INTERVIU Gabriela Cristea & Tavi Clonda: "Poate vine şi un frăţior"
Le-a luat mai mult până au devenit părinţi, dar acum au deja rodajul făcut. Iar fetiţa lor i-a convins că nu e atât de greu în trei.
Când i-am întâlnit prima oară, în 2013, la Kanal D, nu mulţi dădeau şanse relaţiei lor. Timpul, însă, a dovedit că Gabi şi Tavi se iubesc necondiţionat şi, după frumoasa nuntă de acum trei ani, în primăvară au făcut din nou chef mare, la botezul fiicei lor, Bella Victoria Margot (7 luni). Şi trebuie s-o spun: Tavi e un tătic de milioane! Şi rar mi-a fost dat să văd o familie mai veselă şi mai relaxată.
OK!: Cum v-aţi acomodat cu noul vostru program? Gabi: Ne-a fost greu la început. Nici acum nu putem spune că suntem acomodaţi 100%.... Tavi: ...adică ne e somn în fiecare oră a zilei, deşi copilul e foarte bun şi ne lasă să dormim. Gabi: Dar am început să luăm nişte vitamine.
Deocamdată, nu. (râde)
Cel mai greu a fost să scap de fobiile mele, ca de exemplu cea legată de operaţia de cezariană. După care au apărut fobiile de genul „Vai, să nu se înece copilul“, „Vai, a regurgitat“ – fobii pe care am înţeles că toate mamele le au. A fost o mică provocare şi trezitul de dimineaţă, pentru că noi nu eram atât de matinali – ora 08.00 ni se părea prea devreme, mai ales că noi ne culcam după 02.00-03.00. Dar avem un copil foarte bun, care de la o lună şi jumătate a dormit de la ora 22.00 până la ora 08.00.
Mie mi s-a părut greu faptul că toate schimbările majore din viaţa noastră s-au suprapus: faptul că ne-am mutat în casă nouă cu două săptămâni înainte să se nască Victoria – o casă destul de mare, încă neterminată, la care a trebuit să mai lucrăm, să mai amenajăm, ca să avem măcar strictul necesar; faptul că joburile noastre dispăruseră, cum de altfel era şi normal în perioada respectivă. Şi faptul că a venit această prinţesă mică, primul nostru copil, şi n-am avut ajutoare – mama mea nu poate să vină, pentru că are grijă de tata la Braşov. Practic, toate acestea adunate au generat mici probleme, insomnii...
Da, chiar da! (zâmbeşte) Am fost alături de Gabi şi, chiar dacă nu pot să simt ca o femeie, am fost destul de implicat.
Da, şi a ieşit fetiţă! Dar să ştii că am şi faţă de tată de băiat, deci... (râde) Cea mică e de-acord cu noi, pentru că doarme singură în camera ei.
Da. (râde) Până la patru luni, când am aflat sexul copilului, am crezut că vom avea un băieţel, căruia îi spuneam Adam.
Aşa se vedea la ecografie.
Eu am simţit de la început că este fată, însă doctorii ne-au spus că în proporţie de 30% ar putea să fie băiat, iar cordonul ombilical nu ne lăsa să vedem nimic concret. Iar când am făcut prima ecografie morfofetală a fost şi prima dată când ne-a arătat că e fetiţă.
Pe noi ne-a interesat mai puţin asta, cât să fie un bebeluş sănătos.
Nu. Eu am făcut anul trecut cinci tratamente...
...ne-am chinuit, am plătit de ne-au sărit capacele, ca după aia să vină natural. (râde)
Da, dar chiar merită să mergi la medic şi să încerci. Noi nu renunţasem, dar pentru moment obosisem. Tratamentele nu sunt atât de greu de dus, în afară de faptul că ai nişte stări ca la menopauză, cu bufeuri, nervozitate... Psihologic e dificil. Eu am făcut câte tratamente se pot face maximum într-un an, după care doctoriţa mi-a spus: „Hai să ne oprim un pic, să lăsăm organismul să-şi mai revină“.
Şi urma ca, în primăvară, să mergem la o clinică în străinătate, ceea ce mi se părea deja foarte complicat. Aşa că am zis să lăsăm măcar să treacă Sărbătorile.
Da, clar!
Se spune că atunci când începi să te relaxezi, atunci se întâmplă. Bine, nu eram încrâncenaţi, dar ne doream foarte mult şi lucrurile nu se întâmplă chiar când îţi doreşti tu.
Mi-aduc aminte că, atunci când făceam testele de sarcină, stăteam amândoi cu inima strânsă. De exemplu, când făceam BetaHG, o analiză de sânge prin care descoperi sarcina, căpătasem un fel de fobie, de nu mai puteau asistentele să-mi găsească venele să-mi ia sânge, de parcă se ascundeau. Şi, la un moment dat, am zis că nu mai merg niciodată să fac analiza asta. La care Tavi mi-a spus: „O să vină o zi când o să învingem şi analiza asta“. Şi aşa a fost.
A fost victoria finală!
Daaa!
Aşa este, Victoria şi Margot sunt nume de regină, dar ne trebuia şi un nume mai light, Bella, ca pentru „frumoasa victorie“. (zâmbeşte) Bine, noi aveam şi o piesă în franceză, Bella, şi eu mă amuzam că nu puteam să cânt versurile strofei, pentru că erau o mie de cuvinte, şi ştiam doar refrenul: „Bella, oh, Bella!“. Şi uite ce amintire frumoasă avem acum! Iar Margot vine şi de la Margareta, numele bunicii mele, cu care am avut o relaţie specială şi pe care prietenii o alintau Regina Margot... Şi Gabrielei i-a plăcut foarte mult.
Măi, ea nu are, dar noi îi facem. (râde) O să încercăm să-i creăm tot confortul, dar nu va primi totul de-a gata, pentru că nici noi n-am primit totul de-a gata, aşa au fost vremurile, dar o vom ajuta cu mult mai multe lucruri decât am avut noi.
Oricum, deocamdată avem norocul să nu fie fiţoasă. Adică e cuminte, e foarte sociabilă cu toată lumea, nu plânge când se uită la cineva, cum fac alţi copii. Are, în schimb, o problemă când merge într-un loc nou şi e aglomerat.
Din păcate, pentru ei a fost dificilă această mutare, mai ales pentru mascul, care e teritorial. Acum nici nu-i mai lăsăm în toată curtea şi au simţit că n-am mai avut la fel de mult timp pentru ei. De socializat cu cea mică au socializat, mă duc cu ea la ei, le-o arăt, Victoria e încântată să-i vadă. Glory e mai receptivă, că e căţeluşă, Oxford e mai gelos. Dar simt şi ei că ea este tot un puiuţ şi, dacă o lăsăm să stea afară pe terasă, o păzesc. Sunt foarte drăguţi!
Da, am şi destul timp să stau cu ea, schimb şi scutece. Mami e, însă, mai matinală decât mine şi mă lasă să dorm mai mult. Şi tot ea se ocupă de etapa de diversificare, are o tehnică personală – la mine încă nu funcţionează.
Ştii cum este? Pentru ea, eu sunt copanul, iar tata este distracţia.
Da, eu sunt cu entertainmentul şi de-asta trebuie să dispar când cea mică trebuie să mănânce.
Bineee! Cântă precum Maria Callas. (râde) Acum ne-am mai obişnuit cu notele ei înalte. Dar ceea ce am observat este că bate cu mânuţa pe ritm.
La repetiţiile cu trupa, nu, pentru că e gălăgie, dar mă mai aude pe mine acasă cu pianul, cu chitara. Şi sunt foarte bucuros că a fost cu mine la două evenimente cu bandul meu: botezul Petrei, fetiţa Cristinei şi a lui Mădălin Ionescu, unde a dormit buştean. Şi la botezul ei, la care nu s-a speriat - că am cântat şi noi mai uşurel - şi a stat toată repriza şi s-a uitat la mine, a dansat...
Cu siguranţă! Ea va face în viaţă ceea ce-şi va dori, dar noi o să-i oferim cât mai multe variante.
Da, e-adevărat. Dar ea n-o să-şi schimbe programul, orice s-ar întâmpla. Foarte rar ne abatem de la el.
O să stea cu Tavi.
O să stea cu tati şi cu chitara lui tati. (zâmbeşte către Victoria)
Dar, mai mult ca sigur, din cinci zile, vreo două va fi cu mine.
Asta este mai mult curiozitatea jurnaliştilor. Oamenii care mă iubesc şi mă apreciază şi cei pentru care lucrez nu sunt atât de stricţi. Au înţeles că şi eu sunt om, şi eu plâng, şi eu râd, şi mie mi-e foame, şi eu am chef sau nu să ţin cură de slăbire. Până la urmă, oamenii mă apreciază pentru ceea ce le-am oferit din punct de vedere uman, nu ca imagine. Nu am fost niciodată fana operaţiilor şi a arătatului impecabil. Am avut şi eu perioade în care am arătat impecabil.
Da, dar nu neapărat tratamentele efectiv. Un medic mi-a spus, la un moment dat: „Uite cât e pastila asta. Cât poate să te îngraşe pastila asta? Mâncarea pe care o ingerezi te îngraşă“. Evident că există nişte reacţii.
Iar eu fac nişte prăjituri! (râde) Ştiu că am făcut un copil, ştiu ce modificări apar, dar mă străduiesc să fiu în formă, nu neapărat pentru sticlă, cât pentru mine ca om. Din păcate, kilogramele le resimt la nivelul coloanei. Aşa că am luat hotărârea să revin la o greutate rezonabilă, tocmai pentru a mă proteja, mai ales că acum stau şi cu copilul în braţe. Oricum, le sfătuiesc pe toate femeile care au născut de curând sau urmează să nască să-şi ia un maseur priceput care să vină la domiciliu.
(râde) Da. Dar ştii cum e, când eşti şi tu obosit, ai vrea şi tu un masaj. Şi atunci trebuie să vină cineva de specialitate, cu răbdare, odihnit şi care să şi ştie ce să facă.
Şi să ştii că nu e o fiţă! Chiar ai nevoie să te relaxezi şi tu ca părinte, la fel cum bebeluşii au nevoie de masaj după băiţă.
Dacă mă întrebi ca mamă, da. Dacă mă întrebi ca om de carieră, în meseria asta nu-ţi permiţi să stai foarte mult pe bară, chiar dacă asta înseamnă ca Victoria să meargă peste tot cu noi, ceea ce se şi întâmplă în ultima vreme.
A fost şi la contabilă, şi la ANAF! Mi-au zis acolo: „Cred că e primul bebeluş care vine la ANAF. Luaţi-l repede, că aici oamenii sunt nervoşi“. Ne-au băgat într-un separeu cu ea.
Facem totul împreună cu ea, pentru că şi ea simte nevoia să stea mereu cu noi.
Şi nici acasă nu vrea să rămână singură cu cheia de gât, nu ştiu de ce. (râde)
Cumva, noi nu suntem pregătiţi s-o lăsăm nici măcar cu persoanele în care avem foarte mare încredere. Singura dată când am lăsat-o a fost de Paşte, când am fost la Braşov. Schimbând mediul, a fost agitată, n-a dormit, n-am dormit nici noi din cauza ei. Iar dimineaţă, după ce i-am dat să mănânce, Tavi îmi zice: „Pune-o în cărucior!“. Şi a dus-o la mama lui: „Ia copilul şi să nu ne trezeşti!“. (râde) Şi a stat şi s-a jucat cu buni.
Uneori mai trebuie.
Singurul lucru după care tânjesc, deşi până acum nu eram un mare fan, este să merg la film. Adică să ies într-o seară cu Tavi, să mâncăm ceva şi să mergem la film. Deocamdată nu se poate!
Aşa e, mai un concert cu trupa, mai un meci cu Naţionala de Fotbal a Artiştilor, urmează şi turneul, dar parcă plec cu inima strânsă. Mi se face repede dor de casă.
Da. M-am bucurat că am participat, deşi a fost o întâmplare. Chitaristul trupei mele a făcut o piesă, mi-a cerut părerea la text şi la linia melodică, am schimbat câteva lucruri şi piesa a ajuns să se numească King. Mi s-a părut că a venit într-o perioadă interesantă, când eu chiar mă simt ca un rege, metaforic vorbind, având acasă o prinţesă. În concurs, lucrurile au stat foarte bine, din punctul nostru de vedere, ne-am organizat, am făcut un videoclip interesant cu trimitere la Regele Mihai şi, chiar dacă n-am câştigat, a fost o etapă importantă.
Într-adevăr, acesta a fost marele câştig al participării noastre la Eurovision. Am fost la Palatul Elisabeta, ne-a primit Majestatea Sa Margareta...
Da, se adună reginele în viaţa noastră! Numai că acolo am fost la un palat adevărat, aici e doar micul castel al Victoriei. (zâmbeşte) Important este că acolo am înţeles că ceea ce am făcut a contat. A fost un început de an promiţător.
Vara se anunţă a fi plină, mai ales pentru că e prima vară cu Victoria, căreia trebuie să-i luăm piscină şi tot felul de colace şi de jucărele pentru curte, vom merge şi la mare...
Deja este la al treilea colac! (râde)
Se schimbă priorităţile, nu mai suntem doar noi. Timpul va trece probabil foarte repede, dar altfel decât până acum. Şi, cine ştie, poate vine şi un frăţior! (râde)
