Interviu

Interviu Ioana Maria Moldovan: "Vom face doar botezul, nu şi nunta!“

Interviu Ioana Maria Moldovan: "Vom face doar botezul, nu şi nunta!“

Pe 13 ianuarie, la fix un mi­nut după miezul nopţii, se năştea Andrei-Ioan, fiul Ioanei Maria Moldovean (36) şi al lui Marian Galeş, care şi-au primit astfel ca­doul suprem pentru cei 13 ani de relaţie împli­niţi în aprilie. Un 13 cu noroc, am spune, căci în cele şapte luni de când şi-a făcut apariţia, Andrei s-a dovedit a fi un copil vesel şi liniştit, care nu le-a creat nopţi albe părinţilor. La sta­rea de bine a celui mic au contribuit din plin şi bunicii materni, mai ales bunela, venită toc­mai din centrul ţării să dea o mână de ajutor şi care n-a lipsit nici de la acest prim shooting din viaţa lui.

Despre viaţa de mămică la 30+ şi ce sfaturi le dă prezentatoarea jurnalului Prima TV, Fo­cus din inima României, viitoarelor mămici, în cele ce urmează.

Nu mă aşteptam să te văd atât de repede la ştiri. Când te-ai întors?

Ioana După 42 de zile. Am intrat în concediu din 16 decembrie anul trecut şi m-am întors după cele 42 de zile obligatorii.

Deci o lună până ai născut şi alte două luni şi jumătate după naştere.

Da.

Erai pregătită să revii?

A fost un moment de hotărâre pe care nu l-am prea cântărit. Am zis să mă întorc, pen­tru că sunt o persoană foarte activă. Chiar şi gravidă fiind, am mers la serviciu până în 36 de săptămâni. Producătorul meu, Cristi Ni­culescu, chiar îmi spunea: „Eu ce fac dacă tu naşti acum?“, „Nu ştiu, suni şi tu la ambulan­ţă“. Râdeam şi cu cameramanii când vedeau că mi se face rău sau când simţeam că se mişcă bebeluşul şi puneam mâna pe burtică să-l li­niştesc. Aşa că i-am ţinut pe toţi cu sufletul la gură. Dar şi când m-am întors, mi-am reluat complet activitatea. Dacă aş mai fi stat acasă, m-aş fi urnit mai greu, pentru că Andrei are mare nevoie de mine, noi neavând bone sau ajutoare – mama mea a stat în primele patru săptămâni cu noi, după care a plecat la Târgu Mureş, iar acum vine doar în weekend, face naveta 325 km. Vine vineri seară şi pleacă du­minică.

I-ar fi mai simplu dacă ar avea un elicopter.

Da! (râde) Gândeşte-te că şi ea retră­ieşte cu Andrei ce a trăit cu mine, în rol de bunică. Ne-a schimbat viaţa tutu­ror! Dar ne bucurăm de fiecare clipă când e şi mama cu noi, pentru că Andrei se simte foarte bine cu ea şi, tot din acest motiv, am făcut cu el al cincilea drum la Târgu Mureş, în şase luni! Bine, el e obişnuit să că­lătorească, pentru că noi, din luna a doua de sarcină, am plecat în vacanţă în Alicante, şi în weekenduri, pe toată perioada sarcinii, mergeam la Braşov, la şcoala de televiziune iMediaPro, pe care o avem împreună cu naşii de botez ai lui Andrei, Nicoleta şi Dan. Aşa că am făcut kilometri destui cu el!

Marian îmi spunea că nu prea realizaţi că aveţi un copil mic.

(râde) Da, e o provocare zi de zi. Încercăm să ne acomodăm, pentru că 13 ani am trăit în doi, doar de capul nostru şi am avut programul pe care ni l-am dorit noi – dacă voiam, mergeam la film; dacă aveam chef, ieşeam la o pizza; dacă nu voiam să mănânc, nu mâncam, nici nu deschideam frigiderul. Dar, de când a venit Andrei, avem un alt regim de viaţă: până la ora 17.00 suntem amândoi cu el, după care eu plec la redacţie şi el rămâne cu tati, care e „bona de serviciu“. (râde) Dar suntem nişte norocoşi, pentru că Andrei e un copil foarte liniştit, n-a avut colici, doarme aproape toată noaptea şi doar de două ori se trezeşte şi-l alăptez. Şi am început diversificarea fără probleme.

Ai avut emoţii la naştere?

Da, deşi a durat doar trei ore cu totul. Am avut noroc de un medic foarte bun, Raluca Uzum, şi de o moaşă foarte bună, care au fă­cut echipă cu mine, la Spitalul Elias. Sunt nişte dureri intense şi nişte trăiri greu de descris în cuvinte, însă le încurajez pe viitoarele mămici să nască natural, dacă pot din punct de vedere medical, pentru că refacerea e mult mai ra­pidă. Eu, după două ore de la naştere, m-am ridicat şi am mers la baie. Celelalte mămici din salon, care erau mai tinere decât mine, de 20-22 de ani, şi care au născut prin cezariană, aveau nişte dureri incredibile. Eu am dormit toată noaptea neîntoarsă! Nu e un chin, chiar merită să treci peste dureri. Eu m-am pregă­tit şi psihic pentru naşterea naturală, pentru că doctoriţa care m-a monitorizat mi-a vorbit despre asta încă de la prima noastră întâlni­re şi mi-a dat încredere. Şi am fost externată după două zile! Mi-am luat copilul în braţe, m-am plimbat cu el, m-am bucurat de el... Şi dacă mai încurajez ceva este alăptatul. Când merg cu el în parc, mi-e foarte uşor ca, în loc să mă duc acasă sau să umblu cu biberoane şi sterilizator după mine, să mă retrag undeva pe o băncuţă şi să-l alăptez, protejată de-o eşarfă – nu cu sânul la vedere! E o legătură care se creează între tine şi copil, iar faptul că e sănă­tos, datorită anticorpilor pe care i-i transmiţi, merită orice efort.