dar este şi olimpic la matematică!

Ţi-ai fi imaginat în urmă cu nişte ani că, după atât timp de când te-ai retras la Monaco, se mai pot inventa ştiri despre tine?

Mihaela Sincer, mă aşteptam să se mai scrie câte ceva, pentru că am activat atât în zona socia­lă, cât şi în cea caritabilă, am scris cărţi, am luat premii sau am prezentat evenimente. Sigur, ar fi fost prea frumos să se scrie despre ajutoarele cu care vin în ţară, despre participările mele în di­verse campanii umanitare sau despre cât de bine se vând cărţile mele, dar n-avem noi norocul să avem o presă interesată de partea umană sau, pur şi simplu, de activitatea profesională a unei per­soane publice, căci îi atrage prea tare alcovul şi minciuna. Mă bucur când citesc rapoartele care arată că cei care fac asta au din ce în ce mai pu­ţini cititori. Asta înseamnă că şi publicul a înţeles tărăşenia şi vrea adevăr, ştire, inspiraţie din reu­şitele altora, nu doar invenţii.

Pune-le faţă în faţă pe Mihaela de la momentul plecării la Monaco şi Mihaela cea de acum... Ce le deosebeşte? Cum te-ai schimbat?

Nimic esenţial, poate nişte riduri şi doruri în plus. Au trecut aproape şapte ani, timp în care mi-am mai făcut nişte prieteni, având grijă să-i păstrez şi pe cei dintotdeauna, mi-am crescut copilul, am mai trăit experienţe noi, fericite sau triste, ca tot omul. Nimeni nu e chiar la fel după şapte ani, dar n-am cu ce schimbări majore să vă uimesc.

Vara aceasta nu s-a încheiat fericit pentru tine. Vreau să te rog, dacă simţi şi poţi, să-ţi aminteşti un episod drag – din copilăria ta sau recent – alături de omul pe care l-ai pierdut, tatăl tău...

Nu vreau să vorbesc despre ceva atât de perso­nal, nici nu pot acum, e prea vie amintirea lui şi a felului în care a murit, cu mine de mână. Cândva, dupa ce n-o să mai doară atât, o să povestesc.

Eşti un om care acceptă greu criticile?

De ce le-aş accepta uşor? Doar pentru că ţi se pare că mă cunoşti, după ce m-ai văzut în nişte ştiri din ziare proaste, în reviste glossy sau la TV? Trebuie ceva mai multă consecvenţă şi documentare în a critica, nu doar instinctul muieresc de bârfă, pe care-l au, din plin, şi mulţi bărbaţi. Pot să fiu nepăsătoare, asta-mi iese cel mai bine, pentru că nu dau doi bani pe «critica» despre viaţa mea personală, care ar trebui să mă privească doar pe mine şi pe cei câţiva oameni dragi mie. Pot fi neiertătoare cu cei care se trezesc vorbind aiurea şi îi afectează pe cei din familia mea sau atentează la cariera mea, la ceea ce fac eu pe bune, în timp ce ăia de mă critică n-au nimic notabil de spus despre ei. Ascult de oamenii care mă cunosc şi pe care-i preţuiesc, oricât de dur m-ar critica.

Care sunt pasiunile lui Ayan, din ce remarci până la această vârstă?

E foarte interesat de tot ceea ce ţine de arma­tă, poliţie, servicii secrete, arme, strategii de luptă, războaie celebre. Şi nu e doar o formă de joacă, ci mă roagă să-i cumpăr cărţi despre aceste subiec­te, vrea să vadă filme sau emisiuni pe Discovery cu tema asta. În plus, e pasionat de sport, pentru că l-am dus de mic la tot ce mi-a ieşit în cale, ca să aflăm împreună ce-i place, la ce e bun – tenis, snowboard, wakeboard, kravmaga şi alte arte marţiale, sailing, baschet, motocros, căţărat, călă­rie... Îi place să cânte la pian şi la chitară, i-a plăcut la nebunie zborul cu parapanta. Şi, ca să închei cu bucuria mea cea mai mare, îi place şcoala, cartea, e ambiţios, e olimpic la matematică, e premiant din primul an în care am venit aici. Şi gata, că mândria de mamă n-are limite. (râde)

Ce replică le dai celor care au scris în vara aceasta că iar ai trecut pe la medicul estetician?

Că medicul se numeşte doctorul Stan, că mi-a făcut o intervenţie la nas, de corectare a deviaţiei de sept – am ajuns să am probleme de respiraţie, aşa că am făcut ceea ce era important pentru să­nătatea mea, nu am bifat vreun moft. Har Dom­nului, cu nasul iniţial am avut o viaţă frumoasă, pe toate planurile, deci nu forma lui a fost proble­ma. Nu-l mai vizitasem de vreo câţiva ani buni pe doctorul Stan, asa că «iar»-ul ăla din enunţ e doar fundiţa de la răutatea celor cărora li se pare că ai omorât pe cineva dacă ai decis să-ţi faci o inter­venţie estetică. Am speranţa că o să mai evoluăm şi noi şi n-o să mai avem abordarea asta de ba­be-fără-dinţi-cu-mâinile-n-şold-în-faţa-porţii-pe uliţă. Şi mă voi abţine să ţin vreo teorie despre imagine sau despre investiţia pe care orice vedetă care se respectă şi care vrea să meargă până de­parte în meseria ei trebuie s-o facă. Sau poate ar fi trebuit să le răspund puţin mai arogant: pentru că eu pot?! Glumesc.

Mulţi n-au dat nicio şansă cuplului Mihaela Rădulescu-Dani Oţil la început, pentru că vă vedeau atât de diferiţi. Anii au trecut, vorbim şi de o relaţie la distanţă, iar cârcotaşii au fost contrazişi, în ciuda tuturor aşa-ziselor impedimente. Cum aţi reuşit?

Nici nu mai contează. Important e că cei care nu ne dădeau nicio şansă n-au fost niciodată la fel de fericiţi ca noi. Poate că şi-au învăţat, totuşi, lecţia, şi îşi văd de ale lor, măcar de-acum înainte.

Este prematură întrebarea, evident... Şi totuşi, te-ai gândit ce fel de soacră vei fi? Despre mamele de băieţi, mai ales despre cele care au un singur băiat, se spune că sunt foarte dificile şi pretenţioase.

Tare mă tem că voi fi destul de greu de mulţu­mit! Sau poate o să mă prind la timp că fii-miu e fe­ricit fix cu cea care nu-mi place mie şi o să-mi văd de-ale mele, fără să stric armonia. La urma urmei, iubirea nu funcţionează după reguli făcute de res/ tul lumii, ci exact după acelea stabilite în doi.

Ayan a început şcoala. Îţi mai aloci timp pentru a face lecţiile cu el?

N-am slăbit niciodată ritmul, sunt o mamă foarte implicată şi în viaţa şcolară a copilului meu. Nu mai fac lecţii cu el, pentru că, în clasa a VI-a, le face singur, eu doar le verific, merg la şcoală săptămânal, discut cu profesorii, îi cunosc toţi colegii şi pe părinţii lor, facem exerciţii supli­mentare acolo unde e cazul. Cred cu toată convingerea că şcoala trebuie să continue şi acasă, sub supravegherea părinţilor, şi că făcutul temelor sau realiza­rea diverselor proiecte pentru şcoală trebuie să devină o bu­curie, o treabă facută şi în echi­pa familială.

Care sunt activităţile tale preferate cu el?

Să gătim împreună, să facem sport, să ne jucăm, să facem teme... Mor după puiul meu, cam ce crezi că nu-mi place despre el?! (râde)

Cum începe pentru tine această toamnă? Cu ce proiecte?

A început cu o gală caritabilă la Monaco, pe care am avut bucuria s-o prezint, în engleză şi franceză. Mi-a fost mai greu să am aplombul pe care-l am în limba mea natală, dar mi-am făcut bine treaba, ştiu sigur, că doar m-a aplaudat şi Prin­ţul. (râde) Din când în când, sper să vă prindeţi că mai şi glumesc! Apoi, am semnat contractul cu Pro TV, pentru „Românii au talent“, blockbuster-ul divertismentului românesc, unde voi fi unul dintre juraţi, alături de Andra, Andi Moi­sescu şi Bebe Cotimanis, sub privi­rea îngăduitoare a lui Bartoş şi cu ochii mari la farmecul lui Smiley. (râde) Am pornit, alături de Salvaţi Copiii România, într-un demers necesar – o campanie împotriva violenţei asupra copiilor, o treabă care e musai să ne preocupe pe toţi, mai ales dacă suntem părinţi. Mai pregătesc o lansare de carte până la sfârşitul anului şi dezvolt business-ul meu online, pe www. mihaelaradulescu.ro.

Tu cu ce fel de probleme te confrunţi în relaţia cu Ayan? Cum treci peste momentele mai delicate?

Cu ceva dor, când lipsesc trei zile de lângă el, şi cu o tonă de gri­ji, când pleacă singur cu avionul în vacanţă la bunici. În rest, chiar e un copil minunat, exact aşa cum l-am crescut.

Şi ce crezi despre vorba aia, „bătaia e ruptă din rai“?

Cred că nimic nu e mai trist şi mai absurd în a corecta greşelile unui copil decât bătaia sau abuza­rea lui verbală. Copiii au nevoie de iubirea noastră, de grijă şi răbda­re, de vorbe frumoase şi înţelepte, aşa cum au nevoie şi de pedepse, dar nu fizice sau umilitoare. Dacă unii dintre voi aţi fost bătuţi în copilărie nu înseamnă că trebuie să repetaţi oroarea şi să greşiţi la fel de grav faţă de copiii voştri. Cu Salvaţi Copiii am o relaţie strân­să de ani buni şi nu am stat pe gânduri atunci când mi s-a făcut propunerea de a mă alătura noii lor campanii, organizaţia promo­vând, atât prin centrele lor de pa­renting din ţară, cât şi printr-un site dedicat (www.parintibuni.ro) educaţia pozitivă, singura garan­ţie, cred eu, pentru un viitor adult reuşit, echilibrat psihic şi care-şi va iubi mereu părinţii. Bătaia e cea mai proastă soluţie, e otrava care va ucide, în timp, toate sen­timentele din care v-aţi fi putut hrăni sufletul de părinte....

Ce sfat le dai mamelor sau viitoarelor mame pentru acele momente în care se vor simţi copleşite?

Să-şi aducă aminte ce norocoa­se sunt pentru că au copiii, într-o lume în care atâtea femei suferă cumplit că nu pot avea bucuria asta. Să-şi dea seama la timp că a fi mamă e cea mai grea mese­rie din lume, pentru care nu te pregăteşte nicio şcoală şi pe care trebuie s-o practici cu răbdare, cu sentimente profunde, cu in­formaţii despre lucrurile pe care nu le stăpâneşti şi cu un zâmbet perpetuu, chiar şi atunci când ţi-e cel mai greu. Copiii sunt tot ceea ce facem cu adevărat valoros în viaţa asta şi nu avem voie să-i creştem cu violenţă, cu ţipete sau bătaie. Dacă facem asta înseamnă că n-avem voie să spunem că ne iubim copiii. Mesajul pe care li-l transmit este că iubirea şi bătaia nu merg împreună, pe nicio pla­netă, în niciun sistem de viaţă şi înţelegere.

Foto: Marius Bărăgan