Interviu Exclusiv - Sandra Mutu: „Relaţia noastră este extrem de pasională.”

12 februarie, 2018
IMG 3508 jpeg

Au surprins pe toată lumea cu relaţia lor, iar acum par a fi scris împreună povestea de dragoste perfectă. Şi chiar dacă Adi nu avea inelul la el când s-a gândit să o ceară pe Sandra de soţie, iată că acum trăiesc o viaţă de familie pe care mulţi ar fi invidioşi. Despre cum e viaţa lângă Adi şi bebe Tiago, am stat de vorbă chiar cu Sandra.

Sandra, Adi & Tiago

Începutul  de an v-a prins la soare, în Republica Dominicană. A fost o simplă vacanţă prelungită sau chiar o lună de miere?

Aşa este, a fost o minunată vacanţă prelungită, dar va urma şi luna de miere, cel mai probabil tot într-o destinaţie exotică.

Ce aţi vizitat acolo? Ştiu că nu ai mers pentru prima dată.

Este a patra oară când merg în Dominicană şi mă reîntorc de fiacare dată cu mare drag. Sunt multe locaţii frumoase, iar eu şi Adi încercăm să le bifam pe toate de fiecare data.

image

Apropos de luna de miere, cum este viaţa alături de Adrian după ce aţi spus “DA!”. S-a schimbat ceva?

Relaţia noastră este extrem de pasională, mie aşa îmi place să o descriu. Nu cred că s-a schimbat nimic, cred că asta e şi ideea pentru ca o relaţie să reziste: să rămâi la fel, să fii în continuare persoana de care celălalt s-a îndrăgostit. Ce pot spune este că acum s-a consolidate sentimenetul de stabilitate, suntem o echipă cu acte-n regulă!

Dar cum te-a convins să spui “DA!”? Îţi mai aminteşti cum te-a cerut de soţie?

Nu aş putea să uit vreodată acest moment. S-a întâmplat în Turcia, pe plajă, eram doar noi doi şi luna plină pe cer. El nu planificase nimic, nu avea inel, a fost ceva spontan, m-am emoţionat până la lacrimi. Iubirea noastră se simţea până şi în aerul pe care îl respiram. Apoi a sosit inelul când eram în India, unde juca Adi la momentul respective. Şi a ales să mi-l dea în faţa tuturor de la echipă, eram la o petrecere. A fost ceva superb, pentru că a îngenunchiat şi a zis şi câteva cuvinte foarte frumoase,iar eu desigur, am început să plâng. Sunt momente care o să rămână vii în sufletul meu pentru totdeauna.

Dar de când a venit Tiago pe lume s-a schimbat ceva? Cum vă gestionaţi timpul, cum e viaţa de cuplu?

S-a schimbat totul, dar în bine, e mult mai frumos acum, pentru că Tiago a fost un copil foarte droit de amândoi. Într-adevăr, dacă înainte ne gândeam doar la noi, acum ne gândim la el înaintea oricărei decizii. Un copil este o responsabilitate enormă, dar are şi atât de multe de oferit, îţi umple sufletul de fericire în fiecare zi. Relaţia de cuplu este la fel şi asta pentru că am ajutor în ceea ce-l priveşte pe micuţ. Este mama care mă ajută foarte mult şi am şi o bonă. În continuare putem să ne bucurăm de noi, să ieşim la restaurant, să plecăm în vacanţă,să facem lucrurile pe care le făceam şi înainte, desigur, toate mult mai calculate.

Şi cum este Adrian Mutu ca şi tată? Cu ce te-a surprins?

Nu cred că mă poate surprinde cu prea multe, pentru că aşteptările mele în cee ace-l priveşte sunt foarte mari, în general. Pot doar să fiu mândră atunci când mi le depăşeşte. Adi este un tată iubitor, foarte afectuos, iar un copil are nevoie de iubire mai mult decât orice altceva. Între el şi Tiago s-a creat deja o legătură special şi mă bucur din suflet să văd asta.

Am văzut pe reţelele sociale că te-ai întâlnit şi cu fetiţele lui Adrian din fosta căsătorie cu Consuelo. Cum a fost întâlnirea cu ele, cum v-aţi înţeles?

Aşa este, dar nu ne-am întâlnit pentru prima oară, ne cunoşteam deja de câţiva ani. Ele sunt foarte drăguţe şi ne înţelegem foarte bine, sunt nişte fete bine crescute, îmi sunt tare dragi amândouă.

Sandra şi Adi împreună cu Adriana şi Maya în Republica Dominicană.

Ai cunoscut-o şi pe fosta soţie?

Desigur că am cunoscut-o, cred că aşa e normal din moment ce Adi m-a introdus în viaţa fetelor lui. Avem o relaţie normală, ne respectăm şi asta e cel mai important.

Arăţi impecabil la scurt timp după naştere. Ai ţinut vreo dietă sau eşti norocoasă cu un metabolism bun?

Fac parte din categoria norocoaselor, kilogramele parcă s-au risipit, fără eforturi. Mulţumesc lui Dumnezeu!

Vă mai doriţi un copil?

Ne dorim, dar momentan vrem să ne concentram pe Tiago, el este încă foarte mic şi am vrea să ne dedicăm lui aşa cum merită, să simtă că are iubirea noastră, atenţia noastră, totul.

Adi şi Sandra au făcut cununia religioasă anul trecut.

Pari o femeie foarte activă. Ai un business al tău sau îţi doreşti unul?

Nu am un business al meu personal momentan, avem însă proiecte de familie, Adi va începe antrenoratul, totul va fi diferit. S-ar putea să ajungem chiar şi într-o altă ţară. Orice e posibil.

Cum arată o zi a ta?        

Nicio zi nu seamănă cu alta. Dar o zi normal, să zicem, începe cam aşa: mă trezesc, zbor până în camera lui Tiago, pentru că nu pot să încep ziua fără să îi văd chipul, după care iau micul dejun. Apoi începe joaca cu cel mic, prânzul îl iau împreună cu Adi, acasă sau în oraş. Apo mă întorc la puiul meu. Cina, de regulă, în timpul săptămânii, o luăm acasă. Apoi seara e a mea şi a lui Adi, povestim despre ce s-a întâmplat peste zi, ne alintăm unul pe celălalt, ne uităm la filme în pat şi ronţăim popcorn. În unele zile el este mai ocupat, de aceea spun că serile sunt ale noastre.

Care este cel mai mare vis al tău neîndeplinit până acum?

Dumnezeu a fost foarte bun cu mine şi mi-a dat tot ce mi-am droit. Am o familie frumoasă, un înger de copil, mi-a dat sănătate şi pot spune că sunt o femeie împlinită.



Recente pe Ok! Magazine

Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg