Interviu exclusiv Mona Garcea, românca implicată în producţia celor mai tari sitcomuri la Hollywood!

13 mai, 2018
Mona Garcea jpeg

OK! a întâlnit-o la Los Angeles pe românca plecată din ţară în urmă cu 30 de ani, pentru care Hollywoodul nu mai are secrete, pentru că lucrează la cel mai înalt nivel în industria sitcomurilor, în calitate de producător. O cheamă Mona Garcea şi dacă aţi urmărit seriale de comedie precum Doi bărbaţi şi jumtate, Mike şi Molly sau The Big Bang Theory, atunci sigur i-aţi remarcat numele pe generic.

image

"Am plecat cu familia când aveam 11 ani, pe când în România încă era comunism aşa încât n-am avut o copilărie tocmai fericită. De-asta nu pot spune cu sinceritate că-mi e foarte dor de ceva anume... Dar nici copilăria în America n-a fost uşoară. Eram săraci, eu nu vorbeam engleză. Trăiam în Ocala, Florida şi câteva familii înstărite au aflat că suntem imigranţi şi, pentru a ne ajuta, au strâns bani unii de la alţii pentru a face un fond pentru mine ca să pot merge să studiez la o şcoală privată", ne-a povestit Mona.

Iar investiţia a meritat cu adevărat. După ce a studiat Teatrul la Universitatea din California, Mona a ajuns să lucreze cu Chuck Lorre, un adevărat guru în domeniul sitcomurilor, scenarist şi producător nominalizat la 8 premii Emmy. Primul ei job important în domeniu a fost cel de asistenttă de producţie a serialului CSI: NY, ocazie cu care a lucrat cu fantasticul actor Gary Sinise. Dar nu e singura vedetă de care Mona e apropiată prin prisma jobului.

"Mi-a plăcut mult de Charlie Sheen. E adevărat, întotdeauna a avut o latură de bad boy, dar eu am lucrat cu el înainte să înceapă toată drama din viaţa lui, aşa că Charlie cel pe care eu l-am cunoscut era foarte drăguţ, calm şi atent. Pe atunci se ocupa de copiii săi. Charlie are o inimă mare, dincolo de toate poveştile care circulă pe seama lui, iar cu mine s-a purtat mereu foarte frumos", povesteşte Mona, care a lucrat ca producător, alături de Chuck Lorre, pentru serialul Doi bărbaţi şi jumătate.

"Jim Parsons are nativ un simţ al umorului extraordinar, dar e complet diferit de personajul lui din The Big Bang Theory. Este un actor extrem de muncitor. Înainte să ne aşezăm la masă să citim prima oară o scenă cu echipa, el singur citea de atâtea ori scenariul, încât se văd colţurile paginilor îndoite", spune Mona despre starul serialului The Big Bang Theory, care câştigă 1 milion de dolari pe episod. Mai multe despre culisele sitcomurilor hollywoodiene şi destinul incredibil al Monei Garcea în curând în Ok! Magazine.

OK! Goes To L.A. - Proiect realizat cu sprijinul www.eturia.ro

Foto: Sorin Stana



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG